Excelenței Sale
Dlui Traian Băsescu
Președintele României
Excelență,
Numele meu este Dorin Tudoran și vă scriu în singura calitate pe care aș fi dorit să nu o aleg vreodată, fiindcă spectrul ei mă hăituiește și azi, aproape după un sfert de veac – grevist al foamei.
Indiferent de motivele ce împing un om la un asemenea gest, actul în sine scapă tiraniei politicului. Este o tragedie atât de profundă, încât nu lasă loc nici conotațiilor, nici speculațiilor.
Nu sunt dintre cei care să creadă că un șef al statului trebuie solicitat să se implice în orice și oricând. În acest moment, mă adresez mai degrabă omului Traian Băsescu, decât președintelui cu același nume.
Mai presus și dincolo de orice contexte, dl Teodor Mărieș este colegul dumneavoastră de umanitate. Vă rog, cu tot respectul ce trebuie să îl poarte un asemenea mesaj, acționați.
Celelalte vin și se duc, dar o dată ce am ratat șansa de a dovedi oamenilor că omenia este tot ce ne leagă, umanitatea devine un articol într-un dicționar al derizoriului.
Fiți semnificativ, Excelență. Contez pe dumneavoastră.
Dorin Tudoran
Washington, 6 septembrie, 2009
septembrie 7, 2009 at 12:25
WTF ?
septembrie 7, 2009 at 12:51
Si daca presedintele, ca si mine acumasa, nici n-o fi auzit de grevistu ista, drea… ? 🙄
Macar domnia ta, dle editorialist, ar fi trebuit sa ne dai un link din care sa ne facem o idee despre cine e distinsu grevist si ce vrea…
Cand Media tovilor si baietilor vrea sa te lase-n bezna grea – ca pe mandea altcandva, si Scanteia lu tov Andon, actual domn, de altcandva, si Free Europe a lu Dna Monica, cum ar venea…-, nu te mai vede nici ochiul triunghi din cer, darmite un presedinte cam presbiter… 😳
septembrie 7, 2009 at 13:10
Nu e chiar de gluma. Maries si colegii sai sint in greva foamei de mai multa vreme solicitind nu drepturi materiale (sau spirituale!) individuale, ci pur si simplu desecretizarea dosarelor revolutiei si minerdiadelor. De altfel, ei au dat statul roman in judecata la Strassbourg, iar actiunea lor in justitia europeana a fost acceptata – doar ca statul roman nu pune in aplicare decizia Curtii. Ma asteptat, totusi, ca lumea sa fie putin mai informata. Scrisoarea lui Dorin raspunde unui Apel al mai multor organizatii si personalitati care cer intelectualilor, membrilor societatii civile etc sa se adreseze personal presedintelui in aceasta chestiune. Daca Sorin Iliesiu n-ar fi avut avea putin comica de a ma trece si la semntarii Apelului si la destinatarii acestuia, i-as fi scris si eu presedintelui. Mai putin in calitate de intelectual, ceea ce nici n-as spune ca sint, si mai mult in cea de fost grevist al foamei, in ianuarie 1990, impotriva cenzurii tipografice. Deci, despre asta este vorba – dar, desigur, in Ro, putem lua totul in usor!
septembrie 7, 2009 at 13:11
ideea putin comica, desigur!
septembrie 7, 2009 at 13:20
C ă t r e
FORMATORII DE OPINIE
Gabriela Adameşteanu, scriitor, red. şef “Bucureştiul Cultural”
Radu F. Alexandru, scriitor
Dragoş Paul Aligică, jurnalist, George Mason University, SUA
Liviu Antonesei, scriitor, preşedinte – Fundaţia Culturală Timpul, Iaşi
Brânduşa Armanca, jurnalistă, director ICR Budapesta
Cătălin Avramescu, scriitor
Teodor Baconsky, jurnalist, scriitor
Ovidiu Bancheş, jurnalist
Petre Mihai Băcanu, jurnalist, disident, deţinut politic, director fondator “România liberă”
Andrei Bădin, jurnalist
Eliade Bălan, jurnalist
Oscar Berger, redactor şef, ziarul “Timişoara”
Emil Berdeli, jurnalist
Mihnea Berindei, istoric
Ştefana Bianu, vicepreşedinte, Consiliul Mondial Român, Paris
Florian Bichir, jurnalist
Ana Blandiana, iniţiatoare a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei (Sighet)
Ioana Boca, istoric
Steven Bonica, jurnalist
Tudor Borcea, jurnalist
Ion Caramitru, director, Teatrul Naţional Bucureşti
Grigore Cartianu, jurnalist
Liviu Cangeopol, jurnalist
Florin Călinescu, realizator TV
Mircea Cărtărescu, scriitor
Magda Cârneci, scriitor, director Institutul Cultural Român, Paris
Ruxandra Cesereanu, scriitor, Cluj
Eugen Ovidiu Chirovici, jurnalist, scriitor
Laurenţiu Ciocăzanu, jurnalist
Livius Ciocârlie, scriitor
Vitalie Ciobanu, preşedinte Centrul PEN, Rep.Moldova
Adrian Cioroianu, istoric, jurnalist
Victor Ciutacu, jurnalist
Petru Clej, jurnalist
Denisa Comănescu, scriitor
Dan Constantin, jurnalist
Andrei Cornea, jurnalist, scriitor
Doina Cornea, luptător anticomunist
Î.P.S.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului
Andrei Crăciun, jurnalist
Aurelian Crăiuţu, scriitor
Mihai Creangă, jurnalist
Romulus Cristea, jurnalist
Ion Cristoiu, jurnalist
Ladislau Csendes, preşedinte CNSAS
Dan Culcer, scriitor, preşedinte al Asociaţiei jurnaliştilor romani-Vest, Paris
Grigore Culian, jurnalist
Rodica Culcer, jurnalist
Prea Fericitul Daniel – Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
Alexandru Darie, regizor, director Teatrul “L.Sturdza Bulandra”
Dan Diaconescu, jurnalist
Mircea Dinescu, scriitor
Dorin Dobrincu, istoric
Răzvan Dumitrescu, jurnalist
Neagu Djuvara, scriitor, istoric
Camelia Doru, preşedinte Fundaţia ICAR
Dan Duca, jurnalist
Smaranda Enache, preşedinte, Liga ProEuropa, Târgu-Mureş
Andreea Esca, jurnalistă
Sabina Fati, jurnalistă
Radu Filipescu, preşedinte, Grupul pentru Dialog Social, disident, deţinut politic
Laurenţiu Fulga, jurnalist
Anneli Ute Gabanyi, dr.analist politic, Inst.German pt. Politica Externă şi de Securitate SWP, Berlin
Margareta Geică, jurnalistă
Ondine Gherguţ, jurnalistă
Horia Ghibuţiu, jurnalist
Cristian Ghinea, jurnalist
Marius Ghilezan, jurnalist
Mihai Gîdea, jurnalist
Armand Goşu, conf. univ., Bucureşti
Ioan Groşan, scriitor
Stere Gulea, regizor, fost director general TVR
Adrian Halpert , jurnalist
Cristian Hadji-Culea, regizor, fost director general TVR
Călin Hera, jurnalist
Alexandru Herlea, fost ministru al Integrării Europene, prof. univ., Franţa
Bedros Horansangian, jurnalist
Bogdan Iuliu Hossu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale “CARTEL ALFA”
Lucia Hossu Longin, realizator TVR
Valentin Hossu-Longin, jurnalist
Emil Hurezeanu, scriitor, jurnalist
Cristian Ioanide, jurnalist
Roxana Iordache, jurnalistă
Eduard Ivaşcu, jurnalist
Doina Jela, scriitor, secretar al Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România, membru al com.executiv al Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni
Floriana Jucan, jurnalistă
Thomas Kleininger, director Fundaţia Konrad Adenauer – România
Cristian Lascu, jurnalist, red. şef “National Geographic – România”
Andi Laslău, jurnalist
Alexandru Lăzescu, jurnalist
Gabriel Liiceanu, scriitor
Ioana Lupea, jurnalistă
Silviu Lupescu, director Editura Polirom
Izabela Niculescu, jurnalistă
Ştefan Niculescu-Maier, jurnalist
Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, europarlamentar
Vlad Macovei, jurnalist
Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România
Mircea Marian, jurnalist
Viorel Marineasa, scriitor, Timişoara
Mircea Martin, prof.univ.dr. Universitatea Bucureşti
Claude Matasă, prof.univ.dr.ing., Chicago
Lucian Mândruţă, jurnalist
Sorin Mărculescu, scriitor
Liviu Mihaiu, jurnalist
Mircea Mihăieş, jurnalist, vicepreşedinte, Institutul Cultural Român
Dan C. Mihăilescu, critic literar
Ioan T. Morar, jurnalist, scriitor
Radu Moraru, jurnalist
Alina Mungiu Pippidi, jurnalist, preşedinte – Societatea Academică Română
Lelia Munteanu, jurbnalistă
Neculai Constantin Munteanu, jurnalist,
Carmen Muşat, redactor şef “Observatorul Cultural”
Ovidiu Nahoi, jurnalist
Germina Nagâţ, cercetător
Mihail Neamţu, scriitor
Bujor Nedelcovici, scriitor, Paris
Cornel Nistorescu, jurnalist
Tudor Octavian, jurnalist, scriitor
Ovidiu Ohanesian, jurnalist
Andrei Oişteanu, jurnalist, preşedinte – Asociaţia Româna de Istorie a Religiilor
Stejărel Olaru, director, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului
Marius Oprea, preşedinte, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului
Traian Orban, preşedinte, Memorialul Revoluţiei – Timişoara
Ion Mihai Pacepa, scriitor – „Orizonturi Roşii”(1987), „Cartea Neagră a Securităţii” (1999)
Rodica Palade, redactor şef, Revista 22
Luiza Palanciuc, scriitoare
Theodor Paleologu, scriitor
Dana Papadima, director general, Ed.Humanitas Educaţional
Rene Parsan, jurnalist
Radu Paraschivescu, jurnalist
Dan Pavel, jurnalist, analist politic
Horia-Roman Patapievici, scriitor, preşedintele Institutului Cultural Român
Cristian Pătrăşconiu, jurnalist
Roland Catalin Pena, jurnalist
Dan Perjovschi, grafician, jurnalist
Zoe Petre, istoric
Vlad Petreanu, jurnalist
Marta Petreu, scriitor, Cluj
Andrei Pippidi, istoric
Cristian Pîrvulescu, jurnalist, preşedinte – Asociaţia Pro Democraţia
Andrei Pleşu, scriitor
Lidia Popeanga – Mitchievici, jurnalistă
Răsvan Popescu, scriitor, preşedinte CNA
Simona Popescu, jurnalistă
Andreea Pora, jurnalist
Radu Portocală, jurnalist
Cristian Tudor Popescu, jurnalist
Florin Postolachi, preşedinte “Asociaţia 15 Noiembrie 1987 – Braşov”
Cristian Preda, politolog, europarlamentar
Nicolae Prelipceanu, scriitor, jurnalist
Vasile Puşcaş, prof.univ., Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj
Alecu Racoviceanu, jurnalist
Tania Radu, vicepreşedinte, Institutul Cultural Român
Nestor Rateş, fost director, Radio Europa liberă
Mircea Răceanu, fost diplomat, disident condamnat la moarte de regimul comunist.
Constantin Răuţă, om de ştiinţă, Center of Excelence, College Park, Maryland , SUA
Sorin Roşca-Stănescu , jurnalist
Marilena Rotaru, realizator TVR
Romulus Rusan, scriitor, Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului
George Scarlat, jurnalist
Adriana Săftoiu, jurnalistă
Claudiu Săftoiu, jurnalist
Răzvan Savaliuc, jurnalist
Claudiu Secaşiu, istoric
Oana Serafim, director Radio Europa Liberă, serviciul Rep.Moldova
Daniela Soros, jurnalistă
Ioan Stanomir, scriitor, jurnalist
Valeriu Stoica, avocat, fost ministru al Justiţiei
Liviu Ioan Stoiciu, scriitor
Alessandra Stoicescu, jurnalistă
Dorel Şandor, sociolog, analist politic
Tia Şerbănescu, jurnalistă
Ovidiu Şimonca, redactor şef adj. “Observatorul Cultural”
Mihai Şora, scriitor, fost ministru al Educaţiei
Alex Ştefănescu, scriitor
Stelian Tănase, scriitor, analist politic
Alin Teodorescu, sociolog
Vladimir Tismăneanu, profesor de ştiinţe politice, University of Maryland, SUA
Cristian Teodorescu, jurnalist
Laszlo Tokes, simbol al revoluţiei anticomuniste
Mircea Toma, jurnalist
Mihai Tucă, jurnalist
Alexandru Tomescu, jurnalist
Dorin Tudoran – scriitor, luptător anticomunist
Robert Turcescu, jurnalist
Dan Cristian Turturică, jurnalist
Virgil Ţârău, istoric
Traian Ungureanu, jurnalist, europarlamentar
Tudorel Urian, jurnalist, critic literar
Andrei Ursu, inginer, fiul disidentului anticomunist Gheorghe Ursu
Cristian Vasile, istoric
Ion Vianu, jurnalist
Sorin Vieru, preşedinte, Fundaţia “Gheorghe Ursu”
Elena Vijulie, jurnalistă
Daniel Vighi, jurnalist, scriitor, Timişoara
Sever Voinescu, jurnalist, analist politic
Varujan Vosganian, vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România
Gabriela Vrânceanu-Firea, jurnalistă
Smaranda Vultur, conf. univ. dr. Universitatea de Vest, Timişoara
Mircea Zamfir, jurnalist
Dinu Zamfirescu, preşedinte, Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc
Florin Zamfirescu, prof.univ., ex-rector UNATC “I.L. Caragiale”
Şerban Rădulescu Zoner, istoric, ex-preşedinte Alianţa Civică
Alexandru Zub, preşedintele secţiei de Istorie a Academiei Române
Scrisoare deschisă semnată de peste 30 de organizaţii civice şi sindicale
„Şi veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi.”
– Evanghelia după Ioan, 8.32.
Stimaţi formatori de opinie,
Ne-am câştigat dreptul de a scrie liber, datorită jertfei celor peste 1000 de compatrioţi masacraţi în decembrie 1989. Adevărul despre acest masacru este încă ocultat astăzi; la fel şi adevărul despre fratricidul din iunie 1990 îndreptat (inclusiv) împotriva presei independente.
Avem dreptul la adevărata noastră istorie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg ne confirmă acest drept elementar; dar degeaba: justiţia română de tip comunist ni-l calcă în picioare.
Stimaţi formatori de opinie, aveţi obligaţia morală de a vă solidariza cu următoarele deziderate ale societăţii româneşti pentru care Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, se află în a 35-a zi de grevă a foamei:
desecretizarea tuturor documentelor (peste un milion de pagini) referitoare la masacrul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990.
accesul neîngrădit la aceste documente (aflate în dosarul 97/P/1990), conform hotărârii din 6 nov. 2008 a Înaltei Curţi Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
conservarea actelor şi lucrărilor din dosarele de interes naţional referitoare la masacrul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990.
Menţionăm că, datorită grevei foamei începute în 4 august a.c., greutatea lui Teodor Mărieş este în prezent de circa 64 kg, pierzând aproape 17 kg.
Spre ruşinea României, nici astăzi nu există voinţă politică pentru Adevăr – ideal pentru care în decembrie 1989 au murit peste o mie de compatrioţi, deziderat călcat în picioare chiar şi astăzi, la 20 de ani de la revoluţia anticomunistă reprimată şi deturnată prin masacru de către criminali care au devenit personalităţi politice şi publice ale României. Culmea imoralităţii şi a cinismului: de 20 de ani încoace, autorii genocidului neocomunist ne dau lecţii de morală şi democraţie de la înălţimea celor mai importante instituţii ale statului.
Suntem în criză financiară, dar e mult mai grav că, de 20 de ani suntem în cea mai severă criză morală. Chair dacă Adevărul nu costă bani, România este clădită pe crime fratricide ocultate, nejudecate şi necondamnate. Trebuie doar voinţă, iar voinţă înseamnă putinţă.
Stimaţi formatori de opinie, nu aţi avea dreptul ca, prin eventuala Dvs nepăsare, să riscaţi sănătatea sau, Doamne fereşte!, viaţa unui om, poate singurul erou autentic al zilelor noastre care, din punct de vedere moral, face greva foamei în locul nostru, al tuturor.
Stimaţi formatori de opinie, câte acte de corupţie a „Justiţiei” credeţi că au fost necesare pentru ca aceasta să închidă ochii la următoarele crime al căror bilanţ oficial este următorul: peste 1100 de morţi (procurorii au afirmat recent că au fost de fapt peste 1600 de morţi) şi peste 4000 de răniţi – în masacrul din decembrie 1989, iar – în fratricidul din iunie 1990 – minimum 6 morţi, 542 de răniţi spitalizaţi, sute de răniţi nespitalizaţi, 1056 de arestaţi ilegal în unităţi militare unde au fost torturaţi, cel puţin 6 femei violate de militari?
România de astăzi este profund imorală întrucât este clădită pe crime istorice ocultate, nejudecate şi nepedepsite. În timp ce comunismul a căzut fără victime în toate celelalte foste ţări comuniste, în ţara noastră a fost un măcel de proporţii uriaşe. De 20 ani păcătuim în neadevăr şi injustiţie. România nu va putea clădi nimic bun pe crime, minciuni şi nedreptăţi. Incredibilul masacru nu a fost judecat până acum pentru că justiţia şi alte instituţii ale statului au fost aservite sau corupte de autorii celor peste 1000 de crime.
Nu ne vom elibera de marea corupţie, nu vom reforma clasa politică şi justiţia decât după ce vom cunoaşte adevărul despre masacrul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990 comis împotriva societăţii civile, a partidelor istorice şi a presei independente.
Orice efort e în zadar dacă nu începem cu începutul: cunoaşterea acestui adevăr – unica şansă a României.
7 septembrie 2009
Cu credinţa că nimic bun nu se poate construi pe crime fratricide ocultate, nejudecate şi necondamnate,
Sorin Ilieşiu, Alianţa Civică, autor al apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului http://www.gds.ong.ro/apel.htm http://www.libertates.com/en/content/view/40/7/
SOCIETATEA TIMIŞOARA, Florian Mihalcea – Preşedinte
BLOCUL NAŢIONAL AL REVOLUŢIONARILOR 1989, George Costin – Preşedinte executiv
SENIORII LIGII STUDENŢILOR DIN UNIVERSITATEA BUCUREŞTI 1990, seniori: Antonie Popescu, Romeo Moşoiu, Mugurel Stan, Daniel Popescu
FUNDAŢIA CULTURALĂ TIMPUL, Iaşi, Liviu Antonesei – Preşedinte
CONSILIUL MONDIAL ROMÂN, Ştefana Bianu – Vicepreşedinte
CONSILIUL ROMÂN AMERICAN, Neculai Popa – Preşedinte
GRUPUL DE ACŢIUNE „NOII GOLANI”
ASOCIAŢIA ROMÂNILOR DIN AUSTRALIA, Mihai Maghiaru – Preşedinte
ASSOCIATION CULTURELLE ET AMICALE ROUMAINE, Gabriel Penciu – Preşedinte
L’ALLIANCE BELGO-ROUMAINE, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte
FUNDAŢIA „TIMIŞOARA ’89”, preşedinte – Petru Ilieşu
FUNDAŢIA MEMORIA – filiala Argeş [Experimentul Piteşti], prof.univ.dr Ilie Popa – Preşedinte
FUNDAŢIA CORNELIU COPOSU, Rodica Coposu şi Flavia Bălescu
FUNDAŢIA REDAREA ISTORIEI, jurist Păun Gabriel Virgil – Preşedinte
ASOCIAŢIA CIVES, Ioan Roşca – Preşedinte
FUNDATIA NAŢIONALĂ PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI, Daniela Soros – Vicepreşedinte
ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A LUPTĂTORILOR PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI, Ionel Leşu – Preşedinte
SINDICATUL NAŢIONAL AL ŢĂRANILOR ŞI AL PROPRIETARILOR ROMÂNI, Dan Drăghici – Preşedinte
ASOCIAŢIA EUROPEANĂ A CADRELOR DIDACTICE – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte
ASOCIAŢIA SCRIITORILOR ROMÂNI ŞI GERMANI DIN BAVARIA, Radu Bărbulescu – Preşedinte
ORGANIZAŢIA NEGUVERNAMENTALĂ ECOMONDIA, prof.dr.Alexandru Ionescu – Preşedinte
ASOCIAŢIA COPIILOR REVOLUŢIEI, Cătălin Giurcanu – Preşedinte
ASOCIAŢIA ADEVĂR ŞI DREPTATE, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte
ASOCIAŢIA APOLITICĂ “SOCIETATEA TÂRGOVIŞTE”, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte
FUNDAŢIA IOAN BĂRBUŞ, Anca Maria Cernea – Preşedinte
FEDERAŢIA NAŢIONALĂ OMENIA A PENSIONARILOR (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte
GRUPUL VĂDUVELOR DE EROI MARTIRI
FEDERAŢIA SINDICALĂ “SOLIDARITATEA – VIRGIL SĂHLEANU” A SIDERURGIŞTILOR DIN ROMÂNIA
FUNDAŢIA NAŢIONALĂ A REVOLUŢIEI DIN DECEMBRIE 1989 – TIMIŞOARA, Pompiliu Alămorean – Preşedinte
SINDICATUL SOLIDARITATEA AL SIDERURGIŞTILOR GALAŢI, Ilinca Diaconu – Preşedinte
SINDICATUL SOLIDARITATEA HUNEDOARA
SINDICATUL ALRO SLATINA, Ion Ioan – Preşedinte
ASOCIAŢIA 21 DECEMBRIE 1989
septembrie 7, 2009 at 13:20
Am pus documentul aici, doar ca am ocupat o multime de loc!
septembrie 7, 2009 at 13:23
@ AVP # 2
Nu ma asteptam la o asemenea reactie din parte-ti.
Faptul ca atunci cind unul sau altul dintre noi a trecut printr-o experienta similara si a fost last de izbeliste pina la pragul mortii nu trebuie sa insemne ca TOCMAI noi sa tacem cind asemenea tragedii se repeta.
Dezamagirea esta cit casa, my friend…
septembrie 7, 2009 at 13:25
@ Liviu Antonesei #6
E cel mai potrivit mod de a ocupa locul
septembrie 7, 2009 at 13:35
Fac si eu ce pot, frate Dorine!
septembrie 7, 2009 at 13:47
Bravo, Dorin!
septembrie 7, 2009 at 13:51
Problema, după mine, sună cam aşa: dacă documentele continuă să fie secret de stat, statul care le protejează nu poate fi altul decît cel „răsturnat” în decembrie, deci revoluţia a fost înfrîntă, iar toţi cei care poartă numele de „revoluţiomnari (caraghios, ce-i drept) ar trebui împuşcaţi.
Dacă, însă, staul român e unul european, atunci consecinţa e asta: tot ce a fost secret în comunism se desecretizează automat.
Alegeţi.
septembrie 7, 2009 at 13:55
[…] anunt şoc pe blogul lui Dorin Tudoran. Greva foamei, solidarizare cu Teodor Mărieş. Vrei sa castigi timp? Acum, ai cea mai buna […]
septembrie 7, 2009 at 13:58
Adevarat este ca
nici eu nu sunt informat, poate din vina mea, de actiunea si suferinta, care ne privesc direct, a dlui Maries (nu ca sa-l scuz pe dl Padina o spun, nu are nevoie poetul de carje, dar cand semneaza Bucurestiul petitii vaste nu stiu de ce la Corabia si Craiova se aude mai tarziu decat la Munich ori la Washington! Sau poate pentru ca mahalaua noastra e mai vasta…?).
Semnez, cu intarziere, deci…
septembrie 7, 2009 at 13:58
Aaaaa !
Atunci, ce PLM e cu Ciutacu, Racoviceanu, Gabriela Vrânceanu-Firea, Andrei Bădin, Florian Bichir, Dan Diaconescu, Ion Cristoiu,Florian Bichir,
Prea Fericitul Daniel, Răzvan Dumitrescu, Î.P.S.S. Nicolae Corneanu, Mihai Gîdea, Florin Călinescu, Andrei Bădin, Adrian Halpert,Bogdan Iuliu Hossu, Sorin Roşca-Stănescu, Varujan Vosganian, Mircea Dinescu, Dan Constantin, Floriana Jucan, Cornel Nistorescu, Roxana Iordache si înca cativa pe o petitie ce include
cuvantul ”MORAL” ????
septembrie 7, 2009 at 14:05
@mes chers compatriots!!!!
NU-L VAD PE VIOREL PADINA PE LISTA.
L-AM REMARCAT IN SCHIMB PE Sorin Roşca-Stănescu
MERCI.
septembrie 7, 2009 at 14:12
Dragos :
De cand atitiudinea pro sau contra Basescu tine loc de criteriu moral ? de ce nu ar avea Mircea Dinescu autoritatea sa-si puna numele pe o lista ce include cuvantul moral ? Ai luptat dumneata mai mult ca el in timpul comunismului pentru adevar si libertate ?
septembrie 7, 2009 at 14:12
Adicatelea, pe bune, ce facui, mey, Dorine…? 🙄 😯
Pe bune, io chiar n-auzisem cine e si ce vrea dl Maries ista, fiindca n-am beneficiat de onoarea lu domnia ta sau al lu LA, sa ma stie lumea de luptator aticomunist si de formator de opinie Ro si sa ma informeze la domicil, aloo… Cand sugerai sa ne dai un link, am vrut doar sa-ti atrag atentia – absolut amical – ca suntem pe Net si ca tre sa respectam regulile celui de-al treilea val informational: adicatelea, oricand vbim despre ceva sau cineva in cyberspa, e musai sa dam si-un link spre destinatia cu pricina sau, cum se zice in lumea de hartie de Letea, sa inscriptionam o referinta, ca sa stie profanii despre ce-i vba…
A propos, merci, LA, pt textu ala… Drept care, desi personal inca nu sunt pe deplin lamurit daca unii dintre distinsii adrisanti sunt formatori sau infomatori de opinie (insa n-as vrea sa insist si sa fac momentu si mai trist…), semnez in stil avepist… :
AVP, zis si Stapanul Hyperspatziului, redactor al „Apelului catre Europa„, 1980 („singurul text vadit anticomunist scris de vreun intelectual roman in anii 80”), al samizdatului „NU!” (1981) si-al unicului proces prin care un scriitor Ro a dat in judeacta o editura comunista in Iepoca lu Drakkulo, iar in plus poesel al „Planetei Ou„, adicatelea un ditamai herou new & now, n-asa…?
septembrie 7, 2009 at 14:15
Dle blogger, vezi ca am un mesaj la moderare… Sper ca numai din pricina faptului ca include un nr de linkuri prea mare, iar nu pt ca am ajuns si la tine pe lista… De bannare 🙂
Puschea pre limba, fratioare… 😯
septembrie 7, 2009 at 14:16
@Dragos – corect!!!
E la mishto or what ? Ce cauta Sorin Antohi – informator al securitatii – pe lista? Dar Valentin Hossu Longin, informator si el?
Dar Mihnea Berindei?
Atunci, de ce nu este si Mona Musca?
Deci, cu ce masuri judecati dlor. intelectuali?
septembrie 7, 2009 at 14:18
Dragoş, #13
Eşti cumva legatarul moralităţii universale? De ce anume crezi că se face vinovată… să zicem… Gabi Vrânceanu Firea? Da’ cu Dinescu ce ai? Halpert? Pentru numele lui Dumnezeu, vino-ţi în fire(a)! Asta nu e o reuniune de familie!
Pe scurt: asta (ceea ce faci tu) e istoria nesfîrşită a diasporei româneşti! Exact aşa s-a sfîşiat 40 de ani!
septembrie 7, 2009 at 14:19
Spre rusinea mea azi aflu pentru prima data despre acest demers.
(mass media e ocupata cu violurile babelor si cea mai spus marele guru cu almanahe.)
Nelamurire:
-in ce masura are presedintele puteri/pirghii pentru a pune in aplicare o hotarire judecatoreasca?
-htarirea CEDO obliga statul Roman sau doar recomanda?
septembrie 7, 2009 at 14:22
Toate aceste persoane (indezirabile, pt dvs.) au aceleaşi drepturi cetăţeneşti ca şi dvs. Ajungem, vai, la chestia cu „Cine nu-i cu noi e împotriva noastră” iar dacă ne face servicii, să-i ştergem numele! Ca să dormim noi liniştiţi!
Bravos naţiune! Halal să-ţi fie! Vivat Prinţipatele Unite. Ce-am avut şi ce-am pierdut, azi aici, mîine-n Focşani.
Urît!
septembrie 7, 2009 at 14:23
@ TOTI
Nu sunt autorul apelului si nu sunt cel ce a colectat semnaturile. Am semnat apelul nu in numele a ceea ce ma apropie de alti semnatari asa cum nu puteam refuza sa semnez doar din cauza celor ce ma separa de alti semnatri.
Scurta mea scrisoare deschisa catre Presedintele Basescu spune limpede care este motivul pentru care i-am adresat scrisoarea.
O politizare aberanta a oricarui gest ce nu tine de politic si conotatiile sale, ci tine singurul lucru ce ne leaga – umanitatea – mi se pare o reactie mai mult decit trista.
septembrie 7, 2009 at 14:36
Felicitari domnule Dorin! Felicitari si pentru celelalte articole pe care le-ti scris si pe care le-am primit prin amabilitatea domnului Liviu Antonesei!
Oare de ce Mircea Dinescu(membru in CNSAS) nu a luptat pentru adevar si dreptate, privind linsajul mediatic al poetului Cezar Ivanescu, care in aproape trei luni de zile(februarie – aprilie 2008) a slabit 20 de kilograme fapt care a dus la slabirea generala a organismului iar la o banala interventie chirurgicala a trecut in randul celor drepti? Poetul Cezar Ivanescu, care a declarat greva foamei de mai multe ori in comunism,contra cenzurii s.a., care a fost macelarit de ”minerii” din iunie 1990 si care a fost primul grevist al foamei dupa decembrie 1989, nu si-a gasit dreptatea nici pana in ultima clipa a vietii. Nici pana astazi domnul Presedinte Traian Basescu n-a raspuns memoriului sau, depus la registratura prin februarie-martie 2008. Deci, pentru adevar si dreptate, slaba speranta in RO!
septembrie 7, 2009 at 14:36
@ AVP # 17
Nu mie trebuie sa-mi vorbesti despre meritele tale.
Nu cred ca, aproape de fiecare data cind vine vorba de anumite situatii, trebuie sa reamintesti tuturor meritele tale.
In sfarsit, ma obligi sa-ti repet ca, dincolo de respectul pe care-l am pentru „Apelul” tau, afirmatia pe care o repeti fara incetare, dupa care „Apelul” a fost ”singurul text vadit anticomunist scris de vreun intelectual roman in anii 80″ este incorecta.
Stiu bine citeva texte – printre care si eseul Fig sau Frica? Despre conditia intelectualului roman” – care nu erau cu nimic mai anticomuniste decat „Apelul” tau.
In sfarsit, macar cand este vorba de lucruri extrem de serioase ar trebui sa ne abtinem de a deschide competitii de genul „Care a fost cel mai mare luptator anticomunist dintre mine si… mine”.
Linkul pe care nu l-am dat eu, l-a dat Liviu Antonesei. Dar imi este greu sa cred ca tocmai tu, care le stii pe toate si citesti totul, habar nu aveai de situatia la care ma refeream.
Enfin, acum esti in cunostinta de cauza si fa ce doresti. Dar, te rog, macar in asemenea cazuri, nu carmi discutia de la tragedia unui om la meritele tale.
Amandoua sunt reale, numai ca „la ordinea zilei” azi cred ca este problema la care ma refeream in scrisoarea deschisa adresata dlui Basescu si nu meritele tale pe care le-am recunoscut in multe randuri.
septembrie 7, 2009 at 14:39
A propos de grevisti ai foamei… Haideti sa va povestesc si voua cum m-a impiedicat N.Manolescu, pe mine personal, sa fac o greva a foamei ce m-ar fi propulsat, hat demult, in calindar… oops
Unii dintre dvs – cei mai varstnici – stiu ce eveniment istoric s-a petrecut la 19 august 1991… Atunci, fortele fidele vechiului regim sovietic, ala de dinainte de glassnost si de perestroika, mai precis, speriate de turnura pe care o luase „revolutia” lupilor tineri din kgb si de perspectiva disparitiei Tarii Sovietelor, l-au detronat pe Mihail Gorbaciov printr-un puci militar de opereta, in care fiorosii maresali ai Armatei Rosii au sfarsit prin a se chercheli in direct si la ora de varf mondial, facandu-se iremediabil de ris… Preste mode si timp, noi am cam priceput ca toata tevatura aia n-a fost decat o alta diversiune marca kgb, un fel de „revolutie in direct” a rusnacilor, dupa ce experimentasera „revolutia in direct” a rumanilor „vecini si frati”, scenariu care avea sa-l propulseze in fruntea „revolutiei rusesti” pe noul Salvator al tovilor si baietilor ex-sovietici, tzarul Boris Eltzin, predecesorul si propulsorul actualului tzar, Vladimir Putin… Atunci, insa, nici macar Ivan Ilici al nost’ (al lor ;)) nu s-a prins de figura, repezindu-se ca toanta-n balci la Biharia sa tzina mai degraba cu cine nu trebuia, decat cu amicu-i Gorbi, n-asa?, celelalte sfortze de pe scena politica loco fiind si ele la pamant, in privintza reactiei fatza de aparent ingrozitorul eveniment; singurul care s-a dovedit a fi pe faza, dand un comunicat f. prompt & mumos, in care condamna puciul rusinos, a fost Nicolae Manolescu, pe atunci presedinte al PAC si mare sperantza a politicii democratice Ro… (zborul sau politic a fost deturnat, din pacate, de kkrezele hyperbolice ale Tzapului cederisto-coposist, insa n-as vrea sa insist… ;)).
In momentul in care am aflat de puciul Reactiunii Ru si inainte de a vedea la tv (in dupa amiaza zilei de 19.08.1991) reactia lui N.Manolescu, io am avut propria-mi reactie, aloo… : vazand sirurile nesfarsite de tancuri puciste ce se indreptau catre Moscova carciumareasa ;), in timp ce prin studiourile rusesti incepusera sa se perinde pucistii cu votca-n nas, si cuprinzandu-ma brusc o furie si-o deznadeje fara margini, am apucat mashinutza mea de scris flying fish si-am trantit-o violent de podea, in timp ce saraca nevasta-mea ma privea perplexa…-, iar dupa ce m-am recules cat de cat, cu capul cazut plumb in maini ca ganditoru de hamangia si mut ca o lebada, cum ar veni, m-am apucat si i-am scris lui Nicolae Manolescu, director al Romaniei literare, scrisoarea a carei ciorna o puteti viziona mai sus si ceti mai jos, in care anuntzam mapamondu literar Ro ca sunt gata sa-ncep greva foamei si sa o continui pana la moarte, aloo, daca nu mi se vor indeplini strict cumulativ un numar de dorintze personale & politice… N-am nici o indoiala ca, daca N.Manolescu mi-ar fi publicat atunci scrisoarea si daca nu mi s-ar fi indeplinit conditiile cumulative, io as fi fost obligat de cuvantu-mi dat sa continui greva foamei pana la capat, aloo… Din fericire, N.Manolescu a avut mai multa minte ca mine si m-a impiedicat sa sucomb subt ranjetele baietilor zmecheri, Ru & Ro, prezervandu-ma pt gloriosu-mi viitor de Avp of Hypernor ;), reshpektive mi-a publicat scrisoarea la pastele cailor… 🙂
ps. Ciorna scrisorii din fabula o puteti ceti aici
ps. Repet ceea ce-am spus la #17: n-am avut nicio intentie de a bagateliza, doamne fereste, apelul tau la presedinte, ci doar de a-ti atarge amical atentia asupra lipsei linkului sau referintelor, in spe. Ca am facut-o in stilu avepe, asta e alta chestie, my friend.
septembrie 7, 2009 at 14:47
Bun, frate, AVP, si daca eu as raspunde ca am chiar facut greva foamei in ianuarie 1990, ce-ma face? Am deschide o competitie de prioritate! Aici este vorba, despre cum n-a obosit inca sa reaminteasca Dorin, despre altcineva, despre altceva, nu despre noi! Nu-mi dau seama ce e asa greu de priceput. Iau nota ca n-a existat vreo dorinta de bagatelizare, ca vom fi inteles noi gresit. Ave!
septembrie 7, 2009 at 14:57
Dorine, prietene, credeam ca ma cunosti mai bine, dreq… 😳 Nu io am scris despre Apel ce-am zis, ci Sorin Cucerai, iar tu stiai – cat sunt de modest, in fond -, asa-i… ?
Cand prietenii dlui Maries se adreseaza formatorului de opinie „ciripoi”, formatorului de opinie „camiloi”, formatorului de opinie antohi 2 de apoi, dar il ignora cu desavarsire pe micul poezoi si luptator anticomunist di pi la noi, io personal nu cred ca e inutil a le reaminti mereu acestor baieti, tovi sau boys – dupa caz, naz si praz – despre Apelu-mi mai mult or mai putin de baz in Rezistentza Ro… Reshpektive, n-am voie nici sa fac haz de necaz, priatelo… ? 🙄
😦
Socotesc c-am raspuns si pt fratelo LA. Si cu asta, basta.
Hai pa
septembrie 7, 2009 at 14:58
Demersul la care face referire Dorin Tudoran este foarte putin cunoscut opiniei publice din Romania din care cu onor se auto-selecteaza cititorii prezentului blog si unicii destinatari ai mesajelor sale.
Se vede treaba ca Dorin Tudoran a primit apelul care i se adresa, a luat la cunostinta si apoi a purces la fapte pe blog (unde altundeva?) facand cateva presupuneri cel putin interesante:
1) Traian Basescu se numara printre cititorii blogului ori ca blogul såu se gaseste pe lista publicatiilor pe care le conspecteaza consilierii care alcatuiesc revista presei pentru uzul presedintelui.
2) Ceilalti cititori conteaza numai in masura in care pot aprecia semnificatia gestului facut de Dorin Tudoran care iata ii scrie lui Traian Basescu (a citit si a dat mai departe)
Desigur dincolo de aceste aspecte circumstantiale sunt multe de spus despre respectivul demers, despre componenta listei destinatarilor, a semnatarilor ca si despre modul in care actioneaza (sau ar putea actiona) initiatorii si destinatarii demersului. Si de ce nu, chiar despre obiectul in sine al respectivului demers: desecretizarea unor documente importante, acum.
septembrie 7, 2009 at 15:04
Nici nu isi da seama @ AVP cit rau isi face aducind una-doua vorba despre actele lui de vitejie; nu se poate discuta despre ceva/cineva fara sa se aduca el in centru.
Domnule, este vorba despre greva foamei pe care o face T. Maries si colegii acum.
Nu despre ce ai fi putut tu face daca.
septembrie 7, 2009 at 15:08
@ Tony # 29
Nu cred ca dl Basescu citeste bloguri, dar atunci cind trimiti cuiva o „Scrisoare deschisa” incerci toate canalele. Mai ales intr-un caz de mare urgenta.
Nu cred ca blogul meu este in atentia celor ce alcatuiesc revista presi pentru Presedinte. Dar daca am trimis scrisoarea Presedintelui si citorva organe de presa, de ce nu as fi postat-o si pe blog?
Cu un capricios ca tine, dac nu o postam pe blog, mi-as fi atras ciupleala ca „Uite, DT, spune ceva unora, dar tocmai pe blogul sau tace…”
Tony, nu incerca nici sa bagatelizezi ce se intampla, nici ce am incerat sa fac – asa cum m-am priceput –nu incerca nici sa ma psihanalizezi, din nou, pina si in momente de felul acesta.
Toate „ciupiturile” trebuie sa aiba o limita, altfel din oameni ne transformam in tzantzari.
septembrie 7, 2009 at 15:12
Adică makedoni! :))
septembrie 7, 2009 at 15:15
Doamne, nu mă lăsa!
Şi-apoi să nu ne trăznească Dumnezeu din senin??? Mă mir că se poate abţine…
septembrie 7, 2009 at 15:19
Mafia politico-economică a pus mâna pe justiţie odată cu modificarea constituţională din 2003, cu crearea CSM. Referendum tras de păr, întins pe două zile, la care nu am participat, intuind perfect ce se urmărea. Unde era „societatea civilă” atunci, să protesteze pentru falsificarea referendumului şi a articolelor controversate care se doreau a fi introduse ?!
Parcă-i văz şi acum, cu tov. Pârvulescu-n frunte (nu ăla de la Congres, ăla de la Soros). Mă pufnea râsul când îi auzeam cum îndemnau lumea să vină la vot „pentru o Constituţie în spirit european”.
Now, WHAT ?!
Să intervină „Dictatorul” ca să ce ?!
Aici nu vorbim despre o problemă ce s-ar putea rezolva cu o audienţă, este o problemă de siguranţă naţională, corpul magistraţilor s-a constituit în grup antistatal.
Sau, stimabililor „civilişti”, nici acum nu veţi protesta la ultimele acţiuni ale „penaliştilor” ?!
Da…
septembrie 7, 2009 at 15:32
Important e sa nu facem din tantari armasari…
Ceva tot am aflat. Dorin Tudoran i-a transmis presedintelui scrisoarea respectiva si pe alte canale, cele utile. Departe de mine gandul ca ar fi fost potrivit ca scrisoarea sa nu apara si pe blog. Putea sa fie adaugata la sfarsit ca P.S. al unui articol in care Dorin Tudoran sa-si fi exprimat (macar cu talentul probat in articolul despre Tismaneanu) opinia despre respectivul demers, despre oportunitatea lui, despre ce se asteapta de la ceilalti co-destinatari si asa in general… Din postarea initiala n-am inteles decat ca Dorin Tudoran se solidarizeaza, in atentia autoritatilor, peste timp cu cei care fac greva foamei si ca acest aspect (desigur important si semnificativ sub aspect uman) este cel esential. Asa sa fie?
septembrie 7, 2009 at 15:33
@ TOTI
http://www.jurnalul.ro/stire-special/dorin-tudoran-ii-scrie-presedintelui-basescu-520207.html
septembrie 7, 2009 at 15:34
@ Tony #35
Nu ai mereu suficient timp sa faci lucrurile „ca la carte”. Dar vprefer sa fac totusi ceva, decit sa comentez ce comenteaza altii
septembrie 7, 2009 at 15:34
Ca de obicei, pe lîngă obiect. Stimabile, oricum ar fi, preşedintele e preşedintele. Chiar de s-ar numi Iliescu sau Constantinescu, tot are obligaţia de a MEDIA! Într-o problemă complicată. Nu-mi place, OK, dar e preşedintele României! Cui vrei să mă adresez? Sentimentului paraguaian al fiinţei?
Pentru numele lui Dumnezeu, funcţia de la partid nu se termină niciodată? Nu aveţi pauză? V-au pus cip-uri de urmărire?
A se slăbi, Mitică!
septembrie 7, 2009 at 15:51
Toti
Iaca, uneori, gesturile disperate reusesc sa miste putin lucrurile din loc:
Comunicat de presa
Marti 8 septembrie a.c., ora 19:00, Asociatia 21 Decembrie 1989 este invitata la Palatul Cotroceni pentru a participa la o intalnire organizata de Presedintele Romaniei, dl. Traian Basescu, si reprezentantii Guvernului prin Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, Consiliul Superior al Magistraturii si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Scopul intalnirii este situatia finalizarii dosarelor Revolutiei si Mineriadei.
In baza art. 80 al. 2 din Constitutie, Presedintele Romaniei isi exercita dreptul constitutional de a media intre stat si societate.
Asociatia reitereaza situatia grava in care se afla Presedintele acesteia – cea de-a 35 zi de GREVA FOAMEI – si solicita inca o data respectarea legii de catre toate institutiile abilitate ale statului in solutionarea urgenta a revendicarilor dl. Teodor Maries si totodata ale noastre.
ASOCIATIA 21 DECEMBRIE 1989
VICE – PRESEDINTE
ION OANCEA
septembrie 7, 2009 at 15:58
@Riddick 34
subscriu.
chiar la epoca respectiva vizitam ROMANIA dupa aprox.13 ani….
si m-am ENERVAT…. si m-am ENERVAT….si m-am ENERVAT….si m-am ENERVAT….
septembrie 7, 2009 at 16:03
Constans, aşa este. Cum mama naibii de tăcem ca şulfele, şi-i mai lăsam pe-aştia să-şi facă de cap ?!
septembrie 7, 2009 at 16:06
http://cezar-ivanescu.blogspot.com/2009/09/treia-scrisoare-poetului-cezar-ivanescu.html
septembrie 7, 2009 at 16:10
Si in afara ignorarii demersului d-lui Maries,(dez)onor institutii ce traiesc din banii mei(ce sa fac,atat ma duce mintea sa zic),adica Salvarea,NU ia in consideratie gestul decat la 21 de zile dupa ce aa inceput.
Vai de noi!
septembrie 7, 2009 at 16:11
apreciez sincer demersul dlui Dorin Tudoran. Atata doar ca, din nefericire, cel caruia s-a adresat nu are căderea morală să facă ceva concret atâta vreme cât s-a înconjurat, atât ca preşedinte, cât şi ca şef de partid, de o serie de securişti şi activişti notorii sau de odrasle de demnitari din fostul regim. Cel mai elocvent exemplu este cel al lui Muc cel mic, care raspunde la numele de Emil Boc. Este notoriu faptul că Milica a fost secretar de partid pe facultate, a trimis numeroase telegrame cuplului ceausist si ar fi ajuns, de nu aluneca regimul ridicat de el in slavi, cel putin prim secreetar pcr al judetului Cluj. Cum mai poti avea incredere ca astfel de ipochimeni, Milica telegramistul si Base, trimisul la Anvers al regimului comunist, vor trece vreodata de simple declaratii. Nu-i lasa securistii lor inca in functii. Deci, domnule Tudoran, imi pare rau de inutilitatea gestului domniei voastre. Va adresati la pereti sau la insi care si-au turnat demult ceara in urechi sa nu auda nimic, decat osanale sau soapte de iubire de la blonde ministrese. Caci si Milica are blonda lui. E o moda la PDL. Daca Base are una, de ce s-ar lasa Milica mai prejos. Tot blonda si tot ministreasa, un pic mai discreta sa nu observe presa si rauvoitorii.
Cat il priveste pe Dinescu, ma revolta si pe mine prezenta acestui saltimbanc de doua parale, care a ridiculizat tot ce are omul mai sfant, pe o lista de condamnare a rewgimului care l-a facut mare, cu premeditare.
septembrie 7, 2009 at 16:14
Totu e masca, bey, spuley, e jocul mai mult sau mai putin subtil al Bufonului, deci al poetului, caruia de cand e lumea ii place sa se copilareasca – dupa unii, sa se cam prosteasca… -, provocandu-i pe hoamenii seriosi, insa prin definitie prudenti, oportunisti si fricosi, sa gandeasca fara spaima de eticheta sau politia imparateasca, ba chiar sa si zambeasca, de ce nu ? si spunandu-le adevarurile pe care burghejii / oamenii cumsecade n-au curaj sa le rosteasca, de frica regelui, a marimilor, a logicii, a popii, a cucoanelor, a vedetelor, a vecinilor sau coniventzelor ce stau gata-gata sa-i zdrobeasca subt greutatea lor urieseasca, normal…
Pe tine te pune pe jar, ca pe orisice cocosel franar, faptul ca AVP pare sa se creada phaunul cel mai star, ingamfat si mistocar, pai cum drea’… Probabil ca numai complexele-ti de hom mic, iritat si de-o furnic’, la o adic’, si provicializmu-ti telectualo-tembelic te impiedica sa percepi ca asa-zisa grandomanie a lu mandea e o poza gingirlea, c-un anumit skepsiss in ea, in care ma impostez asa, de-al naiba, ca sa gâlgâie intelighentzia de-ncantare & haz si ca sa moara maalaua hyperspatziului de nacaz, dupa caz, naz si praz, n-asa … ? Caci ce dreaq de arogant & pempant poate sa fie, bey, un hom cu-o simbrie de doi lei, imbracat la second hand si care-n viatza lui n-a parasit al sau land…?
septembrie 7, 2009 at 16:39
@victorL
Poate ca desecretizarea acestor documente este de competenta Consiliului Superior de Aparare? Poate ca acesta propune si Parlamentul aproba. Nu stiu, dar asa pare de bun simt.
Este inadmisibil ca acesti oameni sa faca greva foamei si presa sa neglijeze a informa publicul!
septembrie 7, 2009 at 16:40
CONSIDER CA GESTUL DOMNULUI D.TUDORAN ESTE EXCEPTIONAL (SI ARE SANSE SA FIE SI EFICIENT) TOCMAI PENTRU FAPTUL CA ESTE UN GEST PERSONALIZAT.
cred ca si DOMNUL PADINA,F.IARU SI ALTII ar trebui sa procedeze in aceiasi maniera ca si DOMNUL DORIN TUDORAN.
merci.
@RIDIKI 41
apropo,
stiti dumneavoastra DOMNULE RIDIKI cind m-am mai ENERVAT asa de rau?
pai asta se intimpla la PARIS intre 25 si 30 decembrie 1989.(cred?)
inainte de noul an SIGUR.(revelionul l-am petrecut la DORU COVRIG,deci sunt sigur ca asta se intimpla inainte de noul an)
am fost invitat la o adunare pentru stringerea de fonduri pentru GDS.(grupul care tocmai se formase)
Un domn adus de amicul PATI DOICESCU ne-a oferit lista cu persoanele care alcatuiau GDS.
(am recunoscut pe lista PRIETENII M.CIRNECI si DAN ARSEN(I)E) parmi d’autres-si m-am bucurat SINCER.
CINE CREDETI DOMNULE CA ERA INDIVIDUL CARE LIVRA LISTA??????????
pai din cauza asta m-am ENERVAT eu……..(si am plecat)
Domnul acela era raposatul HAIDUC.VOILA mes chers compatriots ce este si cu ,,listele,, astea.
septembrie 7, 2009 at 16:49
@Constantin Constans: Haiduc, ăla cu…stiloul? 😉 Că parca mai era unul, Haiducu.
Oricum, dacă era omul cu stiloul, aş zice că poate fi exonerat.
septembrie 7, 2009 at 16:52
Pai, bre, Costache, daca zici ca stii, n-asa? „ce este cu listele astea”, de ce deplangi faptu ca nu ma-nghesui prea avan a le frecventa, man…? 🙄
septembrie 7, 2009 at 16:57
Un apel cat se poate de onorant al dlui D.Tudoran.
In rest, vesnica intrebare: Unde-s toti ceilalti cand unul e la strâmtoare?
Motto-ul ramane acelasi. Sa ne umplem de glorie cu orice pret. (nu conteaza ca e vb de gloria altora)
Desigur nu m-am referit la dvs, dle Tudoran. Se stiu ei care-s. Lista-i lunga cat un cot de camila.
septembrie 7, 2009 at 17:08
da.omul cu stiloul.(NU LIVIU TURCU)
exonerat???????????
nu stiu ce sa va spun.
poate stie domnul DORIN TUDORAN.
septembrie 7, 2009 at 17:12
@avp49
eu am spus ASTA:
CONSIDER CA GESTUL DOMNULUI D.TUDORAN ESTE EXCEPTIONAL (SI ARE SANSE SA FIE SI EFICIENT) TOCMAI PENTRU FAPTUL CA ESTE UN GEST PERSONALIZAT.
cred ca si DOMNUL PADINA,F.IARU SI ALTII ar trebui sa procedeze in aceiasi maniera ca si DOMNUL DORIN TUDORAN.
septembrie 7, 2009 at 17:16
@Dle D.Tudoran
Puschea pe limba-mi…
…dar tare ma tem ca peste inca vreo 50-100 de comentarii o sa constatati cu tristete si dezamagire ca blogul nu este tocmai locul potrivit pt asemenea scrisori deschise.
Peste putin timp (daca nu deja) drama dlui Maries va ajunge in derizoriu, „luptele” fiind comasate tot mai penibil in domeniul „cine-a fost mai tare…cine are dreptul..cine n-are…e Basescu potrivit ca adresant? e aia, e ailalta…?
Nu-i bai. Astia suntem.
septembrie 7, 2009 at 17:19
Camila are cot, cetatene #50…? 🙄 Atunci, are si gene ? si sarcini externe ? si misii geologice extreme ? si acasa devreme ? 🙄
Cand Apelu ala la solidarizare e adresat talmesh-balmesh si tale quale si lui Tudoran, Liiceanu sau Pleshu, si surselor „deleanu”, „camil”, „felix” sau „beshu”, si negresit – cica – in numele unui nalt ideal national-moral, inseamana sau ca esti confuz total, halal, sau ca vrei sa tulburi apele la mal pentru un pescuit cam ilegal de chefal… 😉 Pricepi ceva, dear, sau tre sa-ti desenez pe-un petic tabacit de batal…? 🙄
@Constans (#52), da, mey, pretine, dar tot acolo ai spus si asta… :
septembrie 7, 2009 at 17:21
Demersul disperat al d-lui Maries , adresat formatorilor de opinie, atrage atentia unui fapt de mult adus in discutia opiniei publice ,atit de presdintele tarii ,cit si de cele trei rapoarte facute de comisia pe justitie din UE.
Din pacate adresantii au dus in derizoriu demersul grevistilor ,adresidu-se unor asa -zisi formatori de opinie care au tolerat 20 de ani coruptia din justitie,ba au si influientat-o .Nu inteleg de ce acest Apel nu a fost publicat de ziaristii si redactorii de televiziuni spre a-l face cunoscut opiniei publice.Cred ,deasemenea ,ca demersul d-lui T.Maries ar fi trebuit facut cunoscut ,imediat,nu dupa 35 de zile cind ,Doamne fereste,ar fi putut sa aiba efecte tragice ,daca el s-ar fi efectuat cu strictete.
Mai cred ca el ar fi trebuit sa se adreseze direct justitiei ,care n-a pus in aplicare decizia Curtii de la STRSSBOURG.
Eu insami(si inca multi altii) sunt revoltata de actiunile actuale ale judecatorilor si procurorilor de a pune in pericol siguranta populatiei prin intreruperea activitatii ,ptru a le fi mentinute salariile si sporurile salariile actuale.Ei vor salarii sfidatoare la cer.Se pun in rindul puterilor Statului ,dar ignora respectarea Statului de Drept.
D-le,T. Mihaies ,eu ,ca simplu cetatean ma solidarizez cu dv.si cu cei care vi s-au alaturat!.Stiu ca aveti incredere in presedintele tarii ,dar mai stiu ca el nu are pirghiile necesare ptru punerea in aplicare a hotaririlor unor instante internationale sau nationale.
As vrea ca demersul dv.sa fie victorios,dar cred ca el va trebui redirectionat catre cei care sunt obligati de instanta Curtii de la STRASSBOURG sa puna in aplicare hotarirea respectiva.Ei trebuie sa poarte raspunderea injustetei pe care au facut-o acelor eroi care s-au sacrificat si pe care justitia I-A IGNORAT CU CINISM si a clasat cazurile.Asadar, va rog sa intrerupeti greva foamei ptru ca cei care sunt vinovati nu au in cap la ora actuala decit pastrarea privilegiilor actuale .Ma refer nu numai la reprezntantii justitiei ,dar si la cei pe care justitia i-a gasit nevinovati de „genocidul” din 1989 si de la mineriade.
Ma adresez deasemenea D-LUI TUDORAN sa faca un APEL si catre JUSTITIE .El va avea cu siguranta efect ,daca va mobiliza un nr.mult mai mare de sustinatori si-i va sensibiliza printr-o adresare directa catre JUSTITIE.
septembrie 7, 2009 at 17:26
Since Burke’s time, modern intellectuals have overthrown the spirit of a gentleman and the spirit of religion. Every structure, every religious precept, every honored tradition, came under intellectual attack. God and country were targeted. Religion and patriotism were targeted. The main surviving ideals of our day are those of leveling, equalizing and taxing into penury. Envy is the Holy Grail of our intelligentsia, and the annihilation of all values is their ultimate end.
The Oracle
by J. R. Nyquist
Weekly Column Published: 08.29.2008
http://www.financialsense.com/stormwatch/geo/pastanalysis/2008/0829.html
septembrie 7, 2009 at 17:27
@AVP54
eu ma refeream la SCRISOAREA domnului DORIN TUDORAN
Excelenței Sale
Dlui Traian Băsescu
Președintele României
compri AVP?????????????????
septembrie 7, 2009 at 17:30
Eu aş semna, că altă putere n-am, da’ nu-i nici un loc de semnătură. Există şi sînt orb?
Tot ce pot face e să scriu pe această temă. Cu cît vitriol pot.
Carol #53
De acord cu dvs. Aşa se întîmplă. Vă dau un exemplu: la căpătîiul unui muribund, toţi cei care-l înconjoară simt nevoia să se vaiete de suferinţele lor: io am avut un neg, da’ ce-am suferiiiit, pe mine m-a durut în cot, nici nu vă imaginaţi cîîît doare. (Asta pentru a-l egala în suferinţă pe muribund) Etc. etc.
septembrie 7, 2009 at 17:38
@ TOTI
Ati aflat deja ca s-a stabilit ca Presedintele Traian Basescu a stabilit o intilnire cu dl Teodor Maries si alti conducatori ai Asociatiei 21 Decembrie, pentru maine, 8 septembrie, orele 19:00.
E datoria mea sa va informez, ca nu demersul meu l-a determinat pe dl Traian Basescu sa ia o asemenea hotarire; o luase inca inainte de a primi scrisoarea mea.
Ma bucur ca a luat-o si ca scrisorii mele i s-a oferit atentie chiar daca venea dupa o hotarare deja luata.
Cele bune.
septembrie 7, 2009 at 17:41
@Carol # 53
Ba, e mare bai ca suntem cum suntem….
septembrie 7, 2009 at 17:42
Da, bre, Costache (#57), am inteles ce vrei sa spui: ca am rarissima ocazie sa ma pun – in sfarsit – bine cu marimile, de la auctorii de liste incelebrissime, la presedintele care e, si astfel sa intru si io in randu loomii bune, he-he…
Poate m-aleg si cu-o decoratie, a…? 😯
O sa-ncerc, scump amic, insa nu-ti promit nemic… 😳
ps.Iarule, zau ca nu era cazu sa bati saua ca sa priceapa iapa, pretine, caci Carol ista mi-a aruncat demult in cap, pe alte forume, toante mizeriile pe care le merita un dizident si un poet ingamfat ca mandea, bre… Ce pacat ca tu ai ratat acest spectacol minunat, n-asa…?
septembrie 7, 2009 at 17:42
@F. Iaru
Aia cu „egalatul” treaca mearga dar ce ne facem cu aia care vor neaparat sa-l si intreaca pe raposatu’ 🙂
Da. Asa e. Sunt ale noastre si (din pacate) le cultivam in continuare.
septembrie 7, 2009 at 18:05
Bravo, Dorine si tu, Florine… Imi place ce pooliticos va conversati cu una dintre obraznicaturile care dau cel mai miseleste-n mine online… 😳
Ati merita sa va las cu Carolica bot in bot, dar asta ar insemna sa fiu supalat prea de tot… 🙂
Paa
septembrie 7, 2009 at 18:39
Dar tu, moi priateli, AVP,
Tu nu poţi să recunoşti că ai călcat strîmb cu limba? Că doar nu eşti infailibil, ca nea Ceaşcă?
Ascultă: ai vrut cumva să fii un poet adulat pe stadioane? Ai vrut să deschizi manulalul de română? Ai vrut să iei cumva toate premiile? Ai vrut casă, post, recunoştinţă?
Ce mama dracului, că-mi sare ţandăra. Eşti un poet cu 100 de cititori. Nu-ţi ajung cumva?
Atunci trebuia să trăieşti ALTFEL!
septembrie 7, 2009 at 18:40
Mai urît şi mai conformist!
Gata. Revino!
septembrie 7, 2009 at 18:40
@AVP,
Aveti tot dreptul sa fiti suparat..pe bune! .
Am urmarit incercarile lui Carol,la inceput fara succes,de a fi bagat in seama pe acest blog.Se parea ca nu-i merge.Iata,insa,ca a reusit .Felicitari d-lor, F.Iaru siD.Tudoran ! Ati „innobilit”demersul d-lui T.Maries , asociind-va ad-hoc cu „Carolica fala flica” ,ptru a-l mustrului pe „comilitonul” dv., AVP ,pe care acum ma indoiesc ca il cunoasteti si il pretuiti la fel de mult ca si el pe dv.
Cred ca se facea ca ,cel putin ,sa-l ignorati pe Carol, ca si pina acum.
septembrie 7, 2009 at 18:50
Sanda #66
Te înşeli. Dar, dacă un necunoscut spune o chestie care mi se pare corectă, iar un prieten o zbîrceşte, ar trebui să fiu şulfă să mint şi să-l tămîiez pe prieten. Chiar dacă străinul m-a enervat sau m-a plictisit pînă acum (vorbesc ipotetic). Altele sînt motivele pentru care am toată admiraţia pentru AVP şi nimic nu mă obligă să-i dau dreptate mereu. Las’ că ştie el ce şi cum!
Te-ai grăbit… Era să spun cum/ca cine, dar mă abţin!
septembrie 7, 2009 at 18:55
Tz!-Tz!-Tz!
Grindină-n Olymp! Hei, aţi uitat că io-s cu dezamăgirileeeee???? Mă duc să cetesc de vreme bună.
Din Epistola Întâi a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni citireeeeeee…..
Fraţiloooooor,
Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul luuuuuuuuuuuui: unul aşa, altul într-aaaaaaaalt feeeeeeeeel!
Amin!
P.S. Sub rezerva că ar putea fi dintr-altă epistolă, da, no, şi asta-i tăt un feliu de scrisoare. Să nu uităm di ce-am vint!
Aparte: Doamne iartă-mă, dar pentru blogu ăsta tră să stai bine cu inima! Pe cuvânt!
(Îşi pleacă fruntea albă, smerit îşi face cruce… etc.)
Ţipă:
Fraţiloooooooor, în Ro mileniului III un om face greva foamei! Nu vă mai sfădiţi!
Mă duc să fac o vrajă!
(Reverenţă şi iese…)
septembrie 7, 2009 at 19:01
@F.Iaru,
Ei uite, ca eu ma inumar printre cei „100 de cititori „ai maestrului AVP,si sunt captivata de poemele,poesiile cit si de personalitatea dinsului,ceea ce ,din pacate ,nu pot sa spun de poesiile cit si de personalitatea dv!.Ba as putea sa spun ca, dimpotriva,citindu-va citeva postari de atitudine, ma declar total in dezacord cu stilul dv., care nu cadreaza cu tinuta estetica a unui poet si nici macar a unui pamfletar.
septembrie 7, 2009 at 19:05
@ Sanda # …69 Uuuuuups!
Tulai, Doamne, să mă bată soarele, că m-am închedecat pe scări… Ce faceţi, Doamnă, Vă luaţi de Nănaşu? Io ştiu un lucru: când să sfădesc domnii între ei (ca şi copchiii) bine îi să nu te bagi, că te-alegi cu smotoceală. De nu mă-nchedeca dracu, mă duceam de nu-mi dădeaţi de urmă, să ştiţi…
septembrie 7, 2009 at 19:18
AVPule, ce faci taica, iar o luasi pe coaja? Vezi daca nu te linistesti? Faci ce faci si ti-o iei. In fine, ar fi interesant daca ar fi altfel, da` ia zi, pana la urma te baga nepotul lui T-34 in dictionarul luptatorilor anticomunisti? Adica ca sa fiu mai direct: a meritat sa-i faci spalaturile la noblete? Hahahahaha!!!
PS Batrane, viata e nashpa. Io de ezemplu lucru acuma la un patron care imi da cat sa nu mor de foame si mi-a taiat si bonurile de masa. Vezi, ciocul mic ca se poate si mai rau! Hahahahaha!!!!
septembrie 7, 2009 at 19:34
Bibi, ce mai faci, bey, spuley…? A propos, mey, mai tii minte balada pe care mi-ai dedicat-o alatadata, pe cand erai o pramatie tontusi mai curata si mai spalata, plus ca inca nu fusesei prinsa cu matza-n sac si restructurata…? 🙄
ps. Sanda, fanitza mea, nu e cazu sa ma-ncaieri si cu Florin, pe care-l stim hat demult si-l liubim, chiar daca in chestiutze poolitice recente la bilutze ne mai lovim, pai cum dreq… Capisci, mey…?
septembrie 7, 2009 at 19:41
@Circe,
Ce sa fac ,domnisoara draga ?!Iote ca „m-am bagat”!Acum ,ma rog sa nu fiu „smotocita” :oops:..Zau ,ca mi-e frica 🙄
septembrie 7, 2009 at 19:56
Sanda
Ba nu cred. Hai să lămurim cîteva lucruri, deşi vorba lungă – sărăcia omului. Cînd am spus 100 de cititori, asta nu a fost peiorativ. Deloc. Virgil Mazilescu nu a avut, nici el, mai mulţi. Ţine de un gen de poezie care refuză structural entuziasmul păunesc sau norma vadimeană. Pricepeţi?
Apoi, faptul că nu sînt în graţiile dvs. nu mă poate înfuria. Poate doar să-mi pară rău. Ce să faci, să ameninţi cititorul cu decapitarea? Apoi, sper că nu credeţi în aiureala cu scriitori pentru popor!
Noapte bună!
septembrie 7, 2009 at 20:01
Dar iar am deraiat.
Subiectul, cred, a fost epuizat. Delegaţia 21 Decembrie va merge la Cotroceni. Ştiţi ce se va întîmpla? Oamenii ăştia, care nu o prea au cu bunele maniere şi nici cu organizarea eficientă a discursului, vor vedea roşu în 10 minute, se va ajunge la spume, injurii, răcnete şi ameninţări. Şi o idee bună va ieşi terfelită (a cîta oară?). Mi-ar plăce să mă înşel. M-aş bucura să se întîmple altfel. Ca dovadă, am să-i fac o reverenţă lui riddick, să-mi scot pălăria în faţa Rodichii, iar pe ion adrian să-l consider (serios) inteligent. Numai să iasă băieţii ăia (hai, c-au albit) cu un rezultat palpabil.
septembrie 7, 2009 at 20:01
@ AVP #63
Daca imi amintesc bine, Carol nu ma scuteste de mesaje foarte dure. Unele nedrepte. Altele insinuate. ETC.
A sta de vorba cu el, mai ales cand posteaza mesaje incurajatoare, nu inseamna ca il… incurajez sa te hartuiasca.
Mi-ai mai facut acest repros in legatura cu Daniel (parca); pe care il consideri un dusman.
Eu nu ti-am trimis vreodata o lista cu dusmani ai mei carora sa nu le raspunzi pe blog. Deci, nu merit sa ma bruftuluiesti pentru tradari imaginare.
Sezi bland, ca si blanzenia „e scrisa-n legile-omenesti”, nu?
Nu cred ca discutiile noastre arata prea bine(ma refer la bog, ingeneral). De pilda, azi am plecat de la un apel de natura umanitara, nu de unul de natura politica, si totul s-a transformat, ca de prea multe ori, intr-o harjoneala ba despre cine este cel mai tare din parcare, ba in comentarii pe care nu vreau sa le… comentez.
Noapte buna,tuturor.
septembrie 7, 2009 at 20:12
Punctul pe ”I”
Asta e şi, din păcate nu reuşim nicicum o detaşare: cum o dăm, cum o sucim, ajungem iar la politică de… pahar.
Iertare că am năvălit din nou cu bocancii! Dacă şi Bibi s-a sesizat… (Apropo, Bibi, ce Cucernic ţi-ai tras! Ţi-am zis să te culci! Sper că ai dormit ceva, că altfel iar nu ne-om putea înţelege…)
Reiau:
Iertare că am năvălit cu bocancii. Vedeţi ce prost dau comentariile mele, secondate puternic de cel al lui Bibi? Sunt multe de genul acesta, doar că sunt scrise pe… ”domneşte!”
Am auzit la viaţa mea de câteva reprize de greva foamei, dar nu ştiu de ce îmi imaginam că este o frântură de legendă. În cazul de faţă, AVP are dreptate când spune că lumea nu ştie despre ce este vorba. Habar n-aveam. Am întrebat o mulţime de lume. Nici ei nu ştiau nimic. Ce face presa? Campanie electorală? Petrecere?
Nu-i a bună! Deloc nu-i a bună!
septembrie 7, 2009 at 20:17
@Riddick
milles excuses!!!!!!!!
eram atit de enervat la postarea @47 inct v-am pocit numele………
inca o data va cer SCUZE!
septembrie 7, 2009 at 20:24
@ Florin, dragul meu pretin, as fi vrut sa-i raspunzi Sandei dupa ce-ai fi cetit mesaju pe care blogu lu Dorin mi-l tine la dospit (probabil ca e acolo un linksuor mai dilit, deelet, in fine…)
Vreau sa-i atrag atentia Sandei ca Florin tine cu mine, si io cu el, indiferent de politicienii care ne-ar phootea face sa ne certam ca puisorii de galina pe un râm mititel, aloo…
Ne aflam intre prieteni, my darling Sandel, orice ar zice bibicel ista cam nebunel de mai sus, or Carol, ce tace ca un mus rus 😉 si tot invarteste l-al invrajbirii fus…
@Dorin, as vrea sa nu ma mai dadacesti asa, dreaa… 😳 Iti faci cumva impresia eronata sadea ca dac-as vrea sa fiu pooliticos & conventional si s-o fac pe marele maestru de bal, n-as reusi chiar mai bine decat un actor mondial…? Insa zambetele & strambetele-mi de mic burjui fatal s-ar observa imediat in virtual, oricat as fi io de magistral, si-ar fi pacat de voinku hyperspatzial, my friend, halal…
Scoate te rog de la moderare mesaju ala altfel banal si lasa blogu sa curga-n aval, normal… 🙂
septembrie 7, 2009 at 20:25
AVP # 78
Nu am tinut si nu tin nici un mesaj la moderar. Repet – cand se impotmoleste ceva acolo, nu este decizia mea.
septembrie 7, 2009 at 20:34
Pai nici io n-am zis altceva, DT. Vba vine, prietene ! 🙂
Noapte / zi buna, my friends !
septembrie 7, 2009 at 20:36
Mesagiu-mi aflat la moderare – repet, vba vine, fratioare ! – e #72.
Enjoy ! 🙂
septembrie 7, 2009 at 20:41
@Florin Iaru,
Ma simt obligata sa -mi retrag cuvintele, cu privire la poezia dv. Imi place ..chiar f.mult.Citeodata ,si, atitudinea :oops :
septembrie 7, 2009 at 20:45
Cezar Ivanescu, a doua scrisoare adresata domniei-sale domnului Nicolae Manolescu, presedinte USR, ambasador UNESCO si domniei-sale domnului Traian Basescu, presedinte al Romaniei
Domnule Preşedinte
Subsemnatul Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, vă rog să dispuneţi ca Biroul de presă al USR să transmită tuturor agenţiilor de presă şi publicaţiilor româneşti notificarea care urmează.
Fără nici un temei legal, Mircea Dinescu (soldat fruntaş după propria-i declaraţie în presă), membru în Colegiul CNSAS, membru al USR, m-a denigrat în continuare, vineri 1.02.2008, la postul de televiziune Realitatea în emisiunea Tănase şi Dinescu afirmând textual că, în 1961 aş fi semnat un angajament de colaborare cu Securitatea.
După mineriada din 14 iunie 1990, când am fost bătut cu bestialitate de aşa-zişi mineri în centrul capitalei şi după campania de presă murdară şi denigratoare din 2005 când am candidat la funcţia de preşedinte al USR, este a treia oară când se încearcă asasinarea mea.
De aceea am hotarât ca începând de luni, 4.02.2008, ora 1200, să declar greva foamei la sediul USR, Calea Victoriei, nr. 15, în Sala cu oglinzi, grevă pe care nu o voi înceta până când nu voi obţine următoarele:
1. o declaraţie fără echivoc din partea domniei-voastre din care să reiasă că nu sunteţi implicat în această murdară „făcătură“ (deoarece se colportează indicii privind conivenţa d-voastră cu Mircea Dinescu: faptul ca i-aţi dat votul decisiv, anul acesta, la Botoşani, pentru a obţine Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ defavorizându-l astfel pe marele poet Cristian Simionescu; faptul că Mircea Dinescu se afla la Paris, ca şi d-voastră, la începutul campaniei de denigrare, afirmând că nici nu mi-a văzut dosarul, nici nu a votat, pentru ca, brusc, în emisiunea Tănase şi Dinescu să afirme că am semnat etc.; indiciile sunt numeroase dar nu doresc la rându-mi să mă las intoxicat de ştiri fără temei şi de aceea v-am cerut această declaraţie pentru a nu vă implica nici pe d-voastră, nici USR în această afacere).
2. excluderea din Colegiul CNSAS a lui Mircea Dinescu pentru ilegalitatea flagrantă comisă faţă de persoana mea.
3. dosarul meu personal de la CNSAS să-mi fie adus la USR, audierea mea să fie publică şi la ea să aibă acces presa şi orice alte persoane ar fi interesate şi bineînţeles verdictul să fie comunicat în aceleaşi circumstanţe.
4. membrii Colegiului CNSAS să vină însoţiţi de propriile dosare personale de la CNSAS, de CV-uri şi de livretul militar, căci existând precedentul periculos cu Mircea Dinescu [soldat fruntaş la Securitate], este firesc să am suspiciuni şi în privinţa celorlalţi membri ai Colegiului CNSAS.
5. O sancţiune, care veţi crede de cuviinţă, din partea USR pentru Mircea Dinescu şi demararea unei anchete reale privind activitatea lui Mircea Dinescu în perioada în care a fost preşedinte al USR.
Vă anunţ pe această cale că voi comunica această notificare şi Preşedintelui României, ca şef al Ordinului „Steaua României“, în calitatea mea de Comandor al mai sus-numitului Ordin.
Cu cele mai nobile sentimente.
4.02.2008
Cezar Ivănescu Bucureşti
D-Sale D-lui Preşedinte al USR, Nicolae Manolescu
http://cezar-ivanescu.blogspot.com/
septembrie 7, 2009 at 20:51
Mda. Trist.
Unde eşti Victore? Heeeeelp! Am nevoie de tine! Chiar nu ştiu până unde trebuie să mă intereseze trecutul şi de unde nu mai e nevoie. Nu că spun, da numa zic…
Chiar sunt derutată, crede-mă.
septembrie 7, 2009 at 20:54
@AVP, „Sanda, fanitza mea, nu e cazu sa ma-ncaieri si cu Florin …”!!!?? Scuze,maestre ! 😉
septembrie 7, 2009 at 20:56
A treia scrisoare a Poetului Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, către domnul Nicolae Manolescu, preşedinte al USR
Domnule Preşedinte
Subsemnatul Cezar Ivănescu, domiciliat în Bucureşti […], membru al Consiliului USR, director al Editurii Junimea, Iaşi, Bd Carol I, nr. 3-5, tel./fax 0232/410 427, Comandor al Ordinului „Steaua României“, vă reproduc în întregime primele două scrisori pe care vi le-am adresat în 1.02.2008 şi 4.02.2008, precum şi Comunicatul Comitetului Director al USR.
______________
Domnule Preşedinte
Subsemnatul Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, vă rog să dispuneţi ca Biroul de presă al USR să transmită publicaţiilor româneşti notificarea care urmează.
Conform hotărârii Consiliului USR, toţi membrii din conducerea USR am făcut un demers oficial la CNSAS pentru a fi invitaţi să ne vedem dosarele din Arhivele Securităţii şi pentru a primi o decizie oficială de colaborare sau noncolaborare cu fosta Securitate ca poliţie politică.
CNSAS, în calitatea sa de organ abilitat al statului, nici nu m-a invitat să-mi văd dosarul şi să fiu audiat, nici nu mi-a comunicat în mod oficial printr-o decizie, aşa cum prevede legea, punctul său de vedere în ceea ce priveşte dosarul meu personal, lucru pe care îl cunoaşteţi pentru că toate comunicările se fac pe adresa USR, şi până în clipa de faţă nu am primit nimic din partea CNSAS.
Cu toate acestea, începând de marţi, 29.01.2008, ora 16:00 agenţia de ştiri NewsIn citând „surse din cadrul Colegiului CNSAS“ a difuzat ştirea, pe care eu o consider „zvon calomnios“, conform căreia „Cezar Ivănescu a făcut poliţie politică“.
Trăind într-un strat democratic, de drept, consider că toate organele statului trebuie să funcţioneze conform dispoziţiilor legale în baza cărora au fost instituite, inclusiv CNSAS care era obligat sa transmită oficial decizia sa pentru a o putea contesta în termenul prevăzut de lege. Întrucât, repet, nu am primit oficial o decizie, anunţ că dacă nu voi primi pe adresa USR până joi, 7.02.2008, decizia respectivă voi acţiona în justiţie Colegiul CNSAS, agenţia de ştiri NewsIn, precum şi toate publicaţiile şi persoanele care au colportat ştirea pe care eu o calific drept „zvon calomnios“.
Cu cele mai nobile sentimente.
1.02.2008 Cezar Ivănescu Bucureşti
D-Sale D-lui Preşedinte al USR, Nicolae Manolescu
____________________
Domnule Preşedinte
Subsemnatul Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, vă rog să dispuneţi ca Biroul de presă al USR să transmită tuturor agenţiilor de presă şi publicaţiilor româneşti notificarea care urmează.
Fără nici un temei legal, Mircea Dinescu (soldat fruntaş după propria-i declaraţie în presă), membru în Colegiul CNSAS, membru al USR, m-a denigrat în continuare, vineri 1.02.2008, la postul de televiziune Realitatea în emisiunea Tănase şi Dinescu afirmând textual că, în 1961 aş fi semnat un angajament de colaborare cu Securitatea.
După mineriada din 14 iunie 1990, când am fost bătut cu bestialitate de aşa-zişi mineri în centrul capitalei şi după campania de presă murdară şi denigratoare din 2005 când am candidat la funcţia de preşedinte al USR, este a treia oară când se încearcă asasinarea mea.
De aceea am hotarât ca începând de luni, 4.02.2008, ora 1200, să declar greva foamei la sediul USR, Calea Victoriei, nr. 15, în Sala cu oglinzi, grevă pe care nu o voi înceta până când nu voi obţine următoarele:
1. o declaraţie fără echivoc din partea domniei-voastre din care să reiasă că nu sunteţi implicat în această murdară „făcătură“ (deoarece se colportează indicii privind conivenţa d-voastră cu Mircea Dinescu: faptul ca i-aţi dat votul decisiv, anul acesta, la Botoşani, pentru a obţine Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ defavorizându-l astfel pe marele poet Cristian Simionescu; faptul că Mircea Dinescu se afla la Paris, ca şi d-voastră, la începutul campaniei de denigrare, afirmând că nici nu mi-a văzut dosarul, nici nu a votat, pentru ca, brusc, în emisiunea Tănase şi Dinescu să afirme că am semnat etc.; indiciile sunt numeroase dar nu doresc la rându-mi să mă las intoxicat de ştiri fără temei şi de aceea v-am cerut această declaraţie pentru a nu vă implica nici pe d-voastră, nici USR în această afacere).
2. excluderea din Colegiul CNSAS a lui Mircea Dinescu pentru ilegalitatea flagrantă comisă faţă de persoana mea.
3. dosarul meu personal de la CNSAS să-mi fie adus la USR, audierea mea să fie publică şi la ea să aibă acces presa şi orice alte persoane ar fi interesate şi bineînţeles verdictul să fie comunicat în aceleaşi circumstanţe.
4. membrii Colegiului CNSAS să vină însoţiţi de propriile dosare personale de la CNSAS, de CV-uri şi de livretul militar, căci existând precedentul periculos cu Mircea Dinescu [soldat fruntaş la Securitate], este firesc să am suspiciuni şi în privinţa celorlalţi membri ai Colegiului CNSAS.
5. O sancţiune, care veţi crede de cuviinţă, din partea USR pentru Mircea Dinescu şi demararea unei anchete reale privind activitatea lui Mircea Dinescu în perioada în care a fost preşedinte al USR.
Vă anunţ pe această cale că voi comunica această notificare şi Preşedintelui României, ca şef al Ordinului „Steaua României“, în calitatea mea de Comandor al mai sus-numitului Ordin.
Cu cele mai nobile sentimente.
4.02.2008
Cezar Ivănescu Bucureşti
D-Sale D-lui Preşedinte al USR, Nicolae Manolescu
____________________
Solicitarea adresată CNSAS
Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România revine cu solicitarea adresată CNSAS de a comunica oficial eventualele colaborări cu Securitatea ale membrilor Consiliului USR.
Urgentarea comunicării este cu atât mai necesară din cauza apariţiei în mass-media şi în presa scrisă a unor informaţii referitoare la dl. Cezar Ivănescu, membru al Consiliului, în absenţa unui răspuns oficial din partea CNSAS. Comitetul Director al USR consideră inacceptabilă şi nelegală difuzarea de către unii membri ai CNSAS a unor date despre ori din dosarele personale ale scriitorilor. Dl. Cezar Ivănescu a comunicat Comitetului Director că nu doreşte să implice Uniunea Scriitorilor şi nici pe Preşedintele ei în scandalul provocat de difuzarea în presă a unor informaţii referitoare la dosarul său. [în fapt,în presă nu au apărut nici un fel de informaţii referitoare la dosarul de la Securitate al lui Cezar Ivănescu, ci doar comentarii murdare lansate de M. Dinescu şi neprobate prin nimic – n.n.]
Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România
________________
Prima observaţie care se impune, Comunicatul nu este datat, dovadă de amatorism din partea domnului Horia Gârbea, Preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi Director de imagine şi comunicare al USR.
Să trecem însă la chestiunile de fond.
Din 29.01.2008 şi până în 5.02.2008, am fost livrat linşajului mediatic de către Uniunea Scriitorilor din România din lipsă de profesionalism, rea-credinţă sau pur şi simplu complicitate cu agenţiile de ştiri (NewsIn în primul rând), presa scrisă şi mediile care au difuzat în draci ştirea că „Cezar Ivănescu a făcut poliţie politică“; am identificat din prima „sursele din cadrul Colegiului CNSAS“ în persoana soldatului fruntaş al Securităţii, tovarişci Dinescu Mircea, membru în Colegiul CNSAS, sursa mi-a confirmat supoziţia, autodivulgându-se sub toate formele posibile (presă, televiziune etc.) şi plasându-se inconştient sub incidenţa Legii de funcţionare a CNSAS, pe care o puteţi consulta. Asupra soldatului fruntaş al Securităţii nu insist, va insista instanţa judecătorească.
Ceea ce mă interesează aici este să va fac evidentă situaţia grotescă în care am fost puşi de lipsa de profesionalism al Directorului de imagine şi comunicare al USR: după primele anunţuri murdare ale presei, din 30.01.2008, Directorul de imagine şi comunicare al USR (ca şi toţi semnatarii ştirii calomnioase, toate mediile etc.) trebuia să acceseze site-ul CNSAS şi să vadă că în 2008 nu este nici un comunicat de presă oficial (nu s-au ţinut audieri, nu s-au dat verdicte etc.), singurul text truvabil fiind Ordonanţa de urgenţă din 6 februarie 2008; concluzia logică: de la agenţia de ştiri NewsIn, locul 1 în topul asasinilor, şi până la ultima publicaţie amarâtă sau post de televiziune (Otv de exemplu) şi până la şi mai amărâta noastră USR, toate se fac complice la acţiunea de linşaj mediatic exercitat asupră-mi timp de o săptămână: a trebuit să declar greva foamei la vârsta de 66 de ani, luni, 4.02.2008, ora 1200, în Sala cu oglinzi din sediul USR, pentru ca marţi, 5.02.2008, Comitetul Director al USR să dea Comunicatul mai sus citat, eu putând între timp sa dau ortul popii: Comunicatul trebuia dat pe 31.01.2008 (conform Statutului USR, cap. 1, art. 1 şi 2) şi fără vreo intervenţie din parte-mi; a trebuit să declar greva foamei la 66 de ani pentru că trăiesc într-o ţară de criminali: o vor plăti, sper…
Pentru săptămâna de teroare suportată cu viaţa mea, vă anunţ pe această cale că voi acţiona în justiţie, atât pe domnia-ta ca Preşedinte, cât şi USR ca instituţie.
Am revenit cu această a treia scrisoare pentru a vă reaminti că nu mi-aţi răspuns la punctele 1 şi 5 din cea de a doua scrisoare: oare vi s-a obnubilat întru atât spiritul critic, încât să-i acordaţi votul decisiv pentru obţinerea Premiului naţional „Mihai Eminescu“, în 15 ian. 2008, acestei nulităţi literare, tovarăşci Dinescu Mircea, soldat fruntaş al Securităţii? veţi demara ancheta cerută de mine la punctul 5?
Aştept în continuare să-mi văd propriul dosar (dosare) din Arhivele Securităţii şi-i anunţ pe această cale pe membrii Colegiului CNSAS că de pe 29.01.2008 şi până azi, 6.03.2008 nu au fost în stare să articuleze un răspuns public, cât de cât onorabil.
Sesizez Parlamentul României să ia măsurile ce se impun: excluderea din cadrul Colegiului a numitului Dinescu Mircea şi sancţionarea întregului Colegiu pentru sfidarea legilor acestei ţări.
În încheiere vă reamintesc cererea mea exprimată în Şedinţa de Consiliu din dec. 2007 (cf. cap. 1, art. 7 din Statutul USR) de a fi trecute pe site-ul USR statele de plată din USR şi toate celelalte informaţii necesare, conform principiului transparenţei, pentru ca toţi scriitorii români să se poată informa corect (nu din zvonuri) asupra modului în care este administrat banul obştei? Dacă e nevoie să declar greva foamei şi pentru art. 7, cap. 1 din Statut, spuneţi-mi, şi o fac cu plăcere.
Nedorind să mă las intoxicat de colportorii de ştiri „cu surse din cadrul“, v-am scris această scrisoare pentru a apăra imaginea tânărului asistent universitar şi critic literar Nicolae Manolescu al anilor ’60, cel care m-a debutat, fără să mă cunoască, în literatura română…
Cum calificaţi, ca Preşedinte al USR, comportamentul lui Valeriu Stancu, Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, care a refuzat să publice un comunicat oficial chiar şi la o lună după apariţia Comunicatului Comitetului Director al USR, eu fiind totuşi membru al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi? Mă gândesc să-l acţionez în justiţie, măcar de dragul simetriei, ţinând cont de faptul că eu l-am debutat în literatura română…
Aştept răspuns.
Cu cele mai nobile sentimente
6.03.2008 Cezar Ivănescu
Domniei-Sale Domnului Nicolae Manolescu, Preşedinte al USR
PS
Text reprodus parţial în Mişcarea literară, nr. 1 (29), 2009, pp. 47-48, revistă care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România.
septembrie 7, 2009 at 21:16
Domnişoară
Cu tot respectul pentru Cezar Ivănescu (sper să nu greşesc)…
Cred că dl Dorin Tudoran a fost caftit la Luceafărul de Cezar… Cu bîzdoaca… DE aia, cred că bateţi la o uşă nu prea întredeschisă…
Dorin va confirma sau va infirma. Oricum, numele celui de-al doilea caftitor, Iulian Neacşu, e sigur…
Dacă greşesc, îmi cer scuze anticipat!
septembrie 7, 2009 at 21:27
ioana,
Va sustin demersul de reabilitare a memoriei poetului C.Ivanescu.Este trist si revoltator ,ca nu i s-au luat in considerare solicitarile .Cu riscul de a-l supara pe d-l D.Tudoran ,am si eu destule rezerve cu privire la activitatea de laCNSAS a poetului M.Dinescu. Sunt destul de contrariata de duplicitatea si tenta de neseriozitate pe care o demonstreaza de o bucata buna de timp.
P.S.Cred in solidaritatea oamenilor si nu pot sa trec peste strigatul de ajutor al celor care cer sa li se faca dreptate.
septembrie 7, 2009 at 21:37
Cezar Ivanescu nu a avut nici un rol in altercatie dintre cei trei – Dorin Tudoran, Mircea Dinescu, Iulian Neacsu (sau privind evenimentele dpdv moral, putem spune ca a avut un rol salvator, actiunea sa ducand la scoaterea in viata a lui Iuliean Neacsu si intr-un anume fel la salvarea de la incadrarea de lovituri cauzatoare de moarte a celorlalti doi distinsi domni scriitori, Dorin Tudoran si Mircea Dinescu). Domnul Dorin Tudoran impreuna cu domnul Mircea Dinescu l-au agresat pana la a-l umple de sange pe domnul Iulian Neacsu. Toti trei traiesc si pot confirma sau infirma cele spune aici. Exista inclusiv sentinta judecatoreasca.Bataia dintre cei trei domni a avut loc pe holurile redactiei revistei Luceafarul si s-a incheiat la Judecatorie!
septembrie 7, 2009 at 21:41
Pentru conformitate – cititi decizia de mai jos.
Dosar Nr. 10121/1980
R.S.R.
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 Municipiul Bucureşti
Sentinţa penală Nr. 1439
Şedinţa publică de la 4 septembrie 1981
Instanţa compusă din:
Preşedinte Ion Ionescu
Procuror Florin Rîpeanu
Grefier Mihaela Dragomir. –
–––––––-
Pe rol pronunţarea împotriva procesului penal privind
pe inculpaţii Dinescu Mircea şi Tudoran Dorin. –
Desbaterile au avut loc în şedinţa publică de la 29 august 1981, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta cînd instanţa avînd nevoie de timp pentru a delibera a amînat pronunţarea de la 4 septembrie 1981.-
I N S T A N Ţ A
Prin plîngerea înregistrată la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti la 28 octombrie 1980, partea vătămată Neacşu Iulian a chemat în Judecată penală pe inculpaţii Dinescu Mircea şi Tudoran Dorin, cerînd condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunea de lovire prev. art. 180 alin. 2 din codul penal, săvîrşită la 12 septembrie 1980.-
În cuprinsul plîngerii, partea vătămată a arătat că în ziua de 12 septembrie 1980, în timp ce se afla pe culoarul redacţiei revistei „Luceafărul“, fără a-i adresa vreun cuvînt, inculpatul Dinescu Mircea, s-a repezit la partea vătămată a apucat-o cu mîinile de antebraţe şi apoi i-a adresat cuvinte jignitoare şi a lovit-o cu piciorul în glezne.-
Se mai arată în plîngere, că fără a riposta în vreun fel, asupra părţii vătămate s-a repezit şi inculpatul Tudoran Dorin şi apoi ambii inculpaţi au lovit cu brutalitate partea vătămată provocîndu-i leziunile descrise în certificatul medico-legal eliberat la 13 septembrie 1980.-
Partea vătămată a alăturat plîngerii o copie a procesului-verbal încheiat la 10 octombrie 1980 de comisia de judecată de pe lîngă Consiliul Popular al Sectorului 3 Bucureşti, prin care s-a consemnat că părţile nu s-au împăcat, o copie a plîngerii introdusă la Comisia de judecată la 19 Septembrie 1980, precum şi certificatul medico-legal întocmit în urma examinării părţii vătămate. Prin certificatul medico-legal s-a precizat că partea vătămată a suferit leziuni traumatice produse prin lovire care au necesitat 4-5 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.-
Prin declaraţia dată la termenul de la 7 februarie 1981 inculpatul Dinescu Mircea a arătat că la 12 Septembrie 1980, s-a apropiat de partea vătămată pe culoarul redacţiei şi cînd se afla la o distanţă de cîţiva centimentri a fost lovit cu capul de către partea vătămată, după care a ripostat tot prin lovire şi astfel „a început bătaia“. Acelaşi inculpat a precizat că a intervenit şi inculpatul Tudoran Dorin pentru a-i despărţi, dar că în încăierarea respectivă şi Tudoran a lovit şi a fost lovit.-
Inculpatul Tudoran Dorin nu s-a prezentat în instanţă, deşi a fost legal citat. Tudoran D a fost plecat în străinătate, neputîndu-se îndeplini în intervalul respectiv, în condiţiile legale, procedura de citare.-
Examinînd declaraţiile martorilor Ivănescu Cezar şi Ciobanu Nicolae ascultaţi la propunerea părţii vătămate şi a martorilor Cristea Dan Teodor şi Marcu Lucreţia ascultaţi la propunerea inculpatului Dinescu M se reţin următoarele:
În ziua de 12 Septembrie 1980 în jurul orelor 13, pe coridoarele redacţiei revistei „Luceafărul“, cei doi inculpaţi au lovit pe partea vătămată, provocîndu-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile îngrijiri medicale, aşa cum s-a stabilit prin certificatul medico-legal cu privire la consecinţele lovirilor.-
Lovită fiind partea vătămată a ripostat în acelaşi mod. Inculpaţii nu au susţinut însă că ar fi suferit leziuni în urma incidentului şi nici nu au formulat plîngere penală împotriva părţii vătămate.-
Incidentul a fost văzut de foarte multe persoane aflate la ora rerspectivă în birourile unor redacţii, persoane care auzind zgomotul produs au ieşit din birouri.-
Faptul săvîrşit de cei doi inculpaţi la 12 sept. 1980, de a fi lovit pe partea vătămată pricinuindu-i vătămări ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 4-5 zile întruneşte trăsăturile constitutive ale infracţiunii de lovire prev. de art. 180 alin.2 din codul penal, text în baza căruia se va dispune condamnarea inculpaţilor.-
Martorii au precizat că inculpaţii au fost cei care au lovit primii, astfel încît nu pot invoca săvîrşirea infracţiunii sub stăpînirea unei puternice tulburări sau emoţii determinate de o provocare din partea părţii vătămate. Nemulţumirea inculpaţilor faţă de unele afirmaţii pe care le-ar fi făcut partea vătămată cu cîteva săptămîni înainte de incident, nu poate fi interpretată ca o îndeplinire a condiţiilor cerute de lege pentru aplicarea circumstanţei atenuante a provocării, prev. de art. 73 litera b cod penal.-
Inculpaţii nu sînt cunoscuţi cu antecedente penale.-
Primul inculpat lucrează ca redactor la revista „Luceafărul“ revistă la care a lucrat şi inculpatul Tudoran D, pînă în perioada noiembrie-decembrie 1980, cînd şi-a prezentat cerere de demisie.-
Ţinînd seama de persoana făptuitorilor, de pericolul social concret al faptelor săvîrşite, se poate aprecia că scopul poate fi atins chiar fără executarea acesteia, astfel încît în baza art. 81 cod penal, se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.-
Se va atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor legale a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate.-
În baza art. 191 cod pr. penală, inculpaţii vor fi obligaţi la cheltuieli de judiciare către stat.-
septembrie 7, 2009 at 21:48
Gestul de solidaritate al D-lui Tudoran este remarcabil, iar formula gasita este extrem de justa. In ciuda (sau ar trebui spus „datorita”?) unanimitatii cu care proiectul lui Doru Maries a fost bifat de mai toti reprezentantii societatii civile exista riscul inecarii lui in noianul bunelor (sau falselor) intentii. Insa chiar nu conteaza cine sustine sau cu ce interese acest demers, atat timp cat va fi dus la indeplinire. Cred ca atat presedintele cat si alti politicieni care nu au nimic de ascuns vor andosa acest proiect daca vor exista semnale consistente si persistente din partea societatii civile ca este imperativ ca statul roman sa se conformeze deciziei CEDO.
septembrie 7, 2009 at 21:49
Mă tem că aveţi prea multe hîrtii la dosar.
Prin urmare, avînd în vedere sentinţa şi ceea ce ştiţi, credeţi că e bine să veniţi aici şi să cereţi dreptate pentru Cezar Ivănescu?, Nu, pe bune?
E o întrebare, nimic mai mult!
Ţin să vă anunţ că, în urma acestei „sentinţe judecătoreşti”, MD şi-a pierdut locul de muncă. DT fusese obligat să şi-l piardă… Haios, nu? Apoi, am să vă rog să-l comparaţi pe DT cu Iulian Neacşu. La dimensiuni. Şi să-mi spuneţi cine pe cine ar fi putut bate…
No offense…
septembrie 7, 2009 at 22:10
Domnul Mircea Dinescu era (pe atunci membru PCR) si student al Academiei de Partid Stefan Gheorghiu! Probabil ca si domnul Iulian Neacsu (care dupa cum bine stiti este dpdv fizic o persoana grasuta sa cum sugerati chiar dumneavoastra, ceea ce nu implica totusi si faptul ca ar fi putut face fata loviturilor date de doi tineri agili!) era membru al Partidului Comunist Roman. Din cate cunosc eu domnul Mircea Dinescu s-a mutat de la revista Luceafarul la revista Romania literara.
„Proaspata cariera” inceputa la Academia de Partid Stefan Gheorghiu l-a ajutat pe Mircea Dinescu ca procesul sa se desfasoare in conditii excelente, intr-o zi de sambata sub presiunea interventiilor tovarăşului Nicolae Croitoru, secretar P.C.R. cu propaganda al Municipiului Bucureşti. Domnul Dorin Tudoran a fost in acea perioada vreme de vreo trei ani la rand bursier in Occident (lipsind, probabil, din tara, deci neavand cum sa profezeze, sper sa nu gresesc prea mult, in anii ’77-’79, aproximativ!) Stiu ca sotia domniei-sale lucra la un institut de sociologie si ca a ramas in tara si in acelasi post si dupa ce domnia-sa a parasit Romania. Daca gresesc cu ceva va rog sa ma corectati.
septembrie 7, 2009 at 22:30
Cuvîntul s-a întrupat! Iată că avem aici, pe blog, pe cineva cu dosarele complete. Şi cu convingerile ferme.
Ceea ce nu pot să înţeleg le ce intră de zor pe acest blog? Pe cuvînt dacă înţeleg.
Stimată ioana, mai spuneţi-ne! E o plăcere, o încîntare să refacem istoria din nimic. Şi nişte acte ar fi bune, nu?
septembrie 7, 2009 at 22:33
@ Ioana, @ Florin Iaru @ TOTI
Ioana,
Nu stiu cine esti; nu ma intereseaza.
Nu stiu daca minti din necunoastere, sau cu intentie; dar minti.
Nu am dorit sa comentez aici nimic legat de Cezar Ivanescu, fiindca Cezar nu se mai poate apara. Dar am comentat aceste lucruri, pe cand traia.
Fiindca sunt improscat cu noroi pe timpul si blogul meu iata ce am de spus:
1. Mircea Dinescu a fost cel care a primit un vartos cap in gura de la Iulian Neacsu;
2. Am intervenit spre a-l proteja pe Mircea de alte lovituri;
3. Am fost lovit. Nu doar de Iulian Neacsu, dar si de Cezar Ivanescu. Cezar a iesit din birou cu celebra sa bucatica de ranga ascunsa intr-o husa de umbrela de mana si a lovit;
4.Cezar Ivanescu nu putea, in aceste conditii, sa fie acceptat, drept martor, fiindca fusese parte a conflictului;
5. Ce a declarat la tribunal Cezar se califica drept sperjur;
6. Procesul si sentinta nu au avut nimic de-a face cu justitia. Totul a fost coordonat de organele de Securitate si cele de Partid, carora Mircea Dinescu si Dorin Tudoran le stateau in gat.
O proba:
Documnet # 244, Departamentul; Securitatii Statului, Raport informativ, Strict secret, 15 iulie 1981:
Documentul incepe astfel:
„Din indicatii superioare, organele de partid vor intreprinde urmatoarele masuri privind privind Uniunea Scriitorilor sau unii membri ai acesteia.”
Masura nr. 2 este urmatoarea:
„Va fi finalizat procesul intentat de scriitorul Iulian Neacsu poetilor Mircea Dinescu si Dorin Tudoran pentru lovire cu vatamare corporala. In afara de sanctiunilr ce vor fi date in instanta, se va propune exmatricularea lui Mircea Dinescu de la cursurile Academiei ‘Stefan Gheorghiu’ si excluderea ambilor din consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor.”
Clar, negru pe alb: Sentinta a fost data inainte de a se termina procesul. Cam asa se „finalizau” actele de justitie in acea vreme.
Nu stiu daca Cezar Ivanescu a jucat alt rol in afara celui de sperjur; si nu ma intereseaza.
Nu ma mai gandesc la Cezar decat intr-un singur fel: ca la un poet extraordinar.
Rog pe cei care habar nu au despre ce vorbesc sa nu ma sileasca sa produc documente pe care, altfel, nu imi propun sa le folosesc.
Multumita, Ioana?
septembrie 7, 2009 at 22:47
Fii liniştit, Dorin…
Ştiam. Aşteptam numai celebra rangă!
În rest, iată că, din nou, cei morţi au pică pe cei vii!
septembrie 7, 2009 at 22:48
Concluzie : Ioana NU are viata sexuala.
septembrie 7, 2009 at 22:59
@ iona # 98
Minti din nou, Ioana:
1. Sotia mea nu a lucrat la nici un institut de sociologie;
2. Am mai raspuns o data pe acest blog – nu am fost nci trei ani la rind, nici niciodat bursierul statului roman;
3. Nu am plecat din tara lasandu-mi sotia acasa, ci am fost, practct, expulzati (fireste, la cererea mea) impreuna;
Etc.
Te-am corectat, cum ai cerut, dar obisnuiste-te sa nu mai minti!
septembrie 7, 2009 at 23:04
@ Florin Iaru #97
De linistit, sunt linistit, dar ideea ca trebuie sa vorbesc de lucruri pe care mi-am propus sa le uit ma cam scoate din liniste.
De unde au invatat copiii astia sa minte cu inversunarea asta nu pot pricepe!
septembrie 7, 2009 at 23:17
@ Va multumesc pentru raspuns.
@ Dragos… Si desigur Mircea Dinescu nu a studiat la Academia de Partid Stefan Gheorghiu si nu a fost membru de partid, si nu a calatorit in Occident niciodata pentru ca se stie foarte bine ca Securitatea ii oprima pe toti cei care aderau la Partidul Comunist Roman tot cum se deduce si ca pe vremuri scriitorii erau – odinioara – extrem de caliti si aveau capul foarte, dar foarte rezistent la lovituri (inclusiv la rangi), si da, calatoreau in Occident numai cei care urau sincer comunismul, restul romanilor levitau de fericire! :)))
PS (Apropo domnule Mircea Tudoran, nu cu mult timp in urma – prin anul 2005 – ati scris in Jurnalul National un articol in care nici macar nu il nominalizati pe Cezar Ivanescu ci aduceati vorba din condei asa ca intr-o doara de un anume poet cu ranga. Ati scris extrem de multe articole captivante, tot asa cum ati scris si un alt articol duios in ziarul Ziua in care faceati vorbire despre un anume securist binecunoscut dumneavoastra – asa reiese din text – dar pe care din motive care imi scapa cu desavarsire nu il nominalizati, dar din context se intelege ca era un scriitor clujean, ca era tata si ca era recompensat de Merce in kentane si salamuri. Daca tot doriti cu sinceritate sa ne ajutati sa scapam de tenebroasele hartuiri ale securistilor va rugam sa ne dezvaluiti si numele acelui scriitor securist! De dragul adevarului.)
septembrie 7, 2009 at 23:18
Nu, nu sînt copii. Sînt fanatici. Iar fanatismul e … hm… calea… adevă… Să continuăm? Nu jignim pe nimeni?
Ei chiar îşi imaginează un comunism ca în „Viaţa altora” Simplu, explicit, cu eroi de operetă şi cu celebrităţi organice!
Ehei, dacă s-ar fi străduit să nu creadă orbeşte toate aberaţiile. Dar nu. Fanatismul e boala speciei. Mai ales cînd zeul te-a mîngîiat pe cap şi ţi-a spus: eşti poet! Du flacăra mea mai departe!
Nu-i aşa, ioana că scrii poezii tînguioase, pe care le cînţi pe înserat? Cu melancolie…
septembrie 7, 2009 at 23:26
@ ioana # 101
Pune mana pe carte, Ioana.
Mircea Tudoran este altcineva.
Scriu cand vreau, ce vreau si cat vreau.
Minti, din nou – si de data aceasta cu premeditare, nu din necunoastere:
Sintagma „securist binecunoscut” iti apartine, nu se afla in textul la care te referi.
Du-te la culcare, poate te scoli mai inteleapta. Cu cit insisti in aceata munca murdara, cu atit devine mai evident ca nu esti probabil nici pe atit de tinara sa nu stii ce se intimpla in Romania inainte de 1989, nici pusa pe dialog.
Esti, probabil, cam ce se intelege ca esti; si trebaluiesti aici nu intru scormonirea adevarului, ci intru raspindirea gunoiului.
septembrie 8, 2009 at 00:09
@Tuturor
Am trecut pe aici scurt. As vrea sa stiu daca exista o adresa/link unde putem semna (inca) in semn de suport pentru Teodor Mărieș, in caz ca mai este nevoie stiind ca deja este programata o intalnire cu presedintele. Deci, oricine poate da vreo informatie, va rog s-o postati aici. Multumesc!
Sunt speriata si mahnita sa vad ce se intampla aici. Ma intreb cateodata daca aceasta cainosenie e o chestie funciara la romani, dezlantuita insa cu violenta dupa ’89?!
Ati deschis usa casei si implicit v-ati expus, domnule Tudoran. Pacat! Lumea-i cum este.
@Dl Iaru
Multumesc si, cum am mai spus, nici urma de suparare.
Cu cele mai bune ganduri.
septembrie 8, 2009 at 04:14
Brancusi spunea ca “ Frumosul este armonia lucrurilor contrare”. Cu lucrurile contrare stam bine. Mai putin cu armonia….
Postarea cu matematicianul Mihai Botez mi-a determinat extensii irationale…Postarea cu Teodor Maries ma indeamna sa gandesc, rational, cred eu, ca dupa 20 de ani de “lucruri contrare” in Romania, intr-o totala dizarmonie, abia prin delimitarea fata de tendintele excesive ale lui Vladimir Tismaneanu d-nul Tudoran a putut reveni, pe usa din fata, si in Agora morala a Noii Romanii….Cum scria Mihai Botez odata, vizualizand si ceea ce putem face noi, nu doar atacand adversarii nostrii….
Ref. la armonia necesara : Daca Husserl a delimitat dihotomia Real – Psihologie – Mecanica vs. Ideal – Logica pura – Matematica, putem asocia prima parte Individualului, cea de-a doua Generalului, intrand astfel in ontologia lui Noica si in ale sale “maladii contemporane”….Pri extensie, zona Determinatiilor ar fi asociata raportului dintre primele doua, ca in teoria MSM a prof. Liviu Drugus….
septembrie 8, 2009 at 04:23
@ Lynx # 104
Nu te speria, e plină lumea de chestiuni din astea. ”Divide et impera” n-a fost inventat ieri-alaltăieri. Niciodată istoria n-a fost dreaptă în judecarea unei generaţii de generaţia imediat următoare şi viceversa. N-o spun eu, au spus-o alţii mai deştepţi decât mine. Pe unul îl chema Aristotel.
P.S. Apelul meu către Victor a fost o glumă, nu o răutate, iar el ştie asta. Cum ştie şi că, în faptă, cunosc istorie. Doar că, de mule ori, în două stă lucrul, vorba lui Cipariu…
P.P.S. Istoria o fac… oamenii! Uneori e scrisă dinainte de a se petrece.
septembrie 8, 2009 at 04:26
Erată:
A se citi: ”de multe ori…”
septembrie 8, 2009 at 04:37
@ Victor L
(Când va fi să treci pe-aici…)
Iată ce spune dl Tudoran:
”Nu ma mai gandesc la Cezar decat intr-un singur fel: ca la un poet extraordinar.”
Ei? Am avut dreptate?
Nu mi-am propus să fiu profetică şi, e adevărat că nu istoria recentă mi-a oferit acestă… ”viziune” (aici ai avut tu dreptate), dar, în istorie, ”nihil novi”.
septembrie 8, 2009 at 05:03
Iată! Şi dl Iaru confirmă:
”Ehei, dacă s-ar fi străduit să nu creadă orbeşte toate aberaţiile. Dar nu. Fanatismul e boala speciei.”
Bun. M-am liniştit! Retrag: NU, nu sunt chiar aşa de proastă!
Concluzie:
Est modus in rebus.
Ahoe!
septembrie 8, 2009 at 05:07
O părere:
Poate n-ar fi rău să folosim, totuşi, diacriticele. Uite, eu, de exemplu, n-am înţeles dacă scriitorul clujean mâncător de salamuri era ”tată” sau era ”tatăl Ioanei”. E important, să ştiţi, mai ales pentru noi, ardelenii, care, până ne mai gândim, până ne mai socotim, rămânem fără salam.
septembrie 8, 2009 at 05:53
@Circe #106
Tu, io-s mai sparioasa ase, desi dupa gura n-ai zice . . . : ))
Fara gluma insa, nu am io bai cu tine. Tu esti fata faina, poate singura pata de culoare p-aci [ba, sa nu uit si pe AVP cand nu cade in excces de . . . self-aggrandizement ; ))] si cu umor istet, nu cu malitie, si prietenoasa pe de-asupra. No, amu ti-am zis-o! Altminteri, habar n-am la ce te referi ca n-am avut timp sa citesc tot. Io ziceam de altceva cu groaza, da daca nu te-ai prins, nu-i bai.
Tidula mea-i cam incarcata acum, asa ca o sa pot fi mai putin prezenta. Poate nici nu ma-nturnam daca nu suna adunarea, da’ acu vaz ca-i trafic bun, ba chiara in progresie . . . Semne buuuneee! Tu numa’ stai pe-aproape cu ‘vrajeala’ ca mai intru si io cand pot si cand m-o indemna „vulturu” meu(sic!), sa mai sclobod si eu v’o buruiana de descantec ori, dupa caz, v’o matraguna si la nevoie urgenta, musai o libatie cu amiroazna „pagana”. ; ))) Vezi, poate pui d’o vraja sa-l aduci ‘napoi si pe Raducu cel Mumos (Humor), ca ultima data cand l-am vazt era catranit tare. Numa’ bine. Servus!
septembrie 8, 2009 at 05:54
@Dl Dudas
Cer scuze ca nu v-am raspuns la timp. N-a fost rea vointa. Asa cum am mai spus mai devreme, mi-e cam greu sa va urmaresc. Nu (ma) pricep, admit.
Eu insa va urez reusita cu proiectele dvs; sunt sigura veti gasi o cale.
Toate cele bune.
septembrie 8, 2009 at 06:17
@ Circe,
daca mie mi te adresezi, multumesc de atentie.
-„scriitorul clujean mincator de salamuri”, cum ii zici sau i-au zis altii, e A. Buzura.
E o poveste petrecuta pe o strada din Bucuresti, ca actori principali avindu-i pe scriitorul clujean si pe securistul Merce (parlamentar de care cred ca ai auzit).
-cind am spus eu ca nu ai niciodata dreptatea? te cam alinti!
O paranteza: cei care lupta cu nedreptatea devin si ei, uneori, nedrepti. Pentru ca, zice o vorba banateana, nu poti intra in laturi fara sa nu te manince porcii.
Dl Tudoran si-a vazut cele 18 volume (5000 de pagini) de dosar; mi-am amintit de un film german in care eroului (tot scriitor, parca), cind i se aduc dosarele pe un carucior de catre un om de serviciu, acesta ii spune simplu, cu o plecaciune : „respecte”.
septembrie 8, 2009 at 06:19
Florin Iaru #22
Faptul că Firea, Dinescu şi Ciutacu, de exemplu, popularizează protestul de nu se vede, îl confirmă pe Dragoş #14.
O spune puţin mai jos AVP: există formatori de opinie şi in-formatori de opinie, eu le-aş spune de- sau dezin-formatori de opinie.
Şi, da, exact, de aceea a fost „sfîşiată” diaspora romînească.
Credeţi că o puteţi coase dvs. la loc?
Credeţi că e MORAL să-i puneţi la un loc pe „cei care sunt cu noi” cu „cei care sunt împoriva noastră”?
Sunteţi de-o periculoasă inocenţă, domnule Iaru.
septembrie 8, 2009 at 06:22
p.s. Ion Iliescu e şi el formator de opinie. N-ar fi trebuit să apară şi el pe listă?
septembrie 8, 2009 at 08:30
Cum se leaga toate pe acest blog si cum se inchid ele cercurile! – de la „raptigliu” la „The Lives of Others” si the life of Maries!
Reprosul pe care i-l fac eu ‘Vietii celorlalti” este tripla fractura – logico-psihologico-cronologica – din evolutia celor doua personaje principale – capitanul STASI si scriitorul Dreyman. De aici si senzatia de edulcorare a comunismului, greu de inghitit in Romania. Daca plotul ar fi fost plasat prin anii ’50 ori la inceputuil anilor „60, evolutia personajelor nu mi s-ar mai mai fi parut atat de neverosimila, dar, asa, strafulgerarile tardive de constiinta ale celor doi nu-i mai mult decat un recurs scenaristic la deus ex-machina. Brusca empatizarea cu cuplul artistilor dati in urmarire informativa il duce pe caitanul STASI – Dumnezeule, atat de tarziu!!- la descoperirea secretuluilui Polichinelle, si anume ca apararea oricarui partid insemna in primul si-n primul rand fapt apararea unor indivizi, in cazul din film servirea intereselor intime ale scarbavnicului ministru al Culturii.
In cazul Maries, in loc sa dam buluc in apararea unui om si al unui principiu pentru care el lupta, unii fug ca de tamaie si se asaza, ca pilitura de fier, in jurul unui personaj politic, dupa interesele caruia judeca binele sau raul general. Ce-i aiureala asta? De ce conteaza cine a semnat Apelul pentru Maries? Este Apelul incorect? Este obiectivul pentru care dl, Maries a intrat in greva foamei unul minor?? Este vreunul dintre semnatari NEindreptatit sa apere viata cuiva si dreptul tutyuror la adevar si dreptate? Cine stabileste cine-i indreptatit sa semneze apeluri si cine nu? In functie de ce sau de cine se face diferentierea?
In rest, ca sa inchid cercul, am senzatia ca raptigliii s-au digitalizat si ei si bantuie de zor prin blogosfera. Sunt la fel de penibili si-n pixeli cum erau si-n trenciurile ponosite de alta dat’!
.
septembrie 8, 2009 at 08:39
Comletare necesara
Apararea neconditionata a unui partid sau a unei persoane duce, insidios si extrem de pernicios, de la apararea unor principii la protejarea intereselor intime si poate scarbavnice ale celui aparat.
septembrie 8, 2009 at 09:00
Bun. Acuma, ca la şcoală: citeşti mult, reţii puţin şi redai mai puţin, că, no!, aşa-i mintea omului croită. Aşa că, vorba lui Cicero, scriu scurt că mă grăbesc (şi-i băga lui Atticus 6 pagini sub nas…):
1. Încep cu ce mă doare: cum să fie Radu H. cătrănit? Fii serioasă, dragă, ăla-i băiat deştept! O fi având omu şi alte daraveli, că nu toată lumea-i în vacanţă. (Şi eu am intrat deja în linie dreaptă, că tre să gat cu fiu-meu tema de vacanţă. Suntem pe la Dromihet şi Lisimac.) Vine el, Radu, şi pe-aci, nicio grijă.
2. Că-i Buzura ori altu, Dumnezeu cu ei. Importantă mi se părea distincţia ”tată”/”tata” care nu-i de neluat în seamă.
3. Ce-am putut io pricepe, după cât mă duce capu:
Într-o bună zi lăsată de Domnul pre pământ, într-o redacţie a unei gazete, un poet nebun şi tandru intră în conflict cu cineva. Conflictul ia amploare şi alt poet nebun şi tandru, auzind el harababură mare pe-acolo, ajunge la faţa locului taman când confratele primeşte un cap în gură. Să bagă omu şi el în vorbă şi se iveşte o încăierare în toată puterea cuvântului. Alt poet nebun şi tandru (al treile!), mânat de inspiraţie, pune mâna pe-on stilou şi sare să-i despartă, lovind la nimereală. Cum dracu nu culcă-te, cineva iese cel mai mototolit din această confruntare de idei. Văzând el asupră-i trei poeţi nebuni şi tandri, în aşa învălmăşeală, omu nu poate pricepe care i-au săritără în ajutor şi care ba, pune mâna pe telefon sau ce avea prin preajmă şi-i cheamă pe toţi la socoteală. Partidul care era în toate (şi astăzi râde la soare) nu poate scăpa un asemenea dar, mană cerească, nu alta.
De-aici ar putea fi două variante:
Una ar fi ca cineva să fi aruncat o nadă: câţiva pumni şi scăpăm de amândoi nebunii. (De unde dracu să viseze că-l mână vulturul şi pe al treilea). Al treilea, care n-a vrut decât să facă o faptă bună, rămâne interzis la o replică de genul: ”Dracu te-o adus!?”, rostită cum nu se poate mai tandru de confraţi.
A doua mi se pare mai aproape de adevăr: o încăierare oarecare, cum fost-au de când lumea, că ficiorii s-or încăierat mereu din tot felul de motive, ori pentru fete, ori pentru jocuri de noroc, ori pentru bani, ori pentru dracu ştie ce. Să nu uităm încăierarea dintre Ion al Glanetaşului şi George Bulbuc, duminică sara la joc, în curtea văduvei lui Maxim Oprea, când George l-o plătit pe Briceag, şi Ion o comandat muzica. Într-un cuvânt, de-astea-or mai fost! Dar n-o avut cine să se bucure de urmări, cum s-o bucurat în povestea noastră. Lumea uită lesne literatura, de-aceea partidul râde la soare când vrea muşchii lui.
Da e deasupra literaturii o altă carte, în care scrie – nu cum zâc unii: ”crede şi nu cerceta!” – , ci scrie că ”păcatele tinereţilor nu se vor pune la cântar”. Şi în altă parte: ”Că nu este om care să fie viu şi fără de păcat, numai Tu singur eşti fără de prihană, dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul Tău este adevărul…”
septembrie 8, 2009 at 09:03
@ Pro DOC
Bine că te văz. Auzi, eu nu ştiu cum e chestia asta cu greva foamei, dar ce-am aflat aici m-a impresionat peste măsură.
Întrebare:
Oare n-ar fi bine să ne spună ceilalţi grevişti cu experienţă dacă au reuşit ceva în urma acestui demers extrem? Nuş de ce, da tare mă tem io că amărâtul ăsta n-are nicio şansă…
septembrie 8, 2009 at 09:09
Reiau, că am formulat ambiguu:
Am înţeles din ceea ce am citit pe-aci că, în istoria noastră recentă, au mai avut loc asemenea acte disperate, iar greva foamei nu e o noutate.
N-ar fi bine ca protagoniştii acelor evenimente izolate de facto, dar legate de jure, să ne spună dacă au avut vreun rezultat? Le-a ascultat cineva durerea? A făcut cineva un ce, cât de mic, să răspundă măcar unei părticele din revendicările lor?
septembrie 8, 2009 at 09:52
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-09-19/pe-cand-dosarul-lui-dorin-tudoran-63.html
Cine minte si cine nu? Liviu Turcu, Ion Cristoiu, Dorin Tudoran, Mircea Dinescu etc. Cine si ce
In editorialul intitulat Pe cand dosarele disidentilor? din Jurnalul National, 29 august 2006, ceream desecretizarea cu prioritate a dosarelor celor numiti, exact, disidenti, si nu luptatori anticomunisti, deoarece conflictul lor de la un moment dat n-a fost cu sistemul comunist din Romania, ci cu felul in care Nicolae Ceausescu administra acest sistem.
Aveam temeiuri serioase pentru a lansa o asemenea solicitare:
1. stupefiantele dezvaluiri din ultimul timp despre trecutul unor politicieni si intelectuali cu o imagine hranita exclusiv din anticomunism. Stirile si mai ales zvonurile care circula despre nume mari de intelectuali au creat o suspiciune care se extinde in chip periculos asupra tuturor celor care trec, despre 16 ani incoace, drept Procurorii anticomunisti si antisecuristi ai natiei. N-avem nici o indoiala ca-i vorba de o diversiune, mesterita pentru a-i lovi mortal pe jurnalisti, scriitori si publicisti, incomozi pentru Palatul Cotroceni prin ipostaza lor de Gardieni ai Revolutiei Portocalii.
O cale de a o contracara ar fi desecretizarea dosarelor disidentilor nu numai din Arhiva SRI, dar si (mai ales) din Arhiva SIE pentru a imparti apele, o data pentru totdeauna in ceea ce priveste trecutul unor lideri de opinie.
2. documente ale Securitatii, marturiile unor romani din exil atrag atentia asupra faptului ca Securitatea a practicat fabricarea unor disidenti pentru a-i trimite in Occident, ca surse sau ca agenti infiltrati.
Prudent, n-am dat nici un nume. Ba mai mult, am avut grija sa disociez intre disidentii autentici si disidentii fabricati de Securitate.
Spre surprinderea mea, in numarul de miercuri, 20 septembrie 2006, al cotidianului Ziua, a sarit din baie, ca personajul principal al zicalei, Dorin Tudoran.
Fostul consilier al lui Dan Voiculescu declara pe proprie raspundere ca solicitarea mea il avea in vedere pe el. Citind proza lui Dorin Tudoran, m-am uitat in jur. In incapere nu era nimeni care sa-mi explice mecanismele acestei deraieri a personalitatii.
Nu mi-a trecut o clipa prin cap ca unul dintre cei vizati ar putea fi Dorin Tudoran.
Din cateva motive:
a) ma refeream la personalitati care au dominat si domina spatiul nostru public in ipostaza de formatori de opinie. Dorin Tudoran e practic inexistent in dezbaterea publica din Romania. E un croitor de articole, care impusca francul, publicand pe unde se nimereste si, mai ales, pe unde se plateste (bine!).
b) Dorin Tudoran n-a fost o personalitate a lumii literar-artistice dinainte de 1989.
c) Dorin Tudoran semneaza mai nou in paginile cotidianului Ziua, care duce o campanie sustinuta pentru deconspirarea disidentilor fabricati de Securitate.
Surprinzatoarea sa tresarire m-a facut sa caut in biblioteca date despre viata si activitatea lui Dorin Tudoran. Nu de alta, dar habar n-aveam ce facuse si ce dresese proaspatul Sfantul Gheorghe al anticomunismului carpatin.
Si am descoperit ca are toate datele pentru a fi suspectat ca un disident fabricat de Securitate pentru a fi trimis in Occident.
Pana la scandalul obscur din redactia Luceafarului, cand a provocat o bataie in toata regula (pentru ca nu fusese el numit redactor-sef), Dorin Tudoran a avut o cariera tipica de intelectual inregimentat: angajat al Publicatiilor romanesti pentru strainatate, suspectate ca oficine ale Directiei de Informatii Externe a Securitatii, redactor la Flacara lui Adrian Paunescu mai intai, si la Luceafarul mai apoi, membru al Consiliului de Conducere al Uniunii Scriitorilor. In articolul din Ziua, Dorin Tudoran se boceste ca un haituit de Securitate. Care Securitate il haituia atat de tare, incat i-a dat aprobare sa mearga in Occident, cu bursa, de trei ori succesiv: in Franta si RFG (1979, 1980, 1981).
Dupa ce ajunge in SUA, spre deosebire de multi romani emigrati, gaseste bani nu numai pentru a supravietui, ci si pentru a scoate o publicatie.
Nu stiam aceste lucruri cand am scris editorialul. Contrar insinuarilor josnice din editorial, nu l-am vazut in viata mea pe Dorin Tudoran. Inainte de 1989 nu m-a interesat persoana sa. Din simplul motiv ca nu era Nichita Stanescu sau Ioan Alexandru. Era un poet obscur, care incerca sa se remarce practicand o publicistica marunta, cum era toata publicistica din anii Ceausescu. Dupa 1989, drumurile noastre nu s-au intersectat. Nici macar la restaurantul lui Marius Tuca.
Acum, cand stiu multe lucruri despre Dorin Tudoran, am toate motivele sa cred ca nu intamplator a sarit ca ars cand am cerut desecretizarea in regim de urgenta a tuturor disidentilor.
Citeste articolul „Pe cand dosarul lui Dorin Tudoran?” integral in Jurnalul National
CINE MINTE?
septembrie 8, 2009 at 10:04
Tu minti, mai @intrebare.
Minti cu nerusinare.
Iar daca nu auzisesi de d. Tudoran este pentru ca domeniul tau de cultura agricola nu era si domeniul sau.
Esti ordinar.
septembrie 8, 2009 at 10:16
hai ca incepe sa devina totul un fel de
,,Ratatouille provençale”
voila,
Préparation : 25 mn
Cuisson : 45 mn
Repos : 0 mn
Temps total : 70 mn
Pour 6 personnes :
1 grosse courgette ou 2 moyennes
2 poivrons rouges et 2 verts
500 g de tomates
170 g d’olives noires dénoyautées
3 oignons
2 gousses d’ail
1 feuille de laurier, piment de Cayenne moulu
quelque brins de thym, marjolaine
huile d’olive
septembrie 8, 2009 at 10:59
Ati intrerupt-o pe tovarasa avocata Ioana din discurs/pledoarie prea devreme. Nu a apucat sa-si dea in petec pana la capat. N-am asadar cum sa-i fac „portretul pe/cu sicla”. Cel mult o caricatura. Dar cine a mai auzit de „caricatura psihologica”? Poate caricatura psihiatrica. In fond cam asta este „ioana” o caricatura psihiatrica. De tinerica nu mai e chiar asa tinerica. Si se pare ca pana si talentul de intriganta revendicat de sorginte pacepista s-a cam tocit.
P.S. Daca isi revine si revine lasati-o va rog sa se desfasoare. Am impresia ca e un caz interesant.
septembrie 8, 2009 at 11:02
@ Tony # 124
Unde supărare umbli, că era să bolunzăsc aci de dorul tău?! Tră să fac o incantaţie, ceva, că mă văz abandonată după ce fusăi… dusă!
septembrie 8, 2009 at 11:07
gabhryel Says:
septembrie 8, 2009 at 6:22 am
p.s. Ion Iliescu e şi el formator de opinie. N-ar fi trebuit să apară şi el pe listă?
Dispreţul şi autosuficenţa vă orbesc:
Dacă Ion Iliescu ar fi semnat, ar fi fost binevenit.
NUMAI CĂ N-A SEMNAT!
Pricepeţi?
E clar că nu înţelegeţi esenţa democraţiei: toţi cetăţenii au dreptul la opinie şi la exprimarea acesteia, INDIFERENT de religie, statut social sau opţiuni politice.
Cînd acest lucru vă va fi o a doua natură, veţi putea să vedeţi lumea cu ochi mai limpezi.
Baftă!
septembrie 8, 2009 at 11:16
Florin Iaru #22
Faptul că Firea, Dinescu şi Ciutacu, de exemplu, popularizează protestul de nu se vede, îl confirmă pe Dragoş #14.
O spune puţin mai jos AVP: există formatori de opinie şi in-formatori de opinie, eu le-aş spune de- sau dezin-formatori de opinie.
Şi, da, exact, de aceea a fost “sfîşiată” diaspora romînească.
Credeţi că o puteţi coase dvs. la loc?
Credeţi că e MORAL să-i puneţi la un loc pe “cei care sunt cu noi” cu “cei care sunt împoriva noastră”?
Sunteţi de-o periculoasă inocenţă, domnule Iaru.
septembrie 8, 2009 at 11:19
gabhryel
Ca să înţelegeţi mai bine cum facem compromisuri, dar, pentru că sînt ale noastre, ele devin şi sînt normale, să vă dau cîteva exemple.
Pînă în 2006, unele din figurile odioase ale României au fost fraţii Păunescu (Hotel Intercontinental, Hotel Lido, devalizarea Bancorex). Brusc, după ce au sărit în altă bărcuţă, au devenit respectabili!
Acum, economic. Atunci cînd ziariştii „noştri” se referă la moguli sau oligarhi, ei ocolesc cu mare dibăcie numele regilor asfaltului. Ăia sînt oligarhii „noştri”. Şi sînt buni!
Şi un exemplu uman: cînd Mircea Mihăieş tuna şi fulgera împotriva unui marinar, era rău. Acum, cînd a cotit-o cu 180º, e bun.
Vorba lui AVP: hai, pa!
septembrie 8, 2009 at 11:23
petitie ce include
cuvantul ”MORAL” ????
septembrie 8, 2009 at 11:25
Circe, Circe #118
Nu fi vrăjitoare… naivă!
Bătaia aia nu s-a făcut pentru poezie, ci ca să-l scoaţă pe un anumit poet cu gura mare dintr-o redacţie! Şi nu toţi erau nebuni. Numai unul. Al patrulea, capul acuzării, a binemeritat pînă la sfîrşitul comunismului, de-a crescut osînza pe el ca pe porc!
Repet: Nu toţi erau poeţi nebuni
septembrie 8, 2009 at 11:36
constans #127
Mai bine naiv decît paranoic.
Vă înţeleg. De departe, viaţa „altora” e în alb şi negru. Şi de departe, prietenii sînt prieteni, iar duşmanii – duşmani.
Dar, pentru că sînteţi parizian, spuneţi-mi cum e cu concubinajul sarkozian…
septembrie 8, 2009 at 11:42
@Circe – Am fost plecat la Bagdad. Si sunt inca. Dar tu? Te-ai si intors de pe drumul Damascului sau nici n-ai plecat inca? Parca ai fi poetul Florin Iaru care atunci cand zice ca pleca dintr-un loc apoi abia ca devine de numai de 10 ori mai prezent decat era inainte. Sa fie asta un semn prematur al consacrarii sale viitoare?
septembrie 8, 2009 at 11:55
je vous quitte mes amis!!!!!
Je suis fatigué!
Je peux plus!!!!!
J’en nais marre ,je sens que une dépression va m’arriver dans pas longtemps Si je reste avec vous.
Bon courage à vous tous,mes chers compatriots !
ps.
daca mai existati pina la sfirsitul anului am sa va fac un SEMN de ,,Bonne année à tous ! ,,
merci
septembrie 8, 2009 at 11:55
@ intrebare says # 121
Eu, unul, am sprijint de la bun inceput ideea desecretizarii dosarelor.
Mai mult, intr-un raspuns (oare de ce postati si acel raspuns ca si articolul meu initial la care a raspuns dl Cristori?)dat dlui Cristoiu i-am spus ca i pot da chiar o procura prin care ii dau dreptul sa se uite in dosarul meu. Mai multa deschidere nu pot dovedi…
Am sarit ca ars nu de teama celor pe care le-ar sti dl Cristoiu despre mine (din 2006 pina acum) nu a produs nici o proba care sa-i probeze banuielile ci pentru tonul articlului sau initial: plin de insinuari dar lipsit de nume.
Stie ceva, are probe impotriva unor dizidenti ori „dizidenti” ne-ar face un srviciu tuturor sa puna pe masa probele.
Asadar – sprijin in continuare efortul dlui Cristoiu de a fi verificati, la sange, toti dizidentii ori „dizidentii”.
In paralel, sa fie verificati si cei care duceau campanii de denigrare in presa timpului impotriva celor ce au aveu curajul sa caste gura.
Fair enough?
septembrie 8, 2009 at 11:55
Tony, cînd un lucru e interesant, e bine. Cînd nu, nu. Şi, mai ales, cînd ai puţin timp liber. P’ormă, sînt postări pline de entuziasm făcute fără nici o umbră de gîndire critică, alea le poţi amenda, dacă e doar neştiinţă, sau le poţi scufunda, dacă sînt şi ipocrizie sau violenţă.
Chestia cu Cezar Ivănescu e pe multe forumuri, ambasadori de ai săi postînd în draci, indiferent de subiect. Trebuia să mă lămuresc. Cea cu „21 Decembrie”, aşişderea. E şi viaţa mea un pic pe-acolo.
Dar, dacă vrei să plec, plec.
septembrie 8, 2009 at 11:57
@ Tony
Mă, am plecat şi m-am întors, că-s tare-nchedecată, şti-mă dracu (numa el şti!) cui m-oi fi izghit…
Drumul Damascului zici? S-o gătat, fratele meu, că m-apucă pensia neconvertită… Ho-Ho! De-atunci am făcut vo trei curse, cu staţionare la o nuntă. Am jucat şi polcă, şi valţ, şi ceardaş, şi ce vrei tu, da când o cântat o învârtită de pe la noi, de-aia numa pusă pe chicior (Pe la noi vine badea/În tătă dumineca etc. Cu cizme şi cu cheptar/Năfrămuţă-n buzunar…), Doamne iartă-mă, da am uitat ce cele sfinte şi-am jucat de şi-acuma mă dor toate oasele…
Încă eşti la Bagdad? Atunci eşti emirul!
Da… ai în tezaur, / Movile înalte de-argint şi de aur,/ Şi jaruri de pietre cu flăcări de sori; / Hangiare-n tot locul, oţeluri cumplite / În grajduri, cai repezi cu foc în copite, / Şi-ochi împrejuru-ţi — ori spuză, ori flori.
Că, vorba aia, dacă_nu_nu!
septembrie 8, 2009 at 11:58
Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!
septembrie 8, 2009 at 11:58
@ Lynx # 104
Avantajul celui ce deschide o usa este ca o si poate inchide.
Avantajul celor ce li se deschide o usa (spre dialog) dar o transforma intr-o sansa de a transforma totul intr-o troaca de porci este ca se pot balaci in mocirla si dupa ce usa se incgide.
septembrie 8, 2009 at 11:59
DT #134
Am, însă, o mare mîhnire.
Pe turnători îi găsim şi-i ruşinăm.
Pe falşii disidenţi îi veştejim. Pe greşiţii cu vorba îi punem la colţ.
Dar pe băieţii cu ochi albaştri care au dat ordinele? Pe ăia? Pe criminalii de serviciu? Ei au scutire sau învoire?
septembrie 8, 2009 at 12:01
@ Florin Iaru # 130
Eu vă cred, domnule Iaru, numai că, iar şi iar, în două stă lucrul.
Pentru Dvs. clar! trebuie să se lămurească multe lucruri.
Pentru mine e de băgat la cap şi de repetat până la sminteală: Atenţie la divide et impera! Atenţie la divide et impera! Atenţie la divide et impera! Atenţie la divide et impera! Atenţie la divide et impera! Atenţie la divide et impera! Atenţie la divide et impera!
septembrie 8, 2009 at 12:03
@ Florin Iaru # 135
Cum să plecaţi? Aţi uitat că sunteţi nănaşul meu? Mă lăsaţi aici, pradă la câni şi la feliuri de păsări? Cum rămâne cu… Homer?
septembrie 8, 2009 at 12:04
Niste penibili. Ziaristii care au semnat da’ n-au dat macar o stire de coloana cu Doru Maries. Agitpropii dezinteresati care au treaba cu cine a semnat. Chi-bitzii de blog si dilematicii degeaba. „Da’ o fi oare oportun?” Hai, muriti, voi bitzi.
septembrie 8, 2009 at 12:16
@ Florin Iaru # 139
O buna intrebare pentru dl Cristoiu.
septembrie 8, 2009 at 12:18
Pacat ca de la un apel sincer, (in primul si in singurul rând – umanitar), de solidarizare cu un om in greva foamei s-a ajuns (mult prea rapid dar totodata previzibil), la scoaterea maciucilor (sau sa spun a rangilor?) impotriva autorului apelului.
Dati-i bataie românasi. La propriu daca se poate! Poate ca asa va racoriti!
Invingatorul se va stabili dupa contabilizarea petelor de sange de pe rangile folosite.
De 20 de ani ne tot intrebam, uneori declamativ si afectati, alteori cu decenta timiditate si smerenie, incotro ne indreptam? Dar noi nu stim nici macar de unde sa pornim, darmite unde-o s-ajungem….!?
septembrie 8, 2009 at 12:21
@ Tony #124
N-am intrerupt-o: am pus-o in fata unui document. Noroc ca i-am oferit doar un scurt fragment, alta disparea si de pe alte bloguri.
Daca revine aici (sub acelasi nume ca de revenit sub altul a si revenit) o las sa discute cu tine.
septembrie 8, 2009 at 12:28
Ceeee? Ăla drac îi trăbă!
După ce-am rămas fără de Radu, acuş mi-l suflă alta şi pe Tony… Să mor io, zâci că suntem în Peneş Curcanu…
septembrie 8, 2009 at 13:19
@Circe – Eu am spus ca am fost plecat la Bagdad (si ca sunt inca… plecat la Bagdad) nu ca sunt (sau ca as fi) la Bagdad. Drumul Bagdadului e mai lung decat al Damascului. Si mai si trece prin Kurdistanul salbatic. Deocamdata sunt in zona haremurilor vaduve si vesele.
Cu drag, al tau prea plecat, Tony.
@Florin Iaru – glumesti desigur. Cum as putea sa vreau sa pleci? Si daca as vrea, oare asa as formula invitatia? – glumesti desigur.
@Dorin Tudoran – Tu stii mai bine si patima si rostul. Dar daca ma intalnesc cu ea pe holurile tribunalului o sa o salut fireste. Ca suntem oameni civilizati.
septembrie 8, 2009 at 14:32
Florin Iaru Says:
septembrie 8, 2009 at 11:07 am
gabhryel Says:
septembrie 8, 2009 at 6:22 am
p.s. Ion Iliescu e şi el formator de opinie. N-ar fi trebuit să apară şi el pe listă?
Dispreţul şi autosuficenţa vă orbesc:
Dacă Ion Iliescu ar fi semnat, ar fi fost binevenit.
NUMAI CĂ N-A SEMNAT!
________
Domnule Iaru,
1. Nu ştiu cine e orbit.
Eu am spus că Ion Iliescu ar fi trebuit să apară pe lista formatorilor de opinie, adică pe lista celor cărora le este adresat apelul, nu pe lista semnatarilor.
2. Nu ştiu cine e autosuficient şi dispreţuitor cînd încheiaţi, sub alibiul unui citat, astfel: „Hai pa!”
Poate am greşit cînd am vorbit de inocenţă în legătură cu dvs.
septembrie 8, 2009 at 15:10
Gabhryel,
septembrie 8, 2009 at 15:21
@gabhryel – Ideea ca Ion Iliescu ar fi formator de opinie este in sine foarte nostima. Ideea ca acelasi Ion Iliescu ar fi trebuit sa fie pe lista destinatarilor respectivului apel este comica de-a dreptul. Presupun ca sunteti un umorist profesionist. Scolit, vreau sa zic.
septembrie 8, 2009 at 15:31
Tony
Dar ideea că Victor Ciutacu, Andrei Bădin, Răzvan Dumitrescu ş.a. sunt consideraţi formatori de opinie, cum vi se pare, în sine?
septembrie 8, 2009 at 15:34
Cum vi se pare că Horia Roman Patapievici este pus laolaltă cu cei care au făcut saltul în abjecţie?
septembrie 8, 2009 at 15:36
În numele umanismului???
Nu sesizaţi dimensiunile apocaliptice ale ipocriziei?
septembrie 8, 2009 at 15:39
În numele biologiei?
Păi, nu sunt aceiaşi care strigau: „Mai bine mort decît comunist?”
Iar acuma cerşesc solidaritatea unor mişei?!
septembrie 8, 2009 at 16:15
@ Tony # 147
Bravo! Zece cu felicitări! Vezi ce mult contează o vorbuliţă, acolo?
Iar el, el emirul, de-asemenea pleacă
Pustia l-aşteaptă în largu-i s-o treacă…
Prin prafu-i se-nşiră cămile şi cai,
Se mistuie-n soare Bagdadul, şi piere,
Mai şters decât rozul de flori efemere,
Mai stins decât visul pierdutului rai.
septembrie 8, 2009 at 16:29
@ Circe # 155
Ce de Alexandru Macedonski pe blogul nostru.
Chiar ca-mi place!
Ma rog, mai iese si cite un cap de Caion, dar asta-i… literatura.
septembrie 8, 2009 at 16:39
Ha!-Ha!-Ha!
Apoi asta aşa, să mai schimbăm vorba, domnule Tudoran. În faptă, Macedonski mă scoate din sărite… (Mă doare, dar îmi place. Dar asta e altă poveste… Dreptate avea el, în felul lui, dar nu se răfuia cu cine-ar fi trebuit. În rest, nu cred că avea dreptate. Sau, mai bine zis: Dumnezeu ştie!).
septembrie 8, 2009 at 16:46
@gabhryel – Am presupus ca sunteti un fin umorist dar nu va banuiam a fi un artist dramatic in ale tragi-comediei. Intrebarile pe care vi le puneti (nu-mi pot inchipui ca mi le adresati indiferent cat mi-as forta imaginatia) sunt desigur de inspiratie shakespeariana. Acestea sunt intrebarile si (tot) acestea sunt si raspunsurile. Doar ca noi nu ne aflam in Danemarca.
Fara sa am vreo certitudine (…) incerc sa cred ca alaturarea propusa de autorii apelului pe lista destinatarilor n-a fost facuta nici din cinism, nici din stupiditate, nici din echidistanta sau political correctness, nici pe baza statisticilor si clasamentelor cu audienta la public (publicuri?) (deci pe principii de democratia reprezentarii poporului) ci ca este pur si simplu doar o propunere capcana cu riscuri calculate. Nu ma apuc sa explicitez acum aceasta ipoteza de lucru a carei substanta ar trebui probabil sa fie evidenta si transparenta oricarui critic/spectator dramatic de indata ce a fost boteza astfel: incercare capcana cu riscuri calculate. Se pare insa ca autorii „capcanei” n-au calculat bine inaltimea valurilor starnite de, sa-i zicem, ambiguitatea colectiva a destinatarului, care valuri iata sunt pe cale sa scufunde pluta meduzei de pe care niste disperati au aruncat o sticluta cu un mesaj. Cand sticluta a facut pleosc in ocean, pac, s-a ridicat tsunami-ul, pentru ca lista era prea lunga. Daca ar fi scris scurt „Formatorii de opinie” (cu doi de „i”) sau si mai la obiect „Opiniunea publica” desigur ca n-ar fi starnit nimic. Nici nu stii cum s-o mai dregi.
septembrie 8, 2009 at 16:53
@Circe / @Dorin Tudoran – Mie imi pare rau ca s-au irosit cateva fabuloase ocazii-pretext pentru si mai multa „poezie” pe blog. Una a fost cea legata de stabilirea celui MAI BUN „poet si prozator” dintre AVP si Cartarescu (irosita de mult prea frustul contras parca) si o alta despre o eventuala antologie Paunescu facuta de Dorin Tudoran. Ei dar dupa ce se mai linistesc apele poate ca vor iesi din nou din valuri si sa vezi atunci taifas de taina. Fiecare cu vinul lui, cu calculatorul lui, cu IP-ul lui. Si asa mai departe.
septembrie 8, 2009 at 17:23
@Tony
…vin, calculator si IP au toti. Dar ce ne facem cu talentul? Talentul de-a scrie, nu ala de-a se lauda in scris! 🙂
septembrie 8, 2009 at 17:40
@Tony
Ma duc in librarie:
– Aveti volumul X al lui Y?
– Stati putin sa ma uit in „Abulafia”.
Dupa 5 minute vine cucoana si spune , impartial si fara insinuari:
– Nu, nu-l avem
– Nu-l aveti pt ca s-a vândut deja?
– Nu domnule. S-o fi vândut el, autorul, (nu-mi sesizeaza zâmbetul) dar poeziile lui, ba!
Nu-l avem pt ca nu l-am avut niciodata si nici macar „goagal” nu l-a gasit pe undeva, ca altfel, de dragul (banilor) dvs am fi comandat un exemplar.
– Sarumâna
– Sa mai veniti (cand aveti habar de literatura)
Si plec ingandurat, fulgerat de ideea ca gradul meu de cultura e net inferior vânzatoarei de la librarie. Nu-i nimic. Ma fac strungar (sau frezor). Macar am posibilitatea sa-mi justific complexul de inferioritate.
septembrie 8, 2009 at 17:41
@Carol – Cu talentul nu ne facem nimic. Daca e, e, daca nu e n-ai cum sa-l fortezi sa fie. Dar o scapare tot ar fi. Zicea un poet pe aici (si bine zicea) ca judecatile de valoare sunt relative. Important este sa existe macar o instanta in care un grup oarecare de oameni sa aprecieze SINCER, din suflet, un (asa zis) talent. Chiar si daca grupul acela contine un singur membru (care se poate intampla sa vietuiasca in acelasi trup cu „talentatul”) tot se poate spune fara tagada ca avem de-a face cu un mare poet, prozator, in fine… artist. Acesta este singurul criteriu absolut de validare artistica: sinceritatea emotiei spectatorului. Restul sunt teorii pe la seminarii in care specialistii rezoneaza ei intre ei. Desigur ca si aceasta vibratie de sera poate fi gest artistic autentic.
P.S. Dar tu? Tu? In fara de vin, calculator si IP mai ai si altceva? Tu cum consideri? Sincer, acuma! In masura in care poti fi sincer printre anonimi-necunoscuti asezonati cu notorii vagi.
septembrie 8, 2009 at 17:55
@Carol – Tocmai am incercat un raspuns (vezi mai sus) care poate fi bun (zic eu cu modestie) si de comentariu al povestii tale cu librareasa-minune. (apropo pe ce blog scrie doamna?). Totusi ceea ce ma nedumereste pe mine este de unde ai auzit tu de volumul X al lui Y pe care nici macar Abulafia-via-Google nu l-a putut afla. Sincer, acuma! In masura in care poti fi sincer printre anonimi-necunoscuti asezonati cu notorii vagi.
P.S. Sa te faci strungar (sau frezor)? Ai-ai-ai… Dar ce mesrie ai la baza? N-ai ambitie daca nu ma lasi sa ghicesc! Din trei incercari…
septembrie 8, 2009 at 18:01
@Tony
Ma intrebi „cum consider?”
Iti raspund. Eu consider ca numai un tâmpit isi poate permite sa se exprime in mediul artelor la modul „asta e o tampenie, asta e mirific, asta e un rahat, asta e o capodopera”
Cineva spunea pe-aici ceva legat de personalizarea parerilor. Ma rog, o fi si asta ceva.
Ne-am invatat sa fim aroganti cu cei carora le plac carele cu boi si totodata sa-i periem pe cei care vor sa ne convinga ca zambetul Giocondei e altceva decat un simplu zambet.
septembrie 8, 2009 at 18:06
Carol
Nu există chestii obiective în artă.
Hai să ne intre bine-n cap.
Altfel, la fel de tîmpit l-ai putea considera pe Brâncuşi care-l făcea grataragiu pe Michelangelo…
Ştiu că ai vrea un punct fix, dar, în afara gustului, nu există altceva. Sau există: şcoala, formatorii de opinie, moda…
Plăcerea e singura unitate de măsură.
septembrie 8, 2009 at 18:08
@Tony,
„Carolica fala flica” nu are decit cinism si din cind in cind …limbrici.
septembrie 8, 2009 at 18:16
@F.Iaru
Exact acelasi lucru il spun si eu. Un iubitor al artei, un bun cunoscator al oricarui domeniu artistic, niciodata nu se exprima categoric, in sensul unei instante.
septembrie 8, 2009 at 18:25
@Carol – Parerea mea personalizata este ca mi-ai evitat intrebarea intr-un mod inteligent si agreabil. Dar totusi, daca tot ai schimbat vorba, vrei sa ma faci sa inteleg ca tu crezi ca in mediul artelor nu exista impostura si sarlatani care propun publicului „special educat” tâmpenii si rahaturi, contra-cost care eventual ar putea fi numite asa in enunturi care sa nu inceapa musai cu „dupa parerea mea”?
septembrie 8, 2009 at 18:37
@Tony
Cred ca ai inteles exact ceea ce trebuia inteles.
F.Iaru a spus clar ca totul se bazeaza pe obiectivitate si ii dau dreptate. Dar tocmai aceasta obiectivitate ne da dreptul sa nu luam ca litera de lege ceea ce cineva (fie el si Brâncusi) incearca sa ne impuna la un moment dat.
Din cat stiu eu, van Gogh n-a reusit sa vanda nici macar un singur tablou de-a lungul vietii sale iar acum, florile lui (ale soarelui) sparg toate preturile la Christie’s vanzandu-se la preturi exorbitante. Ma rog, Brâncusi a patit la fel, (poate ca Rodin era totusi mai calculat in aprecieri) dar domnisoarele Pogany au avut aceeasi soarta. Din oribile capete lucioase (pe vremuri) au devenit (astazi) mândria Philadelphiei.
Cine a (n-a) gresit? Criticii lor contemporani sau cei de-acum?
septembrie 8, 2009 at 18:42
.Nu inteleg de ce acest Apel nu a fost publicat de ziaristii si redactorii de televiziuni spre a-l face cunoscut opiniei publice.Cred ,deasemenea ,ca demersul d-lui T.Maries ar fi trebuit facut cunoscut ,imediat,nu dupa 35 de zile cind ,Doamne fereste,ar fi putut sa aiba efecte tragice ,daca el s-ar fi efectuat cu strictete.
Buna seara si bun gasit!
Am s-o iau metodic:
1.In primul rand, desi multi cer, vad ca pana acum n-a dat nimeni link-ul catre pagina in care va puteti solidariza cu greva foamei a d-lui Maries :http://www.asociatia21decembrie.ro/?p=3363
2.Acest apel n-a prea fost publicat pentru simplul motiv ca nu prezenta interes pentru presa.Cu intentie sau nu, era un motiv prea banal pentru massmedia din tara ca sa il consemneze.Eu insami am auzit la radioul din masina cum un ascultator incerca la Europa FM sa vorbeasca despre asta iar moderatorul emisiunii i-a taiat-o scurt ca nu asta e subiectul emisiunii.Oricat s-a incercat nu au putut strapunge embargo-ul cu acest subiect fie din nepasare, fie din alte motive mai puternice.Singurul loc unde se puteau desfasura era site-ul asociatiei unde de altfel s-a incropit un soi de jurnal.Cei putini care au trecut pe acolo au lasat un semn sau au mediatizat Apelul si pe paginile lor. A, si inca ceva, presedintele Traian Basescu stia din prima zi de protest.Dovada filmuletul din prima zi de greva postat pe site-ul asociatiei.
2.Nu vreau sa acuz de rea intentie si daca nu am inteles bine imi cer scuze anticipat dar sper ca in fraza „ar fi putut sa aiba efecte tragice ,daca el(banuiesc ca se refera la protest adica greva foamei) s-ar fi efectuat cu strictete” nu se insinueaza ca greva foamei nu s-a facut cu strictete.Si daca da, dati-mi voie sa va spun ca va dati cu parerea in necunostinta de cauza.Pe site-ul asociatiei se vad rezultatul analizelor medicale si nr de kg la care a ajuns, totul parafat de un medic. Iar din jurnalele zilnice se poate vedea ca omul e din ce in ce mai stins.
In rest, imi pare rau sa vad ca atat aici ca si in toata blogosfera romaneasca, se uita esentialul in timp ce ciondaneala balcanica e la loc de cinste.
Multumesc pentru atentie si poate ar fi fost mai bine sa cititi de doua ori scrisoarea d-lui Tudoran inainte de a sari la harta:Celelalte vin și se duc, dar o dată ce am ratat șansa de a dovedi oamenilor că omenia este tot ce ne leagă, umanitatea devine un articol într-un dicționar al derizoriului.
Cu respect, Ignuta Ionescu
septembrie 8, 2009 at 19:20
Ignuta,
Eu inteleg greva foamei ca metoda extrema de a atrage atentia asupra ta sau asupra unei situatii intolerabile intr-o dictatura sau intr-un mediu carceral.
Nu ii inteleg insa rostul intr-o democratie.
Il inteleg pe unul care se sinucide pentru a se scuti pe sine si pe ceilalti de calvarul citorva ani de Alzheimer ori de citeva luni de chinuri in cazul unui diagnostic fara speranta.
Nu am, insa, intelegere pentru unul care vrea sa se sinucida fiindca viata i se pare grea si, decit sa se bata, mai bine se intinde pe un prici si asteapta sa moara de foame daca restului lumii nu i se face mila sa lupte pentru cauza lui.
Nu stiu cine e baiatul asta insa, inainte de orice altceva, cred ca ar trebui vazut de un neurolog priceput.
septembrie 8, 2009 at 19:38
Obraznicului articol (#121) al ex-activistului utc, prozatorului din rurale petice şi publicistului de tabloidă serie, I.C., despre luptătorul anticomunist şi finissimul poet stilist, Dorin Tudoran, i-am răspuns personal hăt mai an, şi chiar pe forumul jnapan, însă din păcate the famous best caracalean ne-a distrus literele cu for cu tot, demonstrându-ne încă o dată că ori este un clasic netot din căruţa ce s-a răsturnat în muncipiu’ de la Olt, ori e un simplu demisecurist zelot, ce crede că libertatea de expresie e, păi cum dreq, un moft, iar poetu un ilot…
În esenţă, spuneam acolo că e de-a dreptu penibilă ambiţia fostului mini-mahăr utecist, care-n viaţa sa de premiant utemist nu phootuse epuiza decât bibliografia din „cartea rusă” ori din cursul scurt de poveşti săteşti (fără a mai socoti faptu că o pricepuse a la Găgeşti), de a-l minimaliza, ca la şedinţele-i de b.o.b. activist, pe un poet şi stilist atestat ca atare încă de pe când tovu criticist nu cunoscuse decât gloria de hartist colectivist, la f-o gazetă de perete din căminu-i cultural marxist-leninist, însă zău că n-aş vrea să (mai) insist… Ce mă miră (asta că să nu zic că mă face să mă simt cam masochist, când însăilez acest protest de coleg mânios şi trist) e faptu că Dorin îl domneşte pe gomosu utemist şi chiar afirmă, undeva, că jenibila mangafa ar scrie „alert”, haa… Io înţeleg să fim domni, dar nici chiar aşa, naiba… 😳
Hai pa
septembrie 8, 2009 at 19:44
@) nume necesar
A, care-va-sa-zica traim intr-o democratie! Atunci pentru ce, mortii mamei ei de democratie, Asociatia a trebuit sa dea statul in judecata la CEDO pentru desecretizarea dosarelor Revolutiei si mineriadelor, iar acum dl. Maries trebuie sa faca greva foamei pentru a obliga acelasi stat democratic, de drept, de drepti, sa puna in aplicare decizia CEDO, care da dreptate Asociatiei si cere imperativ statului sa procedeze la respectiva desecretizare? D-voastra ori sinteti pus de cineva sa dati cu ceata, fie sinteti mai naiv decit e permis unei persoane adulte!
septembrie 8, 2009 at 19:44
112 @ Lynx
Multumesc,
Cu bine.
143 @ Dorin Tudoran .
Ce facem cu securistii ? Ii punem sefi la Shell Romania, cum “dadea din
casa” Tom Gallagher ( iata ca “invata” si astfel de limba romana cercetatorul
englez…., demonetizand sintagma celebra a “Albionului ”…., sau…)
Si va asigur ca nu ma simt dator sa raspund in locul lui Ion Cristoiu. El
n-ar raspunde asa…ar spune simplu, “Ba pe-a matii !”…., asigurandu-se ca
fratia “baietilor destepti” va functiona si peste granite si va reveni in curand,
tacerea, arma cea ma redutabila, si a “carmacilor” si a “dibacilor”…
Draga Domnule Tudoran,
Nimeni nu acuza SUA ca tolereaza CIA, nimeni nu acuza serios Rusia ca tolereaza ramasitele KGB-ului ( cand scriu nimeni, ma refer la forte care sa conteze )…Doar in tarile mici serviciile de informatii par a avea dimensiuni apocaliptice…. Si revolutia si mineriadele sunt considerate a fi opera “Securitatii”. Dar noi, “ prostovanii “ ( licenta Mariei ) care am iesit in strada, chiar nu contam de loc ? Trebuie obligatoriu sa ne raliem la una sau alta din tabere pentru a fi considerati patrioti, de unii, sau umani si cu simt civic , de ceilalti ? Dvs., intr-adevar, aproape continuu ati incercat sa gasiti calea de mijloc ( cine va putea uita vreodata eseul dvs. “Papesa Alina”….), dar, repet, la felul in care au evoluat lucrurile in Romania, eleganta dvs. nu putea schimba nimic. Acum se pare ca, printr-o implicare totala a dvs., sunt sanse de reusita. Nu ne obligati insa ca , din respect pentru dvs., sa inghitim …orice.
Inca 20 de ani dupa revolutie am fost martori la o deteriorare continua a nivelului de trai a majoritatii populatiei….In marea lor majoritate formatorii de opinie apelati prin scrisoarea postata de d-nul Liviu Antonesei au bombardat opinia publica romaneasca in acest timp cu “n” problematici, solutii, viziuni…., care au dus la acapararea totala a spatiului public, intr-un final apoteotic, de personaje gen Gigi Becali sau Vanghelie….Cei care le-au scris scrisoarea, ONG-urile, au facut asa de multe si bune proiecte in Romania in acesti 20 de ani, atat de tare au patruns in societate, incat Fondurile structurale mai pot fi accesate eventual doar de directorul de la Shell amintit susrubricat….Ce ne-a impiedicat sa fim o societate normala ? Nu si privirea prea atintita spre trecut ? Cum ii scriam odata si lui Vladimir Tismaneanu, trebuie sa ne implicam si in constructie. Nu o scriu pentru ca dvs. sa va implicati O faceti, deja …, dintotdeauna…O scriu ca sa intelegeti ca noi, spre deosebire de dvs, ca martori continui ai societatii romanesti, nu putem sa nu ierarhizam necesitatile, problematicile, prioritatile…Tara e intr-o criza cumplita. Dupa octombrie 2008, cand Occidentul a dovedit ca nu poate implica decat Statul in rezolvarea crizelor, acesta ( Occidentul ), ar fi trebuit sa fie bombardat de politicienii nostrii, de elitele noastre in general, pentru a schimba radical raporturile noastre cu institutiile euroatlantice. Inclusiv in ceea ce priveste tehnica fondurilor structurale, a eficientei proiectelor de stimulare a democratiei, a libertatii etc….Daca preeminenta Statului parea a fi fost marea problema a Romaniei inainte de 1990, presupusa tot ca “marea problema” de Occident si dupa 1990 ( de unde privatizarea masiva si fara discernamant), odata ajunsa problema si la “dulai”, “Regula” s-a schimbat tacit…Noi, acum, in primul rand, trebuie sa ne fructificam calitatea de membrii NATO si UE pentru a ne renegocia pozitia geo-strategica in noile conditii ( daca ideea de capitalism mai conteaza in lume …).
Am toata compasiunea pentru d-nul Teodor Maries. Poate fi manipulat si folosit de forte greu de evaluat ca responsabile. Sunt de acord ca nu trebuie sa ramanem indiferenti…. De ce insa statele civilizate nu-si desecretizeaza ele arhivele pentru a afla, indirect, ce a fost in Romania in 1989, chiar la mineriade ? Cred ca in presa internationala o astfel de idee nu ar putea fi luata decat drept gluma. Cum ne-am permite noi sa cerem asa ceva ? Statele mari isi pot crea imperii de putere economica, politica, militara, “gestionand” inclusiv arhivele unei tari ca Romania ? De ce nu putem da forta necesara institutiilor, din interior, pentru a le face responsabile ? Isi vor face ele curatenie apoi, daca Regulile jocului se vor respecta. Ii scriam odata si d-lui Liviu Turcu ca daca am respecta cu totii o Regula, n-ar mai conta “calitatea” de securist ( atunci…), antisecurist ( acum…), mason, etc….La noi se cutremura “opinia publica” prin “ formatorii….” ca nu se respecta regulile de licitatii la gogoserii, la carnatarii…, iar UE lua fara licitatie contractul EADS, iar SUA, cel cu Bechtel, impartindu-se o suma frateasca, cate 1 miliard de dolari de fiecare….!!!
Repet, toata compasiunea pentru d-nul Teodor Maries ! L-am urmarit la multe emisiuni TV si m-a mirat incontinuu forta lui extrema de a fi impotriva status-quo-ului….Dupa cum cunosc eu Romania insa, nu cred ca onestitatea lui ii este apreciata de “cei ce-l mana in lupta”…M-a socat efectiv vestea ca autorul “imnului golanilor” a primit o casa de locuit de la….Stiti sigur despre cine e vorba, nu vreau sa-i scriu numele aici, pentru a nu mai pati ca atunci cu “viitorul emigrant”….
Cu prietenie,
Dezideriu Dudas
PS 1. De ce in Romania la revolutie nu ar fi fost ca in restul tarilor din CAER ? Poate e acelasi raspuns ca la intrebarea, de ce Romania a avut relatii asa de dezvoltate cu SUA in timpul “razboiului rece” …. Concret, pentru a nu o (mai) pati…, ma refer la faptul ca fractiuni din serviciile secrete, Securitate, dar si DIE, e foarte probabil ca s-au delimitat mai greu intre influenta specifica dinspre URSS si SUA, ceea ce la evenimentele din Decembrie, pe fondul agitatiei extreme a lui Ceausescu ( si a dobitocilor” de pe langa el…..stiti sigur expresia, “ nu te pune cu prostul”…), a creat o forta suplimentara de tensiune care nu a existat in celelalte state foste CAER. Ele au mers pe mana lui Gorbacoiv, care se intelesese si cu SUA si cu Europa…La noi, pana sa invete toate fractiunile din servicii ca era de fapt un “blat” global, s-au luptat intre ele pentru a nu cadea prada dusmanului ( cele 2 tabere, care par si acuma “vii”…).Ulterior Gorbaciov a vazut pe pielea lui ce inseamna un “blat”, Eltin a baut o vodka lunga, iar Putin a reluat datele initiale ale negocierii, de unde oprirea declinului Rusiei….Numai la noi trebuie sa nu existe nici o limita ? Spuneati odata ca “ai nostrii” nu pot invinge, dar , “ e drept, nici nu pot fi invinsi“….Daca e asa, QUI PRODEST continuul HAOS ?
PS 2. Imi place in continuare AVP. Paradoxal, parca verificand aforismul lui Brancusi ( “Frumosul este armonia lucrurilor contrare “, prezentat in comentariul 105), a inceput sa-mi placa si Florin Iaru. Mai ales, dupa ce i-am citit acea idee nietzscheeiana, despre cei slabi si cei puternici… Parca incep sa inteleg de ce nimeni nu poate invinge….Si Valeriu Stoica parca a intuit ceva cand a scris in ultima sa carte ca, James Buchanan, enervat de insistenta unor intrebari, a afirmat la o conferinta ca, SUA va lupta pentru raspandirea democratiei in lume…. Nu cred ca eu si Valeriu Stoica ne-am gandit la aceleasi lucruri. E de apreciat initiativa sa de a oferi o baza ideologica de dezbatut pentru Reconstructia Dreptei in Romania…Ideea iterata mai sus cred ca a fost singura irationala intr-un volum plin de analize, sinteze si chiar de intuitii interesante…Nu inteleg insa de ce doctorul in economie Dragos Paul Aligica, coautorul aceleiasi carti, nu stie nimic, din trecut, de Mihail Manoilescu ( scriam anterior pe blog ca d.p.d.v. strict al teoriei economice acesta ataca abordarea economica comparativa “distrugand” ideea de competitivitate, anuland astfel diferenta dintre statele mici si cele mari, folosind teoria unui economist american care utilizeaza in prim plan ideea de productivitate, exact esenta teoriei romanului Mihail Manoilescu ), dar, in prezent, scrie pagini intregi laudative despre Vladimir Tismaneanu ( in “Idei in Dialog”- articol aminit si pe acest blog ), un alt partizan al teoriilor ne-dependentelor economice….Scriam recent ca nu doar ca 2+ 2 nu pare a mai face 4 niciunde in lume ( su nu fiecare tara are cate un Ion Cristoiu….), dar ca pana si “Masura” pare a sa se fi stricat ( nu se mai masluieste doar rezultatul; ca altadata …). Nu inteleg de ce trebuie sa ne uitam in trecut doar la securisti, daca se poate ( mai greu cu “ai nostrii”, cum si dvs. scriati …) si in prezent…De ce nu incercam sa luam si cate ceva pentru constructie ? Deci nu cred ca problema este ca unii neaga trecutul iar altii il supraliciteaza….Problema cred ca tine de faptul ca fiecare, in functie de puterea detinuta, ia ce vrea atat din trecut, cat si din prezent sau din viitor….
PS 3. Imi spunea odata d-nul Dan Voiculescu ca s-ar putea construi un “gard” in jurul Grivco si nu vom mai putea comunica…Eu i-am spus ca si invers ar fi valabil ( s-au “construit” atatea garduri in Romania ca s-a enclavizat cvasi-total societatea )…Nu poate fi un capat de tara…S-a daramat el “Zidul Berlinului” si se construiesc acum garduri in Mexic ( SUA ), Israel ( Palestina)….Ca si dvs. insa, sunt insa convins ca “gardurile” ca si “usile inchise” pot fi daramate/deschise, daca facem ce spunem ( si invers…, invatata de la “ai nostrii” ) si spunem ce gandim ( si invers…, invatata de la dvs). Nu vad un mod mai total de a invinge (post)totalitarismul….
septembrie 8, 2009 at 19:48
@) Inteleg ce spuneti, draga d-le Padina, si mie imi vine citeodata (nu sa dau cu cutitul in piatra) sa las naibii domnia si sa-i tratez pe prosti de prosti, pe hoti de hoti si pe ticalosi de ticalosi, dar apoi imi revin, dindu-mi seama ca politetea nu e daruita in primul rind altora, ci tie insuti. Asa ca, in opinia mea, Dorin are dreptate. Poti avea dreptate si fara insulte, calificative, injurii etc!
septembrie 8, 2009 at 19:48
@nume necesar / 171 – Mi-a placut formula „intr-o democratie” folosita in loc de „in democratie”. Nici nu stii cat de mult ai spus. E foarte probabil ca „baiatul acela” sa nu aiba nicio afectiune neurologica. Probabil ca ai vrut sa spui altceva. Impresia mea este ca in general vrei sa spui altceva. Pari mult mai intelept chiar si decat mine, care am pretentia ca inteleg esentialul in orice problema oricat de fugitiv as privi-o. Tu insa pricepi chiar fara sa o privesti deloc ceea ce, sa recunoastem, este o performanta neurologica majora.
septembrie 8, 2009 at 19:48
D-le „nume necesar”, baiatul asta, adica Doru Maries ca despre el este vorba in propozitiune, a batut la multe usi ce arborau drapelul democratiei(inclusiv la CEDO) inainte de a adopta acesta forma extrema de protest.Daca sunteti curios si aveti aplecare spre acest subiect puteti accesa pagina http://www.asociatia21decembrie.ro/?p=3637 – „Cronologia unei lupte pentru adevar” A recurs la acesta forma extrema din disperare ca in scurt timp intervine prescriptia pentru unele acuzatii iar cei vinovati vor scapa nepedepsiti.
Nu s-a asezat pe prici sa-si astepte moartea, n-a cersit mila nimanui, el nici macar nu intra pe internet, a fost actiunea oamenilor din jurul lui, in schimb a mers zilnic la poarta Cotroceniului asteptand sa se schimbe ceva.
Nu-i bai ca n-aveti intelegere pentru el si ca-l trimiteti sa se caute la minte, baiu’i ca multi gandesc ca domnia ta.
In loc sa punem umarul sa urnim pietroiu’ lui Sisif, mai bine-l socotim nebun.
„Cati ca voi/Cati ca voi!”
septembrie 8, 2009 at 19:52
Ignuta,
Vad ca ma citati…Intrebarile pe care le-am pus au fost cu buna intentie.Vroiam sa atentionez initiatorii apelului ca „formatorii de opinie „carora li se cerea ajutorul ,n-au facut gestul de solidaritate de la inceputul actiunii grevistilor.Ceea ce ma revolta.Au asteptat cu totii linistiti 35 de zile ,timp in care se putea intimpla ceva tragic .E adevarat, ca mi-am inchipuit ca nu s-a realizat „cu strictete”,ptru ca stiu ca nimeni nu poate supravitui 35 de zile fara hrana ..Daca am gresit va rog sa ma scuzati.Nu am avut in intentie sa bagatelizez sau sa arunc o umbra de indoiala asupra actiunii d-lui T.Maries.De fapt mi-ati confirmat ca mass-media nu a facut nici macar gestul minim de informare a opiniei publice.Halal ,”formatori de opinie”!
Iata,nici acum n-am inteles daca eu pot sa semnez apelul ,unde si cum,sau daca intilnirea cu T.Basescu a avut loc ,asa cum s-a scris mai sus.
D-na Ionescu ,
Ceea ce se intimpla este revoltator. O hotarire a unei instante internationale nu se respecta de catre organismele abilitate.
E adevarat ca presedintele trebuie sa intervina ptru mediere. Daca nu a intervenit pina acum ,este inacceptabil.In conditiile acestea se cere reactivarea apelului ,dar numai catre presedinte.
Asadar,se cuvine ca d-l Tudoran sa ne dea un raspuns la o intrebare:A primit vreun raspuns de la presedinte ?A avut loc sau cind urmeaza sa aiba loc intilnirea anuntata?
septembrie 8, 2009 at 20:12
Vine toamna, sanda-lele nu mai au cautare. Dar pt saraci (cu duhul) sunt mereu potrivite si la indemana 🙂
septembrie 8, 2009 at 20:15
@Dezideriu Dudas – Mi-am luat inima in dinti si v-am citit mesajul. Apropo, tot pe Faulkner mi-l amintiti. Dar cati „curajosi” vedeti d-voastra pe aici cu inima-n dinti? Cred ca un efort spre conciziune v-ar putea introduce in circuitul taifasului in sezatoarea lui Dorin Tudoran. Ma rog…
Din ce scrieti inteleg ca le acordati securistilor care au preluat statul roman de la Ceausescu prezumtia de fair-play si de convertire totala la canoanele democratiei, ceea ce, daca ar fi in acord cu realitatea, ar face nu doar inutila dar mai ales daunatoare orice cantonare in trecut in dauna constructiei societatii multilateral dezvoltate (ma rog eventual re-botezata) prin contributia comuna si mai ales egala a tuturor desteptilor natiei. Cred ca va inselati d-le „Faulkner”. Nu anti-securisti blocheaza constructia ci securistii inconvertibili la vreo democratie. Stilul d-voastra stufos ma impiedica sa vad clar daca incercati sa induceti aceasta confuzie din rea-intentie sau din sublima ingenuitate. Bineinteles, totusi, ca Teodor Maries poate fi victima unei manipulari… Dar cine n-ar putea fi? Pot fi eu, puteti fi d-voastra… Oricine… Despre Dorin Tudoran nici nu mai vorbesc.
septembrie 8, 2009 at 20:17
Repet:
Nu am intelegere pentru unul care, in loc sa lupte, vrea sa se sinucida fiindca viata i se pare grea. Si inca si mai putina pentru unul care nici macar nu o face, ci doar ameninta ca ar face-o.
Sint absolut scirboase revoltele in genunchi ale romanilor.
Nu va mai plingeti de democratia romaneasca! Ati facut si voi ce ati putut. In fond, nu exista nici o traditie. E mai greu la inceput. Continuati pe drumul asta 300 de ani si, daca o vrea Dumnezeu, urmasii vostri vor trai mai bine.
septembrie 8, 2009 at 20:28
@nume necesar / 181 – E din ce in ce mai evidenta nevoia-ti de „neurolog”. Asta in varianta optimista pentru ca s-ar putea ca un veterinar sa fie suficient. Nu te enerva si mai rau, degeaba. Lasi sa se inteleaga faptul ca n-ai fi roman dar nici om nu dai semne ca ai fi. Si nu ma refer desigur doar la latura umanista. Si tu poti fi linistit. Daca Darwin a avut dreptate, in 300 de milioane de ani urmasii tai vor fi (mai)umani. Poate chiar romani. Poti sa stii?
septembrie 8, 2009 at 20:30
Tara arde si @carol isi piaptana ..barba „!
septembrie 8, 2009 at 20:32
@) nume necesar
Pai, daca e necesar, dati-va numele odata, domnule! Cum vad o tineti pe-a d-voastra! Dl. Maries vrea sa se sinucida pentru ca i se pare viata grea? D-lui Maries nu i s-a parut viata grea nici pe 21 decembrie, nici de atunci incoace, dumnealui face greva foamei pentru a obliga statul roman sa aplice hotarirea CEDO, deci legea, cum s-ar zice face acest lucru pentru statul de drept. Dl. Maries nu se plinge, el chiar lupta. Dar tare ma tem ca ma lupt eu cu morile de vint sa va pot face sa intelegeti asta! Sanatate si mai multa mobilitatea a mintii, ca sintem oameni nu magnetofoane, sa repetam mereu acelasi lucru!
septembrie 8, 2009 at 20:33
Sanda,
Da, poate semna oricine Apelul cu pricina, se gaseste aici : http://www.asociatia21decembrie.ro/?p=3637 iar la capatul paginii puteti lasa mesajele care ii sunt transmise personal.
ptru ca stiu ca nimeni nu poate supravitui 35 de zile fara hrana ..
Maries este un om foarte puternic si va poate contrazice „stiinta”.A baut doar apa.Fapt ce reiese si din ecografe si analizele medicale.
Tot pe site-ul lor, – ca din mass-media slaba speranta ca vor transmite sau daca da, o fac distorsionat ca antena 3 de unde reiese ca s-au certat- am putea afla detalii de la intalnirea cu presedindele Basescu.
septembrie 8, 2009 at 20:37
@Sanda si @Carol – pareti un cuplu normal si fericit. Sa fie intr-un ceas bun!
septembrie 8, 2009 at 20:38
180 @ Tony
Exact acelasi misto fac si “securistii” de globalism….se feresc insa sa-i zica “multilateral dezvoltat”, le-ar da frisoane…, cum si “sfarsitul istoriei” a lui Francis Fukuyama si 11 septembrie 2001 ar trebui sa sensibilizeze cealalta tabara…50 % sunt de acord cu dvs., 50 % sunt de acord cu ei. De ce ? Pentru ca am vazut ca vorba nu e totuna cu fapta, nici cand e vorba de Occident. De ce firmele straine, nu au intrat pe bursa , dupa ce noua ne-au facut “capul mare” cu avantajele ei ?
Taifas ? Avem de 20 de ani…Sa-l facem si in circuit ? Poate daca ametim ne revenim…Sa fie asta strategia miraculoasa de care avem nevoie ?
Eu nu am scris precum AVP un APEL la care sa fac trimitere….Nici macar un eseu gen “Frig sau frica”. Va asigur insa ca in economie am facut tot ce s-a putut sa “ nu ramanem fraieri in istorie “, cum ne-a avertizat d-nul Tudoran….De ce va raspund ? Odata stateam pe forumuri ( D.Tudoran, V.Tismaneanu, Liviu Turcu, “Varu Jan”, Daniel Daianu etc. ) si replicam la tot ce consideram ca poate sa-mi umbreasca mesajul. Era cumplit de greu….Atunci isi luau mult mai multi “inima-n dinti”…. Acum sunt linistit…Vad insa ca si dvs. aveti aceasi liniste….Va asigur ca resorturile noastre sunt diferite….Fac aceasta remarca ca poate isi mai ia cineva “inima in dinti” sa citeasca….
septembrie 8, 2009 at 20:39
…că Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor urmaşilor voştri, in saecula saeculorum, Amen!
Ptiu, să nu-i fie de deochi! Daţi fraţilor cu agheasmă şi daţi-i un nume că i-i necesar! Bate miezul nopţii şi până cântă cocoşii a treia oară poate-i vine gându bun…
septembrie 8, 2009 at 20:41
@Sanda si @Carol – P.S. Doar o intrebare. Asta micu fara nume pe care-l furnica grija e cumva copilasul vostru? Acuma dupa ce ca l-ati facut la betie il mai lasati si nesupravegheat.
septembrie 8, 2009 at 20:52
Dear LA (#175), părerea mea e că politeţea îşi are rostu în saloanele diplomatice ori ale burghejilor gentilomi, păi cum drea, însă în lumea expresiei libere şi direct emoţionante, cum ar venea, îmi apare ca o mască de mucava, de dovleac halloweenac sau de anti-gaz, după caz, naz şi praz… Io personal mă sufoc în ea de parca as respira intr-un blaz… 😳
septembrie 8, 2009 at 20:56
@Dezideriu Dudas / 187 „Va asigur ca resorturile noastre sunt diferite…”
Eu as paria ca sunt aceleasi.
Raman la impresia ca si-ar lua mai multi inima-n dinti daca ati scrie mai scurt. Mesajele d-voastra pot fi scurtate (mult) fara sa piarda informatie.
Mai exista Forumul de la Neptun?
septembrie 8, 2009 at 21:03
@) AVP
Culmea e, frate Padina, ca la ala fara nume era cit pe ce scap si eu o expresie mai verde! Deci, ce contraindicasem!!!
septembrie 8, 2009 at 21:13
@AVP – Poti sa le explici mult si bine. Tot degeaba. Iar daca te dai pe tine ca exemplu e si mai rau. E ca cand ai incerca sa-i explici cuiva care inca n-a mancat banane, gustul bananelor. Sau cam asa ceva… Desigur se poat adauga si cimpanzei in model ca sa fie comparatia mai realistica…
E greu cand oamenii se incapataneaza sa confunde respectul, politetea si eventual admiratia cu formulele de adresare si cu pluralul de politete, mai ales in spatii fara constrangeri cum se presupun a fi blogurile si mediile hyper-virtuale… Pierdere de timp si de mesaj. Pierdere de energie ca sa-ti amintesti care „niku” te-a luat cu d-voastra si care la per tu. Dar poti sa te pui cu prejudecata omului? Si mai ales a intelectualului… Aici nu merge cu pilde… E mai complicat dar se poate. Vrei sa ti-l aduc pe dl. Liviu Antonesei (colosul din Creta) in stare sa injure? Colocvial, desigur.
„La noi muierea pupa mana barbatului pana mai adineauri…
Zicea Marin a lui Patru
Si din dumneata nu-l scotea.
Ii facea trei, patru copii
Da’ noo, nu-ndraznea sa-i zica „tu”
Ale mai mandre care se ambitionau, nu-i ziceau nicicum…”
Dar poate ca nu despre politete e vorba ci despre distante… si despre frica… ma rog psihologii stiu despre ce vorbesc…
septembrie 8, 2009 at 21:14
Ignuta,
Am accesat linkul dat de dv.,m-am informat ,am scris un mesaj,dar din pacate nu a plecat ,si nu am gasit nici lista ptru semnaturi.Cred ca miine voi insista mai mult.Nu scrie nimic de intilnirea programata cu presedintele.Vad ca si aici „s-a stins” subiectul.Pacat !
septembrie 8, 2009 at 21:18
@Tony (#189)
Ca medic, iti spun doar atât:
Alcoolul, inainte sa te distruga, te face de râs! Sper sa nu mi-o iei in nume de rau.
septembrie 8, 2009 at 21:20
Ah… Cata politete in marturisirea d-lui Liviu Antonesei care-si inchipuie desigur ca ceea ce discuta domnia sa cu AVP va ramane intre domnile lor, iar cel fara nume, uciga-l toaca, nu ca va afla vreodata ca era cat p-aci, dar stii cat p-aci, sa fie bagat in aia ma-si de ditamai scriitorul. Asa discretie mai rar…
septembrie 8, 2009 at 21:21
Tony – 😆
septembrie 8, 2009 at 21:23
@Tony ,
Sunt mici „intepaturi” ca intre „pretini” 🙂 Cit despre cel fara nume …fugi d’aci ! 🙄
septembrie 8, 2009 at 21:29
Da’ tot nu vrei sa ne spui cine esti, bey, spuley…? 😉 Nu c-as pohti sa fii unu dintre cei grey ai Uniunei, iar io sa pot spune, in sfarsit…: uite, bey, ca-ntalnii si io un confrate mai aerist, mai dospit la minte si nu atat de imbacsit de coniventele bisericutzei literare in care s-a nascut si-a trait felixit pana cand s-o fi finit…: copil la minte, iar la suflet literalmente croit dupa manualele de didacticit, dupa ieroii pe care i-a cetit si dupa cititorii pe care i-a prostit… lol Sper ca pricepi ca cuvintzelele-mi blege nu se-aplica la colegii si la alte colege de pe-aci, hire-ai, bey, Antoane, sa fii…
septembrie 8, 2009 at 21:31
@Carol – Pai era vorba ca ma lasi sa ghicesc ce profesie ai. Macar lasa-ma sa ghicesc ce specialitate ai. Ca medic. Nu ca pacient. Si nu pune si tu totul la suflet. Exista caznicii chiar mai nefericite iar Sanda nu e cea mai rea fata din lumea virtuala.
P.S. Desigur ca nu ti-o iau in nume de rau. N-as avea de ce. Un sfat pot sa-ti dau si eu. Tot ca medic. Un pahar de vin rosu sau o bere, din cand in cand, poate ameliora depresia si melancolia patologica. Totusi mie imi place de tine. Sincer. Pe consoarta ta Sanda o cunosc prea putin. Dar hai ca poate am exagerat si o sa mi-o iei in nume de rau. Am vrut doar sa spun ca mi-a placut harjoana voastra virtuala. Mai inveselea atmosfera. Dar sa stii ca nici daca divortati nu-mi pasa. Traiasca libertatea de decizie.
septembrie 8, 2009 at 21:32
@Sanda, esti my Stely, mey… ? 🙄
septembrie 8, 2009 at 21:35
Liviu Antonesei Says:
septembrie 8, 2009 at 8:32 pm
Cum vad o tineti pe-a d-voastra! Dl. Maries face greva foamei pentru a obliga statul roman sa aplice hotarirea CEDO, deci legea, cum s-ar zice face acest lucru pentru statul de drept. Dl. Maries nu se plinge, el chiar lupta. Dar tare ma tem ca ma lupt eu cu morile de vint sa va pot face sa intelegeti asta! Sanatate si mai multa mobilitatea a mintii, ca sintem oameni nu magnetofoane, sa repetam mereu acelasi lucru!
_______________
Domnule,
R E P E T: ASTA NU E LUPTA. NU ASA SE LUPTA.
In America, lumea zice ca freedom is not free. Adica, se mai si moare pentru libertate. A murit cineva in Romania facind greva foamei?
Si mai repet si asta: greva foamei e de inteles pentru unul legat de miini si de picioare la propriu sau la figurat (puscarie, dictatura), pentru unul care nu poate sa lupte altfel, care nu e liber sa se miste, sa organizeze forme active de lupta.
Ce nu pricepeti?
septembrie 8, 2009 at 21:38
Imi cer scuze Sanda, din graba si neatentie am dat acelasi link(cel cu cronologia) de doua ori.Deci pagina corecta pentru solidaritate la Apel este : http://www.asociatia21decembrie.ro/?p=3363 . Deocamdata pe pagina lor apare reflectata reactia presedintiei prin presa/tv la : http://www.asociatia21decembrie.ro/?p=3805 . Banuiesc ca la ora asta se lucreaza la site pentru impresii, poze si comentarii din timpul intalnirii.Nu vreau sa abuzez de ospitalitatea d-lui Tudoran umplandu-i pagina cu link-uri catre asociatie, poate ca insisti cand ai un pic de timp pana te dumiresti „ce iaste” cu butoanele la acel site.
septembrie 8, 2009 at 21:38
@AVP,
😳
septembrie 8, 2009 at 21:46
Te-am recunoscut de la bun inceput, fugi naiba, insa am vrut sa vaz daca si mboutzu de Carolica se prinde de figura… lol
Hai pa, fanitza mea
septembrie 8, 2009 at 21:46
@AVP – Aibi pietate! M-ai întrebat să-ţi spui cine sunt, ţi-am spus. Pe e-mail…
Acum daca as spune mai mult… gandeste-te si tu pe cazuri… s-ar duce drac tot chichirezu-hazu… si daca-as fi si daca n-as fi altceva decat un anonymouse. In afara de faptul ca as pica prost indiferent cum ar deveni cazu. Pai nu… Cand m-oi plictisi io de tot (de plutire) o sa spun, fireste c-o sa spun si o sa aflati ca sefu mi-e ca un frate devreme ce mi-e cumnat. Da’ voi ce credeati? Important, deocamdata, e ca trenul 163 e al mai bun pentru noi… Tragi perdelutele si dormi pana dincolo de… Caracal (!?).
septembrie 8, 2009 at 21:51
ASTA NU E LUPTA. NU ASA SE LUPTA.
Dar cum, d-le Che Guevara de Splai mioritic?
A murit cineva in Romania facind greva foamei?
Nu, dar puterea exemplului tau ne-ar fi mai necesar decat numele….
Ce nu pricepeti?
Daca ma intrebi pe mine am sa-ti raspund ca n-o sa pot pricepe niciodata de ce soarele rasare deopotriva si pentru nevrednici.
septembrie 8, 2009 at 21:52
Nu egzista niciun mail, zmechere… Hai pa, treaba ta, masca ta…
Mai vbim
septembrie 8, 2009 at 22:03
Ignuta Says:
Deocamdata pe pagina lor apare reflectata reactia presedintiei prin presa/tv la : http://www.asociatia21decembrie.ro/?p=3805 . Banuiesc ca la ora asta se lucreaza la site pentru impresii, poze si comentarii din timpul intalnirii.
_________
Si da-i, si lupta!
Am vazut ca bajetii cer reactivarea generalului Dan Voinea, tocmai cel care s-a ocupat cu pusul batistei pe tzambal in cestiune vreme de aproape doua decenii. Ei, brava! Asa mai vii de-acasa.
Ignuta Says:
septembrie 8, 2009 at 9:51 pm
Dar cum, d-le Che Guevara de Splai mioritic?
__________
Asta e primul nume care ti-a trecut prin cap? 🙂
Ignuta Says:
septembrie 8, 2009 at 9:51 pm
Ce nu pricepeti?
Daca ma intrebi pe mine am sa-ti raspund ca n-o sa pot pricepe niciodata de ce soarele rasare deopotriva si pentru nevrednici.
_________________
Sa moara ma-ta de revolutionara vrednica de Bukale?
septembrie 8, 2009 at 22:14
@Carol #195 / @Tony #200
Ce ati spune voi de o rubricuta permanenta, „Staful medicului”? Chiar aici, pe blogul asta, prin bunavointa proprietarului, cum altfel? Despre alcool, insa, e musai nevoie si de-o a treia opinie calificata. Eu, acu de pilda, stau cu paharul in fata si cu o dilema mai mare ca sticla: sa ma fac de ras sau sa astept dimineata, dand tarcoale caloriferului? Parca-i mai bine totusi de ras, decat de… calorifer! 🙂 Ori nu-i adevarata povestea cu melancolicii patologici, dimineata si caloriferul??
septembrie 8, 2009 at 22:15
Oops. Sfatul medicului, bineinteles.
septembrie 8, 2009 at 22:17
@AVP
Deocamdata, tu ai 10 bloguri si 15 „saituri” si n-ai reusit sa insumezi, in 5 ani, atatea comentarii cat D. Tudoran in 2 zile.
Dar, vorba ta, nici macar „mboutzii” nu te cauta.
Te lipesti peste tot pe unde simti ca ai putea aduna ceva „lauri”.
Unii te accepta, altii te iarta..dar, de fapt, toti te tolereaza.
septembrie 8, 2009 at 22:17
Bravo zmeule! Asta e masura valorii tale si nimeni nu ti-o poate lua.Stapaneste-o sanatos!
septembrie 8, 2009 at 22:20
ps.E vorba de zmeul fara numele necesar 🙂
septembrie 8, 2009 at 22:23
@pro Doc
bea-l cu masura si mai mult ca sigur ca n-o sa fi niciodata in situatia de a alege intre a te face de râs si a astepta dimineata 🙂
In caz contrar, dilema de mai sus e inexistenta.
septembrie 8, 2009 at 22:32
Ignuta,
n-am reusit,dar am citit despre medierea presedintelui.Din ce am inteles ,d-l T.Maries, s-a declarat multumit de rezultatul intilnirii.Dan Voinea va fi rechemat ptru finalizarea dosarelor.Intilnirea a avut loc cu usile deshise ,presa fiind prezenta. Sa dea Domnul sa se faca lumina! ..
P.S.Eu am crezut tot timpul ca Dan Voinea a tergiversat cu buna stiinta cercetarile .Acum am incredere ,devreme ce revolutionarii l-au solicitat tot pe el .
septembrie 8, 2009 at 22:35
@Carol #215
Thanks, doc! :)) Simtisem ca eu pot conta, fara niciun risc, pe sfatul tau.
Pentru ultima intrebare, il astept, totusi, pe Tony.
septembrie 8, 2009 at 22:36
Toti
Avem in mesajele mai din urma o proba despre cum se degradeaza comunicarea cind este excomunicata politetea. Cu regret pentru Dorin, dar eu nu mai intru in acest ospiciu! Care, desi cuprinde si medici, vad ca nu vindeca! Sanatate celor de fata si viitori!
septembrie 8, 2009 at 22:42
Imi este mila de cei saraci cu simtul.. umorului.
septembrie 8, 2009 at 22:46
Carol #169
Sînt uimit! Chiar într-atîta să mă fi ramolit?
Repet: arta nu e ştiinţă ecxactă, să lucreze cu cantităţi sau unităţi măsurabile. Nu există „obiectivitate” artistică. Dacă ar exista, universul, pietrele, stelele şi iarba ar recunoaşte valoarea artistică. Influenţa artistică asupra intelectului depinde de împrejurări, condiţii, întîmplări necuantificabile: cultura generală, biografia, intuiţia, sensibilitatea şi nebunia receptorului! În lipsa „receptorului” nu există „valoare” artistică. Sper că mă înţelegeţi!
Îmi pare rău să vă dezamăgesc.
septembrie 8, 2009 at 22:54
Liviu
Nu stăteai aici pentru oricine şi pentru orice.
Hai, nu mă (ne) lăsa singur(i).
Măcar de-am putea face, din cînd în cînd, puţină lumină.
Promit să te ajut!
🙂
septembrie 8, 2009 at 22:55
Doamne nu mă lăsa! Ce-i în casa asta?
Am lăsat un sat aşezat în toată puterea cuvântului şi-am aflat o harababurăăăă, de să sparie gândul cronicariului!
Ptiu, ptiu, ptiu, cruce-n sân!
Du, Doamne, deochiul,
Şi-l poartă cu Soarele
Pe toate răzoarele…
septembrie 8, 2009 at 22:55
@ LA
Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!
septembrie 8, 2009 at 22:57
@ Florin Iaru
O idee, ceva rapid şi de efect, Naşule? O poezie? Ce ziceţi?
septembrie 8, 2009 at 22:57
Liviu Antonesei Says:
septembrie 8, 2009 at 10:36 pm
Toti
Avem in mesajele mai din urma o proba despre cum se degradeaza comunicarea cind este excomunicata politetea. Cu regret pentru Dorin, dar eu nu mai intru in acest ospiciu! Care, desi cuprinde si medici, vad ca nu vindeca! Sanatate celor de fata si viitori!
_______________
Ramineti pe loc, va rog! Plec eu. Parole d’honneur!
Am zzzzzzburat……..
septembrie 8, 2009 at 22:58
@ Nume necesar
Nu trebuie să pleci. Trebuie să-l aduci înapoi! Cum? Nu ştiu!
septembrie 8, 2009 at 22:58
@F.Iaru
Aveti dreptate (nu v-ati ramolit)
Era vb de subiectivitate. Am preluat eu gresit dar strict gramatical. Cu corectia de rigoare comentariile mele raman valabile.
septembrie 8, 2009 at 23:20
În călimara cu tenebre şi spaime iar înfipt-am pana…
Părea adâncă-mpunsătura, gâlgâitoare-n sânge rana,
Că se ivi pe coala albă o pată de apocalips,
Când orologiul din perete încremeni la doişpe fix.
Cum se lăţea în lături grabnic şi îmi rânjea a răzbunare,
Văzui deodată că îi creşte o coasă neagră în spinare
Şi-n despletirea-i furtunoasă, vreo şapte şerpi încolăciţi
Se zvârcoleau să se deznoade şi nu puteau de încâlciţi.
Alunecau pe gheaţa prinsă în trupurile fără oase.
Ca să-i feresc de lovitura nimicitoare-a negrei coase,
Am început să cânt în şoaptă. Apoi am stat să le vorbesc…
(Ştiam că gheaţa se topeşte când sufletele se-ncălzesc.)
Voiam să-i mângâi laolaltă, cu vorbe calde-n grai de om,
La piept să-i strâng, aşa să-i apăr, să-i încălzesc şi să-i adorm;
Dar cu zvâcnire de reptilă s-au aruncat la sânii mei
Şi au muşcat toţi şapte-odată, să mor şi eu în rând cu ei.
Şi-am chiar murit. Fiindcă se moare când şapte sloiuri la un loc
Sărută cu venin de şarpe, cu despicate limbi de foc!…
Şi-atunci, cu ultima putere, cu sufletul ce mi-a rămas,
Îngenunchind cu umilinţă, iubindu-mi şerpii, fără glas,
Din vârful penei, cu blândeţe, să nu-i rănesc ori să-i omor,
I-am dezlegat pe fiecare şi i-am lăsat în voia lor…
Luând apoi pe umăr coasa, ca pentru drum, a resemnare,
Mi-am zis în linişte: Ce dulce, dar ce încet şi greu se moare!
septembrie 8, 2009 at 23:24
Florin Iaru Says:
septembrie 8, 2009 at 6:06 pm
Carol
Nu există chestii obiective în artă.
Hai să ne intre bine-n cap.
Altfel, la fel de tîmpit l-ai putea considera pe Brâncuşi care-l făcea grataragiu pe Michelangelo…
Ştiu că ai vrea un punct fix, dar, în afara gustului, nu există altceva. Sau există: şcoala, formatorii de opinie, moda…
Plăcerea e singura unitate de măsură.
___________________
Să vă desfiinţez? Sau să vă las penibil?
Hai să vă desfiinţez!
Probabil că pentru dvs. binele este altceva decît frumosul, încît admiteţi gustul drept criteriul frumuseţii.
De bună seamă că sunteţi atît de inteligent încît să nu spuneţi acelaşi lucru despre bine.
(Eu îl afirm.)
Vreţi un punct fix drept criteriu. Fixitatea criteriului vă descalifică, doar spuneţi ulterior că e vorba de gust.
Sau gustul e fix?
Încercaţi o estetică pe care n-aţi înţeles-o nicodată, doar aţi auzit-o. Odată.
Pentru că n-o trăiţi. Vă este exterioară, chiar dacă s-ar putea să fiţi un scriitor bun. Nu ştiu cum scrieţi, nu v-am citit, înafară de Academia Caţavencu.
Oricum, eu mă refer acum la Florin Iaru de aici.
Sunteţi un fals artist cîtă vreme citaţi – că nu sunteţi, bineînţeles, original – că „plăcerea e singura unitate de măsură”, în timp ce ca un „estet” ce sunteţi, în alt registru, mai grav, amestecaţi formatorii de opinie.
Nu sunteţi decît un Mircea Badea, next level. Mc Mircea Badea, îmi scuzaţi impertinenţa. O meritaţi.
septembrie 8, 2009 at 23:26
Ascultaţi, băieţi şi fete!
Nici un om (dacă e întreg la minte) nu poate fi obligat să rămînă acolo unde-i pute. Sau unde îi e greaţă. Însă există presiunea prieteniei. Aia e singura valabilă.
Iar un blog e un loc unde stai şi vorbeşti şi presupui că alţii au aceeaşi bună credinţă (nu aceleaşi bune prejudecăţi) cu tine. Dacă nu, nu.
septembrie 8, 2009 at 23:32
gabhryel #229
Fericiţi cei săraci cu duhul…
Aţi ieşit din adolescenţă? Aţi cunoscut femeia? Iubiţi frumosul? Vedeţi idei? Ce e omul? De unde venim? Încotro ne ducem? Am reuşit la facultate? Să mă duc la mănăstire? Mă cheamă Ofelia? Mă cheamă arhanghelul cu numele meu la el?
Hai, nu mai ezitaţi prea tinere domn, luaţi prosopul şi la culcare, cu sentimentul datoriei împlinite.
Cu imbecilii nu se poate dialoga!
septembrie 8, 2009 at 23:32
am greşit
nu faceţi apologia fixităţii criteriului, ci a relativităţii lui
ciutacu, bădin, iaru rulz
sper că nu vă veţi agăţa de aspectul ăsta completamente inimportant
sau, mai ştii? 🙂
septembrie 8, 2009 at 23:35
Domnule Iaru,
Eu vă răspund frumos/civilizat.
Dumneavoastră de ce nu puteţi face lucrul ăsta?
E chiar aşa de greu?
septembrie 8, 2009 at 23:37
şi mă raportez ca la un domn… deocamdată,
domnule Iaru
septembrie 8, 2009 at 23:43
aşadar, domnule Iaru, vă contest calitatea de poet, pentru că nu sunteţi, ca şi calitatea de om inteligent, din acelaşi motiv
nu puteţi naşte nici o metaforă, hic et nunc
şi nu puteţi naşte nici o idee inteligenă, hic et nunc
sper că n-o consideraţi ca o jignire
pentru că eu nu vă consider nici poet, nici inteligent
septembrie 8, 2009 at 23:50
Domnule Dorin Tudoran,
Îmi pare nespus de rău că site-ul dvs. este locul acestor conflicte.
E decizia dumneavoastră dacă să le permiteţi sau nu.
Eu, însă, consider, că oriunde se află conflictul (rezonabil) e un loc ales.
septembrie 8, 2009 at 23:57
@DT
Stimate d-le Tudoran,
Din neighbourly (nu v-am spus, sintem vecini de fus orar) sympathy – dar nu numai- trec uneori prin parcela dv de hyperespace cu nadejdi ne/marturisite. Saptamina trecuta v-am lasat cu proverbiala cordialitate (ori cordiala proverbialitate?) marunta-mi impresie de pasager avind senzatia ca printre placute amirosuri aromeste si a foaie cu poale-n plex (transferabile si convertibile). Stiti, cind am fost mai copil, mi s-a aplicat abuziv metoda (de la MC-R cetire) si de-atunci citesc bibliografia minim necesara scoposului. Drept care, in vederea trecerii prin spatiile ce le puneti tutulor la dispozitie, lepturasem fundamentul temeliei ethosului nationale : scrierile pytic-esoterice ale Maicai Omida-aka Raupen Mutter- (autoarea de prestigiu care, in caz ca te calca nevoia, te dezdoaie cu Caterpillaru). Dupa apreciereile-mi empirice, foaia a crescut binisor (vremea prieste, inimii, ierbii) si promite sa ajunga si la solaritatea braului dv. Vreau sa aflati, inainte ca dv sa patiti ceva, ca va sint recunoscator pentru o Master Class in materie eros SM – stiu, a nutty idea- pe care , de-altfel, ati tinut-o foarte public. Va multumesc. Sper sa mai trec pe-aci (asta insemnind ca trag nadejdea ca veti fi cu zile) si va tin pumnii (regret ca, slab de constitutie fiind si traumatizat , cum v-am spus, in copilarie, nu pot participa la forma d’entrainement care se practica pe-aci cu veselie : tinutu-n pumni) . Boa noite.
septembrie 8, 2009 at 23:57
Pentru cei care nu înţeleg violenţa răspunsului meu.
E uimitor cum apar anual tot felul de iluminaţi care n-au citit buchea cărţii…
Să încerc să demontez mitul obiectivităţii „artistice”.
La sfîrşitul anilor ’60, Boris Cazacu se întoarcedin SUA, unde a studiat alături de Noam Chomsky. A venit tobă de carte, structuralist convins, posedînd toate instrumentele analizei literare, calitative şi cantitative. Şi, pentru că trebuia să demonstreze ce a învăţat, a făcut o analiză strălucită asupra lui… Zaharia Stancu. Au rezultat pagini minunate de analiză, sau de echilibristică asupra textului. Părea o întreprindere „obiectivă”, făcută cu instrumentar matematic. Numai că obiectul exegezei era un subprodus. Cu toată inteligenţa lui Boris Cazacu, tocmai opera în discuţie era nulă. Deci: analiza era bună, subiectul era prost. Ce să mai comentezi? Unde e măsura dreaptă?
Pricepeţi?
La fel, analizele geniale ale lui Iorga erau 99% greşite! Singura lui intuiţie a fost cea legată Blaga. Bogdan Duică a folosit rigla şi gramatica pentru a stabili valoarea. Oha! Bogdan Duică e (a fost) campionul nulităţilor. Dar stai, în istoria lui, Manolescu face greşeli impardonabile. Are criterii obiective sau e bunul lui plac care se impune cititorilor?
În materie de arte plastice, să zicem, ce am putea să-i reproşăm lui Zamfir Dumitrescu? Nimic. Şi, cu toate astea, vai de mama lui! Cine zice casta? Eu, un nimeni!
Abia acum ne prindem: decizia asupra valorii o ia personalitatea criticului sau a receptorului. În afara ei, prostie şi proşti! Cu cîntarul, rigla şi manometrul!
septembrie 9, 2009 at 00:03
Domnule Tudoran,
Nu credeţi că ar fi fair din partea dvs. să închideţi scrisoarea?
Mai ales deoarece aţi aflat între timp că ea nu îşi mai avea rostul?
septembrie 9, 2009 at 00:06
gabhryel #235
Ultima postare pt dvs. Pentru că sînteţi nu numai impardonabil, ci esenţial, fundamental, iremediabi PROST!
aşadar, domnule Iaru, vă contest calitatea de poet, pentru că nu sunteţi, ca şi calitatea de om inteligent, din acelaşi motiv
nu puteţi naşte nici o metaforă, hic et nunc
Deci n-aţi citit nimic dar ştiţi ce scriu. Ce interesant!
Iar dacă v-aţi putea exprima în română, am mai avea un rost.
Dacă n-aţi fi infinit de prost, am putea rîde împreună. Ruşine!
Hai, pa, definitiv.
Repet: fericitule!
septembrie 9, 2009 at 00:08
Florin Iaru
Veniţi cu anecdote drept argumente.
(Toată lumea (bună) le ştie).
Sunteţi descalificat.
Din starea asta de perdiţie nu vă salvează nici noaptea.
septembrie 9, 2009 at 00:12
Domnule Iaru
Dacă aţi fi spus „felixitule”, (în limba chineză 🙂 ) v-aş fi crezut!
😆
septembrie 9, 2009 at 00:16
@ gabhryel # 241
Cum, adica sa „inchid” scrisoarea? Odata trimisa, o scrisoare asa ramane.
Inainte de a-mi da lectii de fair-play, cititi ce am scris la #59:
Dorin Tudoran Says:
septembrie 7, 2009 at 5:38 pm e
@ TOTI
Ati aflat deja ca s-a stabilit ca Presedintele Traian Basescu a stabilit o intilnire cu dl Teodor Maries si alti conducatori ai Asociatiei 21 Decembrie, pentru maine, 8 septembrie, orele 19:00.
E datoria mea sa va informez, ca nu demersul meu l-a determinat pe dl Traian Basescu sa ia o asemenea hotarire; o luase inca inainte de a primi scrisoarea mea.
Ma bucur ca a luat-o si ca scrisorii mele i s-a oferit atentie chiar daca venea dupa o hotarare deja luata.
Cele bune.”
Rolul de arhanghel nu va prinde!
septembrie 9, 2009 at 00:19
Probabil că în „orbirea” dvs., n-aţi crezut că pot fi şi eu un profesor universitar, acolo…
Nu… Numai dvs. sunteţi poetul ideal, care le ştie pe toate: poetica, rimica, estetica, retorica, istoria literaturii, danţu’…
🙂
Domnule poet, eşti non.
septembrie 9, 2009 at 00:22
@Dorin Tudoran
credeţi că am pretins altceva decît mi se cuvine (mai ales la dumneavoastră acasă, pe site)?
septembrie 9, 2009 at 00:24
…altceva decît mi se cuvine în virtutea virtuţii mele, adică a vorbelor mele, care mă fac că fiu ceea ce sunt, Domnule Tudoran
septembrie 9, 2009 at 00:27
nu pretind altceva decît sufletul curat (în primul rînd)
şi dacă aţi simţit dvs. cumva altceva vă rog să-mi spuneţi acum
(vi se pare că tendinţa angelică e culpabilă?)
septembrie 9, 2009 at 00:31
e psihiatrică?
întrebaţi-l pe Andrei Pleşu (al cărui student, nu nebun, am fost)
întrebaţi-l pe Ciutacu – perfect-normalul!
septembrie 9, 2009 at 00:41
Domnule Iaru,
(Domnul Iaru e un titlu generic),
ţara asta nu va putea ieşi niciodată din căcatul pe care l-am produs împreună: eu, tu, Iaru, Tudoran, Tismăneanu, AVP…
Sună-mă! Să te corectez! Sunt formatorul de opinie Florin Iaru!
Să-ţi fie ruşine, domnule! Cu poezia şi inteligenţa ta cu tot!
septembrie 9, 2009 at 00:47
@Dorin Tudoran
Pentru că mi-aţi atins aripa, nu puteţi rămîne nepedepsit.
V-aţi gîndit vreodată, v-a trecut vreodată prin minte că poate suferiţi cu anticipaţie?
?
V-aţi gîndit că puteţi suferi cu anticipaţie?
?
Mai gîndiţi-vă!
septembrie 9, 2009 at 00:49
Dorin Tudoran
Sper că n-o s-o luaţi ca atac la persoană…
🙂
septembrie 9, 2009 at 01:01
Şi-acum, cu ajutorul Domnului, să lămurim rolul rolului…
De fapt Dvs. îmi reproşaţi că mă pretind ceea ce nu sunt: adică, bănuiesc, arhanghelul Gabriel.
Trec peste insulta impardonabilă, mai impardonabilă decît orice protest biologic, şi vă spun: numele meu este Gabriel. Şi dacă mi-am permis să cred în îngeri este inacceptabil pentru dvs., care iubiţi umanitatea, umanitatea dvs. este de prisos.
septembrie 9, 2009 at 01:32
Domnule Florin Iaru,
In privinta artei sunt in mare masura de acord cu dvs. (nici n-as putea sa nu fiu!) dar, parca, totusi, nu e totul chiar atat de simplu. Sigur, arta nu exista daca nu e gustata; sigur, receptarea e un act subiectiv, in care isi spun cuvantul si intuitia artistica, si sensibilitatea, si momentul intalnirii si fondul aperceptiv al receptorului.
Dar, sunt milioane de oameni care au citit Dan Brown jurand ca le place la nebunie, ca-i un scriitor extraordinar. Asta nu inseamna ca Dan Brown e artist. Plat, fad, plicticos!
Dar nu oricine are feeling-ul si instrumentul personal de masurare a artei, nu oricine are simtul autenticului. Sa va reamintesc cazul unui politician roman, mare „iubitor” si colectionar de arta? V-ati atarna tablourile din casa lui pe pereti? Carnuri moarte! Majoritatea oamenilor educati, dar lipsiti de „instrument” conteaza, atunci, pe critici. Dar si criticii se insala. Multi „culeg” artistii cu o mana de mort ori cu o grila „vie” (asadar, en vogue), dar aplicata pe un cadavru. Ati dat si cateva exemple exemplare(sic!). Se insala si juriul Academiei Suedeze. Se insala amarnic si publicul. Nici pe el nu poti conta. Bach, dupa moarte, n-a mai fost ascultat, cel putin de generatia care i-a urmat. Era socotit desuet si numit, in batjocura, „peruca batrana”. Inimaginabil – sspun astazi. Astazi, cand l-ascult cu placere si pe Stockhausen! Pentru Lautreamont, dimpotriva, a trebuit sa treaca o generatie pentru a fi prizat si repus in circulatie de suprarealisti. Inimaginabil… Iar!
Spuneati ca Brancusi l-a facut pe Michelangelo „grataragiu”. Dar, „Visul” lui Brancusi (care prin stilizari ulterioare a ajuns ovoidalul cap de muza dormind) e inspirat suta la suta din ultima „Pieta” a lui Michelangelo (si cea mai frumoasa!). Dar ce parere aveti de succesul unui Damien Hirst, cu vitele lui disecate, bagate-n formol? (Saatchi i-a colectionat operele intr-o veselie). Craniul pe care l-a acoperit cu diamante a avut un succes nebun si-a generat multe… clone. Este Hirst un mare artist plastic? Who knows, dar este, sigur, unul validat: de critica, de public si de succesul la licitatii, mai ales! Dar Meste, cu metrul lui cub de sperma? Dar Chris Ofili, cu fecalele de elefant pe tabloul cu Sfanta fecioara Maria? (Mie, de pilda, imi place foarte mult Ofili.). Sigur, conteaza si moda. Ea face ca interesul si pasiunea pentru un anumit artist sa se intinda ca o contagiune, sa cuprinda milioane de indivizi, pentru a se stinge asa cum a venit uneori, ca sa reapara, sau nu, cine stie cand. Milioane de „subiectivitati ‘ la unison? Nu-i mai mult, totusi, decat simpla mea subiectivitate? Mai bagam, asadar, si validarea sociala in ecuatie. Dar, niciuna dintre instante – critica, receptorul cu subiectivitatea lui, validarea sociala – nu este infailibila si nu formuleaza verdicte definitive. Mai e ceva, atat de obscur insa, incat prefer sa-i spun destin. Toate patru, impreuna, impun totusi niste… etaloane. Pe care subiectivismul nostru le poate respinge. Si, uite asa, cred c-am intrat intr-o aporie! 🙂
septembrie 9, 2009 at 01:39
Dorin Tudoran:
„Cum, adica sa “inchid” scrisoarea? Odata trimisa, o scrisoare asa ramane.”
_________
N-aveţi dreptate în nici o privinţă.
Cum adică „aşa rămîne”?
Păi, n-a rămas aşa!
Şi, MAI MULT, n-a rămas aşa nu ÎN VIRTUTEA scrisorii dvs.
E ca şi cum dvs. aţi protesta în continuare împotriva scrisului deşi interdicţia a fost ridicată în timpul protestului dvs.
Deci, dacă aţi fi fost corect, aţi fi reacţinat rapid.
Dacă aţi fi fost onest realmente aţi fi scris o scrisoare deschisă în care să constataţi măcar faptul că Preşedintele a rezolvat doleanţa dvs.
septembrie 9, 2009 at 01:49
…şi este o chestiune de principiu: cine deschide poate şi închide…
sau credeţi că scrisorile deschise rămîn aşa în virtutea declaraţiei?
şi nu pot avea răspuns care să le „închidă”?
septembrie 9, 2009 at 01:57
Domnule Tudoran,
Avînd în vedere indiferenţa valorilor statuată de domul Iaru:
„Florin Iaru Says:
septembrie 7, 2009 at 2:18 pm
Dragoş, #13
Eşti cumva legatarul moralităţii universale? De ce anume crezi că se face vinovată… să zicem… Gabi Vrânceanu Firea? Da’ cu Dinescu ce ai? Halpert? Pentru numele lui Dumnezeu, vino-ţi în fire(a)! Asta nu e o reuniune de familie!
Pe scurt: asta (ceea ce faci tu) e istoria nesfîrşită a diasporei româneşti! Exact aşa s-a sfîşiat 40 de ani!”
vă întreb, ca un fals înger şi impropriu aproape, DUMNEAVOASTRĂ UNDE VĂ SITUAŢI?
septembrie 9, 2009 at 02:00
@ gabhryel # 255
Raspunsul a fost dat doar ca dumneavoastra vorbiti in somn.
septembrie 9, 2009 at 02:04
@ Liviu Antonesei # 218
Te inteleg. Nu esti singurul.
septembrie 9, 2009 at 02:12
Ş-acum, tîrziu, adevărul meu:
Orice revoltă e falsă.
Numai poezia e adevărată.
Cine nu şi-a ascuţit ghearele pentru suferinţă va sorbi din aurul verde al vieţii!
septembrie 9, 2009 at 02:18
Domnule Tudoran,
Chiar credeţi că dorm?
septembrie 9, 2009 at 02:34
Domnule Tudoran,
Suferinţa dvs. nu vă scuză nici o impertinenţă.
Să vă justificaţi comportamentul dvs. neruşinat cu vitejiile de altădat’ este impardonabil.
Să pretindeţi că reprezentaţi opoziţia anti-comunistă (cîtuşi de cît) şi să mă maltrataţi în halul în care o faceţi, nu indică nici o onoare.
Vă spun sincer, su de mic copil am trăit cu „Europa Liberă”, ascultînd cu urechile ciulite emisiumnile lui Neculai Constantin Munteanu. Unde e? L-aţi pierdut, inocenţilor? Nu merita, nu?
Domnule Tudoran,
Nu v-am auzit niciodată vorbind PUBLIC despre el.
Vă este ruşine?
Neruşinaţilor!
septembrie 9, 2009 at 02:43
NIMIC, nici un cuvînt.
Neculai Constantin Munteanu a dispărut.
„Actualitatea Romînească” – la fel.
Pentru că am avut de făcut eroi autohtoni şi de consacrat monştri normali.
Domnule Tudoran,
Nu v-am auzit NICIODATĂ vorbind de NC Munteanu. Vă piere piuitu cînd e vorba de el? Aveţi vreo scrisoare închisă încă?
septembrie 9, 2009 at 02:48
aha, e homosexual…
spre deosebire de CIUTACU, DOREL ŞANDOR, CLAUDIU SECAŞIU, GABRIELA VRÎNCEANU FIREA, ION MIHAI PACEPA ş.a.
vai de sufletu’ vost’
septembrie 9, 2009 at 02:52
…şi dumneavoastră, Dorin Tudoran, vă numiţi „umnanist”?
pretindeţi solidaritate?
ce?
solidaritate?
aici e locul lui Iaru, într-adevăr!
(dacă-l văd pe AVP îi rup picioarele, cît îi de bătrîn)
septembrie 9, 2009 at 02:57
Domnilor,
Dacă n-aş şti cine sunteţi aş avea impresia că aţi terminat „Revoluţia” la Spiru Haret!
septembrie 9, 2009 at 03:13
Înainte de a vă părăsi definitiv spaţiul ludic al celebrităţii, vreau să vă spun, domnule Tudoran, următoarele:
Dacă aţi grăi în graiul exilului şi limbile toate le-aţi cunaşte, sunteţi atît de trist şi întristător încît aţi făcut suferinţa dvs. obiect de studiu, nu de admiraţie. Calitatea asta nu vă este proprie.
Ce vă este propriu este: anti-talentul, martirajul, opulenţa moralităţii, excesul convingerilor şi inapetenţa pentru celălalt.
N-am nici un respect pentru dvs.
Gabhry_el
septembrie 9, 2009 at 05:33
Penibil.
Eu, care l-am urmarit pe acest @gabryel pe bloguri, aveam impresia ca e un om normal.
Ori a fost beat ori nu mai e nimic de facut.
septembrie 9, 2009 at 07:21
ProDOC #253
Cum să vă spun că aveţi dreptate? 🙂
Dar, pentru ignoranţi clănţăi, cu tăria opiniunilor lor, trebuie exemple tari! Dacă un asemenea zero barat e studentul lui Pleşu, profesorul lui ar trebui să-şi pună laţul de gît. Îmi dau seama că nu e suficient să fii inteligent, mai trebuie să ai şi cu cine discuta.
Aşa e… mulţimile decisive în judecata artistică nu există. Faptul că mulţimile iubesc Dan Brown nu înseamnă nimic altceva decît că criteriul cantitativ/economic se aplică la mase. E cazul arhanghelului prostiei şi îngîmfării. Iar dacă spuneţi că e blogagiu notoriu, nu pot să zic: „Vai de netul lui!”
Vă mulţumesc pentru sprijinul cu „Viaţa altora”. Eram gata să cred că nu l-a văzut nimeni altcineva i am o bubă la receptare. De fapt, nu e sprijin, e neplăcere în faţa unui fals notoriu.
septembrie 9, 2009 at 08:03
Imi permiteti o opinie?
Blogul acesta e un fel de curte in care intri,chiar nepoftit fiind,dar stii in a cui curte ai intrat,nu?
Ei bine,atunci la ce bun incremenirea in insulta?
Nu stiu cine este dl.”gabhry_el”,nici”nume necesar” ori altii,a se vedea anumite postari, ,insa ma intristeaza artagul,rabufnirile,pornirile dusmanoase…
Cand stapanul curtii,si prietenii sai,sunt la vedere,stii cine sunt,stii daca ai ceva in comun sau nu cu ideile lor,cu existenta lor-de ce te bulucesti a intra daca nu ti-s pe plac???
Departe de mine gandul ca trebuie sa fim intr-o concordie perpetua si universala,dar nici ce-am citit pe-alocuri…
septembrie 9, 2009 at 08:11
He-he… Dacă aţi şti câte mi-a zis gabhryel chiar mie, olelie-lie, la-nceput, când ne-am cunoscut, iar pe urmă brusc i-a trecut, devenind chiar fănel al meu, din când în când, când o fi vrut, după care iar o ia pe arătură ca orişice savant – universitar, aloo…- cam nătâng, pentru care îmi vine uneori chiar să şi plâng, aloo, ştiind că un aşa gabhryel-băieţel zace în fiece poesel, sireac de el, când îl loveşte angeloiu păzitor, Gabriel, cu arcu-i cică blând, în peptu stâng…
Ştiţi şi voi…:
Fiţi şi voi mai înţelegători, dreq… 👿 Nu mai suntem, mulţi dintre noi, copii (la minte, căci la suflet mereu vom fi…)
Hai pa… Asta e viaţa, complicată ca drea, şi tocmai un hartist să no-nţeleagă, bey, a…? 🙄
septembrie 9, 2009 at 08:44
Dragă Viorel
Eşti ca România: mereu surprinzător…
Cum adică, e îndată ce se împrieteneşte cu mine sau începe să mă admire, un imbecil devine un becil? Negrul se face alb? Lipsa de talent – geniu! Vai! Imbecilii noştri sînt mai inteligenţi decît ai lor!
Atît de mare ţi-e setea de glorie?
Dragul meu, astfel de oameni nu sînt admiratori, ci profitori, lipitori ale notorietăţii…
septembrie 9, 2009 at 08:50
Între timp, delegaţia a fost şi-a plecat, greva foamei s-a oprit, Laura Codruţa Kovesi şi-a luat papara!
Să şteptăm în pace al soartei vestitor.
Ce, douăzeci de ani ne-au făcut pe noi?
septembrie 9, 2009 at 09:11
Ce de spaime, ce de frustrari intr-un singur Gabriel!
Cum bine grait-a Nietzche pe alocuri, orice om are nevoie de un mijloc prin care sa-si refuleze scursorile existentiale.Pentru unii e bunul Dumnezeu, pentru altii ..internetul.
septembrie 9, 2009 at 09:43
Dragu meu Florin,
Io n-am zic că gabhryel – pe care l-am beştelit chiar mai dihai decât tine, şi el pe mine… – e imbecil, becil, ductil, ingeniu subtil sau bacil de tuberculoza vacii nebune, aloo… ; ci doar că e şi iel un hom din aiastă lume, anume… Şi dacă nici tu nu ştii vba aia ce spune : hHomo sum humani a me nihil alienum puto… , atunci cine, mey… ? Bluto…? 🙄
septembrie 9, 2009 at 10:05
@AVP,
Gabhryel m-a lasat fara grai!Tot asa s-a dezlantuit si cind si-a depus EBA candidatura la europarlam.Daca F. Iaru si D.Tudoran l-ar fi cunoscut mai bine ,cred ca acest „tsunami” n-ar fi mai avut loc.
D-lor, F.Iaru si D.Tudoran !Ascultati-l pe maestrul AVP ! Nici nu stiti ce masura dreapta are cind judeca oameni,fapte si intimplari.In ceea ce ma priveste ,va asigur de toata stima si pretuirea mea,indiferent de optiunile dv.politice.
p.s.Ma adresez celor care s-au oripilat si au plecat „scuipindu-si in sin”c-a ar fi intrat „ucida-l toaca” pe acest blog.
Nu strica nimanui ,cite un dus scotian ,din cind in cind. Monotonia dauneaza spiritului ..Este ca si cind ai fi anchilozat din cauza sedentarismului.
Dar ,ce spun eu in cuvinte banale ,v-a spus atit de bine maestrul AVP,in stilul lui inconfundabil.De aceea imi place ,si-l urmez pe bloguri .El m-a facut sa citesc si sa-mi placa alt gen de poezie ..Poezia care scormoneste viata in profunzimea ei ,care cerceteaza si descopera misterele ei, care pune intrebari si ofera raspunsuri. Poezia lui este o poveste fara de sfirsit ,ca si viata ..Planetei Ou :D:
septembrie 9, 2009 at 10:47
My Stely… 😳 Daca vei continua sa ma-ncanti tot asa, nu doar ca riscam a navali Carolică cu ghioaga sa de mangafa geloasă pe gloria lu mandea – nemeritata, pai cum naiba – , dar n-o sa-mi mai ceteasca nimerea opera, nainte de a apuca sa iau si io f’un banutz pă ea, drea… 👿
Pricepi mata, draga mea făniţă, cu mintiutica aia gingaşă şi finissimă ca a lu Mircea C. garofiţă…? 💡 Şi te declar sincer aşa, pe onoarea mea, bre, deşi ştiu c-ai fost cândva chiar şi secretară utc, ei, şi ce…? Căci dacă distinsu critic literar N.M. nici măcar membru de partid comunist n-a fost, dar s-a comportat ca un fost (vezi că n-am zis altcumva, bloggere…? 🙄 ), scoţându-mi numele din istoria-i lungă cât o zi de post, spre a băga acolo sycofanţii, conformiştii şi alţi funcţionari din genu literar anost – exceptis excipiendis, căci doar omu nu e atât de frost, aloo…-, înseamnă că are o ştiinţă & conştiinţă mai cu rost, my priatelo…? 🙄
septembrie 9, 2009 at 12:18
AVP,maiastrule ,ce facusi,bre ?!Nu fu deajuns ca ma deconspirasi lu Carolica”fala flica”,dar mai spusesi si ce am fost acum 30 ani??Nu asta e grija mea,dar ,as fi vrut sa par si eu mai „tinerea”.. 🙄 pai, cum asa?Bine ca nu mi-am dat nikul adevarat ,ca la citi „fosti”se perinda p’aci ,m-ar lua la”smotocit”,mai stii?..
P.S.”….. cu mintiutica aia gingaşă şi finissimă ca a lu Mircea C. ❗ ❓ garofiţă…? ” Cine-i Mircea C ,BRE ?..doar n-o fi…? fugi d’aci !!
septembrie 9, 2009 at 12:44
My Sandy… 😳 Uite, ca sa te-mpac, iti recit
„Garofiţa”
de Mircea C… 😳
Teiul Doamnei pare zugrăvit în cridă.
In cofetărie intră o gravidă.
Astfel sta la coadă între muşterii
Ca o garofiţă între păpădii.
Astfel între brazii cu tupini de ceară
Lâng-un şipot dulce şade-o căprioară.
Checuri cu stafide doarme în vitrine.
E frigoriferul greu de savarine.
Eu la o masuţă îmi consum frucola
Si citesc cum Nică pleacă la Socola,
Că-l predau pe Creangă astăzi la amiază.
Muşterii merge, coada-naintează
Rumeioara jună, cu burtica mare,
A ajuns în faţă, chiar la vânzătoare:
– Muma-mea, duduie, astăzi m-a trimis
să imi dai pachetul ce i l-ai promis:
patru excelenţuri, două amandine
şi ilone şase, glazurate bine,
cinci cutii de friscă albă ca zăpada
şi fursecuri unse gros cu şocolada.
Vânzătoarea scoate un oftat adânc.
Pe la mese pruncii cremele-ăi mănânc.
– Mergi şi spune celei care te-a trimes
Că i-am pus şi nuga, un delicates.
Si ca totul face, socotit în lei,
Doar un fleac, o sută patruzeci şi trei.
Lămpile gălbuie, de la Fondul Plastic
Dau cofetăriei un lucit fantastic,
Iar copila noastră, galeş durdulie,
Vine la măsuţa-mi cu o sarailie.
Coamele îi trece dincolo de şale.
Are sub bluziţă două portocale
Iar sub gene lunge, ca de hurioară,
O privire dulce, ca de surioară
Si-un obraz ca luna, pal îi scânteiaza.
Muşteriii merge, coada-naintează
Eu îmi pun şepcuţa şi cu forţă nouă
Merg să-l iau din stradă pe 109.
septembrie 9, 2009 at 14:27
Am si eu o replica : roll:
Dinspre bojocii în floare
Dinspre bojocii în floare tot albastrele vin culoare, din inime luminânde, grase şi blânde. Abulia aburindă, mă-nvăluie şi mă duce pe la vidrele bursuce, parcă mă-nec în oglindă. AVe mă văd în oglindă, agăţ bretele de grindă (porkărie din pept ăsta gâde deştept)
septembrie 9, 2009 at 14:38
Florin Iaru Says:
septembrie 8, 2009 at 6:06 pm
Carol
Nu există chestii obiective în artă.
Hai să ne intre bine-n cap.
Altfel, la fel de tîmpit l-ai putea considera pe Brâncuşi care-l făcea grataragiu pe Michelangelo…
Ştiu că ai vrea un punct fix, dar, în afara gustului, nu există altceva. Sau există: şcoala, formatorii de opinie, moda…
Plăcerea e singura unitate de măsură.
Pentru a incheia aceasta polemica propun o mica completare din partea unui umil spactator la cele spuse mai sus.
Placerea sa fie a lui Iaru desi cred ca se poate si invers